RomaniaPitoreasca.eu

Sfantul Paisie de la Neamt

Sfantul Paisie s-a nascut la 21 decembrie 1722, in orasul Poltava din Ucraina, numita pe atunci Malorusia ( Rusia mica), intr-o veche familie de preoti.

Primeste numele de botez Petru, dupa numele Sfantului Mitropolit Petru al Kievului, cinstit la data nasterii sale.

Tatal sau, Ioan, era preot al catedralei din Poltava, iar mama sa Irina se ingrijea de buna crestere a celor 12 copii, dintre care fericitul Paisie era al 11-lea.

Murind tatal sau pe cand Petru avea numai 4 ani, binecuvantata sa mama i-a dat de mic o educatie crestineasca . Iar el din copilarie avea o inclinatie deosebita spre virtute si spre milostenie.

Copil fiind, se inchidea si citea Sfanta Scriptura si din Sfintii Parinti, nedorind sa vorbeasca cu nimeni, asa incat mama sa rareori il auzea vorbind, si atunci numai cateva cuvinte, iar cei de varsta lui credeau ca se nascuse mut, fiindca nu il auzise vorbind.

La varsta de 12 ani, mama sa l-a prezentat mitropolitului Kievului, Rafael, care l-a primit sa invete carte duhovniceasca la Scoala Fratiei din Kiev, cunoscuta si sub numele de Academia Movileana. Aici invatau carte si teologie toti fiii alesi ai preotilor si demnitarilor ucranieni si chiar moldoveni.

Dupa 4 ani de scoala, sufletul fericitului Petru nu-si gasea odihna in lume. In toamna anului 1739, pe cand avea 17 ani, paraseste in mare taina scoala si familia mergand la un schit din apropiere impreuna cu un prieten de-al sau. Dar negasind duhovnic dupa inima sa, se duce la Manastirea Medvedovski, unde este facut rasofor, primind numele de Platon. Dar nici aici nu va sta mult.

In anul 1745, isi paraseste patria si vine in Moldova. Dupa ce poposeste la cateva manastiri si sihastrii, fericitul Platon se stabileste la schitul Traisteni, din judetul Buzau. Aici se nevoiau cativa calugari isihastri, in frunte avandu-l pe Cuviosul Vasile de la Poiana Marului , viitorul sau parinte duhovnic si pe Cuviosul Onufrie Sihastrul. Platon sta si aici putin, retragandu-se la schitul Carnu, aproape de marele pustnic Onufrie.

Dupa aproape patru ani de nevointa duhovniceasca in Moldova si in Tara Romaneasca, fericitul Platon a plecat in Sfantul Munte, ca sa scape de hirotonie, dupa cum singur marturisea mai tarziu “ ca nu cumva parintii Moldovei sa-l sileasca sa primeasca preotia “.

Sosind in Muntele Athos, a mers prin toate manastirile si sihastriile sa-si gaseasca un povatuitor iscusit. Dar negasind un duhovnic dupa dorinta lui, s- a retras in pustie, nevoindu-se singur patru ani de zile, in multa lipsa si osteneala, in rugaciune si in cinstirea Sfintilor Parinti, in lacrimi si in priveghere ziua si noaptea.

In acea vreme, a venit in Sfantul Munte marele staret Vasile de la Poiana Marului si a zabovit cateva zile la chilia fericitului Platon. Iar la rugamintea lui, staretul l-a calugarit pe Platon, punandu-i numele Paisie. Si ii spunea acestea staretul Vasile de la Poiana Marului fericitului Paisie :

“ Cel ce traieste singuratic, luceaza numai pentru sine, din iubire de sine ; iar cel ce traieste in obste, lucreaza numai pentru Domnul, din iubire de Dumnezeu. De aceea se cuvine ca noi, neputinciosii, sa tinem calea imparateasca, petrecand mai multi la un loc. In felul acesta si ispitele le vom birui si de pacatul iubirii de sine ne vom izbavi! “.

La varsta de 36 de ani, Sfantul Paisie este hirotonit preot de catre episcopul Grigorie Rasca.

Se spune despre obstea Cuviosului Paisie de la schitul Sfantul Ilie unde se gasea in anul 1757, ca petrecea in mare lipsa materiala, dar in desavarsita armonie si ravna duhovniceasca.

Dupa 17 ani de nevointa in Muntele Athos, in vara anului 1763, Cuviosul staret Paisie, se stramuta din nou in Moldova, impreuna cu cei 64 de ucenici ai sai si se stabileste la Manastirea Dragomirna, cu binecuvantarea Mitropolitului Gavriil al Moldovei.

Timp de 12 ani, cat a trait in Manastirea Dragomirna, Cuviosul Paisie se indeletnicea, pe langa grija conducerii soborului si cu traducerea cartilor patristice. In Manastirea Dragomirna se nevoiau calugari de trei neamuri : romani ( moldoveni si munteni), greci si slavi. De aceea era nevoit sa citeasca intr-o seara in limba romana, iar in seara urmatoare in limba slava sau greaca.

Spuneau ucenicii Cuviosului Paisie ca avea atat de mare dar de a convinge, incat si pe cel mai trist il mangaia si linistea cu vorbele sale, si pe cel descurajat il imbarbata si intarea. Iar unde trebuia, mustra, ruga, indeparta sau indelung rabda. Numai pe cei mai inraiti si indaratnici ii certa, amenintandu-i cu mania lui Dumnezeu.

Cuviosul Paisie era si foarte milostiv. In toamna anului 1768, datorita invadarii Bucovinei de catre armatele straine multi saraci si oameni nevoiasi s-au refugiat la Manastirea Dragomirna . Aici dadu porunca chelarului, brutarului, bucatarilor sa dea de mancare la toti cei care cereau, indiferent cine ar fi cerut.

Dupa 6 ani de razboi intre armatele rusesti si otomane si dupa incheierea pacii din anul 1774, o parte din Moldova este data de turci ca recompensa austriecilor pentru ajutorul acordat impotriva rusilor. Astfel Bucovina intra sub ocupatie austriaca si Manastirea Dragomirna se vede sub stapanirea catolica de la Viena. Cuviosul Paisie, intelegand pericolul unei stapaniri care se opunea dreptei credinte, este nevoit sa ia cu sine 200 de calugari si sa se mute la Manastirea Secu, unde ajunge in ziua de 14 octombrie 1775. De la Secu marele staret scria adesea cuvinte de invatatura ucenicilor sau ramasi in Dragomirna.

Dupa 4 ani de nevointa la Manastirea Secu, cu binecuvantarea Mitropolitului Gavriil si cu ajutorul domnitorului Moldovei Constantin Moruzi, s-a hotarat stramutarea Cuviosului Paisie cu o parte din obstea sa la Manastirea Neamt. Aici ajunge in ziua de 14 august 1779, fiind intampinat de soborul manastirii in sunetul clopotelor. Din acea zi, Manastirea Secu si Manastirea Neamt s-au unit sub povatuirea aceluiasi staret, traditie care s-a pastrat pana in vara anului 1950.

O grija deosebita avea Cuviosul Paisie si pentru cei bolnavi. In Manastirea Neamt a zidit un spital pentru bolnavi si case de oaspeti .

Cuviosul Paisie impreuna cu ucenicii sai moldoveni, munteni si slavi se trudeau pentru talmacirea scrierilor patristice cu continut filocalic si mistic din limba veche greceasca in limbile romana si slavona. Traducea mult din limba greaca veche in limba slavona, impreuna cu ieromonahul Dorotei, ucenicul sau.

“ Astfel, Neamtul devine centrul si faclia monahismului ortodox si scoala vietii sihastresti si a culturii duhovnicesti pentru tot Orientul ortodox .”

Spre sfarsitul vietii, desi era slab cu firea si suferea de insomnie, Sfantul Paisie nu lipsea niciodata de la slujbele bisericii, afara de cazurile rare de boala sau daca avea oaspeti multi.

Prin anul 1790, Moldova este invadata de ostile austriece , rusesti si turcesti, care se luptau intre ele.

In vara lui 1790 a ajuns la Manastirea Neamt arhiepiscopul Ambrozie de la Poltava, cu dorinta fierbinte de a-l vedea pe compatriotul sau de la Neamt. Dupa ce zabovi aici cateva zile, l-a ridicat la rangul de arhimandrit pe Cuviosul Paisie.

In ultimii sai ani de viata, marele staret era tot mai bolnav si mai slabit. De aceea primea pe frati la chilie numai dimineata, iar dupa amiaza vorbea numai cu Domnul si lucra la traduceri.

La 30 octombrie 1794 s-a imbolnavit grav. Dupa cateva zile s-a simtit mai bine, urmand ca in ziua de 5 noiembrie sa cada la pat, fiind ingrijit de ucenicii sai Onorie si Martirie. Sfantul Paisie ai spunea adesea ucenicului sau Onorie :

“ Frate Onorie, nu te supara pe mine, ca aceasta boala care m-a cuprins nu este spre moarte. Cand ma voi imbolnavi de moarte, eu iti voi spune si atunci in zadar te vei osteni

In ziua de 15 noiembrie, a celui de-al 72 lea an de viata, Sfantul Paisie a trecut la cele vesnice. Urmasul sau a fost Ieroschimonahul Sofronie, principalul duhovnic al manastirii.

Sub staretia lui s-a pus o lespede de marmura pe mormantul Sfantului Paisie care poarta urmatoarea inscriptie :

“ Aici odihneste fericitul Parintele nostru, Ieroschimonahul si Arhimandritul staret Paisie, malorusianul, care venind din Muntele Athosului in Moldova cu 60 de ucenici si aici multime de frati adunand in viata de obste, prin sine a innoit-o, si asa catre Domnul s-a mutat in anul 1794, noiembrie 15, in zilele binecredinciosului domn Mihail Sutu si a Preasfintitului Iacov “.

 Este praznuit in Biserica Ortodoxa Romana in fiecare an la 15 noiembrie.

In vara anului 1988 Sfantul Paisie a fost canonizat si de Biserica Ortodoxa Rusa, cu prilejul aniversarii a o mie de ani de la increstinarea poporului rus.

Adresa : sat Varatec, com. Agapia, jud. Neamt

Ctitor : calugarita Olimpiada ( 1785)

Hram : Adormirea Maicii Domnului – 15 august

Cladita in anul 1785, Manastirea Varatec s-a unit 2 ani mai tarziu cu schitul Topolnita pentru ca in anul 1803 Mitropolitul Veniamin Costachi sa o uneasca si cu Manastirea Agapia, formand un puternic asezamant monahal.

Muzeul manastirii : datand din anul 1960 si cuprinzand :

- epitaf cusut de Smaranda Neculce in anul 1798, in fir de aur si argint pe matase albastra;

- vesmintele grele pe catifea grena brodate in fir de aur de maica Safta Brancoveanu ( sec al XIX-lea) din data de 1807 octombrie 20;

- un sfant epitaf in fir de aur si de argint pe catifea grena din sec al XIX-lea; - manuscrise in chirilica, reprezentand randuielile bisericesti si muzica psaltica, cu aceeasi vechime; - icoane imparatesti din secolul al XV-XVIII-lea ; - o icoana pictata de Nicolae Grigorescu in anul 1859, reprezentand pe Maica Domnului cu Pruncul, daruita de arhimandritul Ghenadie Caraza; - o cruce cu trei brate sculptata in lemn de chiparos, ferecata pe margine cu argint aurit, din secolul al XVI-lea; - doua Evanghelii : una ferecata in argint aurit tiparita la Manastirea Neamt ( 1821) si alta greceasca ferecata in filigram de argint si picturi de email, tiparita la Venetia ( 1811).

In incinta manastirii se afla mormantul Veronicai Micle ( 1850 – 1889) “... Nimicul te aduce, nimicul te reia”.

Manastirea Varatic este manastire de maici.

Icoana Sfintei Ana, facatoare de minuni

Statuia Saftei Brancoveanu se afla in preajma locului de veci al Veronicai Micle.

In pronaosul bisericii mari se afla ingropat, fara piatra Duhovnicul Iosif, adormit in anul 1828, decembrie 28, cel dintai ctitor si povatuitor al sfintei manastiri Varaticu. Alaturi de el, este asezat un sicrias din lemn sculptat in care se afla sfintele moaste ale sfintilor care ocrotesc sfantul locas, spre cinstire si inchinare.

Manastirea Varatec

Intre anii 1781 – 1785, monahia Olimpiada statorniceste manastirea in jurul unui mic lacas de lemn, la sfatul staretului Manastirii Neamt, Paisie Velicicovschi, si cu sprijinul unuia dintre ucenicii sai ieroschimonahul Iosif.

Aceasta cunoaste o evolutie foarte rapida datorita inmultirii soborului, astfel ca incepand din anul 1790, Manastirea Varatic apare sub numele de schit.

Trecand prin faza unificarii administrative, cu asezarea monahala de la Agapia, incepand cu anul 1803 etapa de scurta durata, Varaticul este declarat manastire independenta printr-un hrisov al domnitorului Mihail Sturza datat anul 1839. Pe atunci manastirea Varatic numara peste 600 de vietuitoare.

Fiind necesara extinderea asezamantului monahal, intre anii 1808 – 1812 se ridica noua biserica avand hramul Adormirea Maicii Domnului ( 15 august), din piatra si caramida, reprezentat armonios elementele stilului moldovenesc .

Exteriorul bisericii da forma unei nave a carei silueta elansata se termina cu cele doua turle cu baza octagonala al caror acoperis se contureaza sub forma unui clopot, cu stresini care ocrotesc cornisele ca doua panglici decorate cu arabescuri.

Doua pridvorase flancheaza intrarea pe latura de sud si de nord a pridvorului, iar un altul mai inalt ingaduie intrarea intr-un deaconicon dintre sudul absidei drepte.

Intrarea in biserica mare se face prin pridvor in care predomina pictura murala a celor doua scene Raiul si Iadul, orientata spre pronaos si care contureaza intrarea strajuita deasupra cu pisanie privind data fondarii bisericii.

Pronaosul, redus ca suprafata, este impodobit cu doua icoane mari, infatisandu-i pe Maica Domnului cu pruncul si pe Iisus Hristos, ferecate in argint si este separat de naos printr-un zid care se sprijina pe doi stalpi.

Naosul, incaperea cea mare a bisericii, prezinta o catapeteasma impunatoare, sculptata in esenta lemnului de tisa, suflata cu aur si desparte naosul de altar, lucrare executata in anul 1815 de Constantin Zugrav. Tot atunci se contureaza amvonul, tetrapodul si strana arhiereasca.

Trecerea de la corpul cladirii la turle se face prin arcuri piezise moldovenesti si prin pandantive.

Icoanele imparatesti care impodobesc catapeteasma si biserica au fost donate la indemnul maicilor ctitore. Cele mai frumoase sunt : Mantuitorul Iisus Hristos “ Sfanta Mahrama”, pictata de Nicolae Grigorescu, Maica Domnului Imparateasa strajuita de 5 candele de argint si Sfanta Ana , in absida laterala stanga, facatoare de minuni.

Pictura bisericii a fost realizata la 1841 si refacuta la 1882 dupa cum arata inscriptia de la intrare, de doi pictori autohtoni, T. Ioan si D. Iliescu.

In pronaosul bisericii mari se afla ingropat, fara piatra Duhovnicul Iosif, adormit in anul 1828, decembrie 28, cel dintai ctitor si povatuitor al sfintei manastiri Varaticu. Alaturi de el, este asezat un sicrias din lemn sculptat in care se afla sfintele moaste ale sfintilor care ocrotesc sfantul locas, spre cinstire si inchinare.

Aproape de mormintele vrednicelor de pomenire ctitore ale manastirii, situate langa absida altarului, in exterior, se afla imprejmuita de verdeata , statuia zvelta a domnitei Safta Brancoveanu, sculptata de I. Jalea in anul 1935.

Pe vechiul loc al zidirii bisericii de lemn, strajuieste, ingerul cu crucea, in piatra, simbol al puritatii vietii monahale.

La primul etaj al turnului clopotnitei, intr-o incapere situata deasupra boltii, la intrarea in incinta manastirii paraclisul Sfantului Nicolae zidit intre anii 1840 – 1850. In interior, ne apare o catapeteasma bogat ornamentata si poleita cu aur, pictata de Ieromonahul Eftimie

Complexul monahal mai cuprinde bisericile Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul si Schimbarea la Fata.

Biserica Schimbarea la Fata , construita in anul 1844, a fost fondata de schimonahia Eufrosina, cuprinzand o biserica cu trei turle de lemn si pridvor in piatra su turla clopotnita de lemn. Este pictata in ulei ca si catapeteasma, de catre Ieremia Profeta. Tot aici se afla si cimitirul manastirii.

Muzeul manastirii : datand din anul 1960 si cuprinzand :

- epitaf cusut de Smaranda Neculce in anul 1798, in fir de aur si argint pe matase albastra;

- vesmintele grele pe catifea grena brodate in fir de aur de maica Safta Brancoveanu ( sec al XIX-lea) din data de 1807 octombrie 20;

- un sfant epitaf in fir de aur si de argint pe catifea grena din sec al XIX-lea; - manuscrise in chirilica, reprezentand randuielile bisericesti si muzica psaltica, cu aceeasi vechime; - icoane imparatesti din secolul al XV-XVIII-lea ; - o icoana pictata de Nicolae Grigorescu in anul 1859, reprezentand pe Maica Domnului cu Pruncul, daruita de arhimandritul Ghenadie Caraza; - o cruce cu trei brate sculptata in lemn de chiparos, ferecata pe margine cu argint aurit, din secolul al XVI-lea; - doua Evanghelii : una ferecata in argint aurit tiparita la Manastirea Neamt ( 1821) si alta greceasca ferecata in filigram de argint si picturi de email, tiparita la Venetia ( 1811).

In incinta manastirii se afla mormantul Veronicai Micle ( 1850 – 1889) “... Nimicul te aduce, nimicul te reia”.

In prezent, Manastirea Varatic are un sobor de 5 preoti slujitori si un numar de 450 de maici si surori.

Sa traiesti Mimilica draga, si sa fii buna – sa fii buna pentru ca sa poti fi fericita. Cei rai nu pot fi fericiti. Ei pot avea satisfactii, placeri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru ca cei rai nu pot fi iubiti, si-al doilea ... al doilea ... de! Norocul si celelalte “ pere malaiete” , care se aseamana cu el, vin de-afara, de la oameni, de la imprejurari, asupra carora n-ai nici o stapanire si nici o putere, pe cand fericirea, adevarata fericire in tine rasare si-n tine-nfloreste si leaga rod, care ti-ai pregatit sufletul pentru ea. Si pregatirea asta este opera de fiecare clipa, - cand pierzi rabdarea, imprastii tot ce-ai insirat si iar trebuie s-o iei de la inceput. Si de aceea vezi asa de putini oameni fericiti ... Atati cati merita .

A, daca nu ne-am iubi pe noi asa fara de masura, daca n-am face atata caz de persoana noastra si daca ne-am dojeni de cate ori am mintit sau ne-am surprins asupra unei rautati, ori asupra unei fapte urate : daca, in sfarsit, ne-am examina mai des si mai cu nepartinire ( lesne-i de zis!), am ajunge sa razuim din noi partea aceea de prostie fudula, de rautate si de necinste murdara, din care se ingrasa dobitocul ce se lafaieste in nobila noastra faptura. Se stie ca durerea e un minunat sfatuitor. Cine-i mai deschis la minte trage invatatura si din durerile altora.

Eu am mare incredere in vointa ta. Ramane sa stii doar ce sa vrei. Si vad c-ai inceput sa stii si asta. Doamne, ce bine-mi pare c-ai inceput sa te observi sa-ti faci singura mustrari si sa-ti cauti singura drumul cel adevarat !

Asa, Mimilica draga, cearta-te de cate ori te simti egoista, de cate ori te musca de inima sarpele rautatii al invidiei sau al minciunii. Fii aspra cu tine, dreapta cu prietenii si suflet larg cu cei rai. Fa-te mica, fa-te neinsemnata de cate ori desertaciunea te indeamna sa strigi : “ Uitati-va la mine “! . Dar mai ales as vrea sa scriu de-a dreptul in sufletul tau aceasta : Sa nu faci nici o fapta a carei amintire te-ar putea face vreodata sa rosesti. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici multumire mai deplina, ca o constiinta curata .

Pastreaza scrisoarea asta. Cand vei fi de 50 de ani ai s-o intelegi mai bine. Sa de-a Dumnezeu s-o citesti si atunci cu sufletul senin de azi .

Te imbratiseaza cu drag,

Alexandru Vlahuta

Cand ai implinit saptesprezece ani .

Adresa : sat Agapia, com. Agapia, Neamt

Ctitor : hatmanul Gavriil Coci, fratele domnitorului moldovean Vasile Lupu si sotia sa Liliana Cneaghina ( 1642 – 1644)

Obiecte de arta : icoane pictate de Nicolae Grigorescu

Hram : Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil – 8 noiembrie

Icoana Maicii Domnului, facatoare de minuni, fiind considerata una dintre cele mai vechi icoane din tara.

In anul 1527, pe vatra unei mai vechi biserici din lemn, s-a zidit biserica. Distrusa si recladita in mai multe randuri, ca urmare a invaziilor straine sau a catastrofelor naturale, a fost refacuta in actuala forma inainte de cel de-al doilea razboi mondial.

Muzeul Manastirii Agapia a fost intemeiat in anul 1927, fiind primul muzeu de acest gen din Moldova.

El a fost organizat de I.D.Stefanescu, si cuprinde icoane, vesminte liturgice, carti ferecate .

Una dintre salile muzeului a fost inchinata creatiei lui Nicolae Grigorescu, legata indeosebi de perioada pictarii bisericii Sfintii Voievozi ( 1858 – 1861).

Cele mai importante odoare sunt :

- iconostas secolul al XVII-lea – Agapia Veche; - fragment iconostas secolul al XVIII-lea ; - cruce sculptata in lemn de chiparos secolul XVI; - panaghiar sculptat argint aurit secolul al XVI-lea ; - panaghiar din argint al secolului XVI ; - Icoana Imnul Acatist Soborul Sfintelor Femei ;

- Icoana Maica Domnului ; - Icoana Schimbarea la Fata a Mantuitorului ; - Icoana Sfintii Trei Ierarhi ; - Icoana Nasterea Mantuitorului ; - Icoana Rugul lui Moise ; - Maica Domnului cu Pruncul – Nicolae Grigorescu ( 1858) ; - Iisus pe Golgota ( 1858) – Nicolae Grigorescu ; - Maica Domnului cu Pruncul ( 1858) ; - Mantuitorul Iisus Hristos ( 1858) ; - Maica Domnului cu pruncul ; - Cersetor breton ; - Portretul Margaretei Vlahuta ; - Portita la Agapia;

- broderii lucrate in atelierele manastirii secolul XIX- XX ; - centura de argint si pietre pretioase secolul XIX ; - mitra secolul al XIX-lea lucrata cu fir de aur si pietre pretioase ; - cruci de argint aurit cu sculptura in lemn de maslin si chiparos secolul XIX .

Casa memoriala Alexandru Vlahuta, in imediata vecinatate a manastirii.

Manastire de maici

Manastirea Agapia formata din manastirea propriu-zisa si satul ce o inconjoara, este una din cele mai mari asezari monahale din Romania.

Cel mai vechi asezamant monahal pe aceste locuri a fost un schit, situat la 2 km departare de actuala manastire, in munte. Potrivit traditiei a fost intemeiat in secolul al XIV-lea, de calugarul Agapie, vietuitor in manastirea Neamt, retras aici in sihastrie impreuna cu cativa ucenici.

Cele mai vechi documente care mentioneaza acest schit dateaza din secolul al XV-lea, fiind cunoscuta sub numele de Agapia din Deal sau Agapia Veche.

Schitul din Agapia Veche a devenit neincapator pentru obstea monahala abia la inceputul secolului al XVII-lea.

Biserica noului asezamant, numit Agapia din Vale, cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, a fost construita intre anii 1642 – 1644 de hatmanul Gavriil Coci, fratele domnitorului moldovean Vasile Lupu si sotia sa Liliana Cneaghina si sfintita in anul 1647.

Ctitorii au inzestrat manastirea nou zidita cu odoare de pret, iconostas, obiecte necesare cultului si mosii.

Incendiata si partial avariata in timpul Eteriei ( 1821), Agapia din Vale a fost reparata in anul 1823 prin grija staretei Elisabeta Costache, sora mitropolitului Moldovei, Veniamin Costache. Importante lucrari de constructie, care au modificat aspectul bisericii lui Gavriil Coci au fost intreprinse inainte de anul 1858, in timpul staretei Tavefta Ursache . Cu aceeasi ocazie, biserica si iconostasul au fost pictate de Nicolae Grigorescu intre anii 1858 – 1862. Noi reparatii au fost necesare dupa incediul din anul 1903.

Biserica a fost restaurata in 1970, iar intre anii 1996 – 2004 s-au efectuat ample lucrari de consolidare ale bisericii si chiliilor, precum si lucrari de restaurare a picturii.

Arhitectura bisericii prezenta initial un plan triconic, compartimentat in altar, naos pronaos si un exonartex ingust. Cu ocazia reparatiilor din secolul al XIX-lea, s-a inlaturat peretele dintre naos si pronaos, marcat acum de o arcada, precum si cel dintre pronaos si exonartex, inlocuit de 3 arcade sprijinite pe coloane. Tot acum s-a adaugat proscomidiarul si s-a inaltat diaconiconul la nivelul intregii biserici.

Deasupra naosului se inalta turla zvelta, asezata pe o bolta moldoveneasca .

Decorul arhitectural actual, in stil neoclasic, este format din arcade semicirculare false, sprijinite pe pilastrii canelati simulati in tencuiala, realizat cu ocazia reparatiilor, din secolul al XIX-lea.

Pictura executata de Nicolae Grigorescu, in ulei, in perioada 1859 – 1861, reprezinta un tezaur al artei religioase romanesti din secolul al XIX-lea.

Programul ansamblului este concentrat asupra catorva teme esentiale ale iconografiei bisericii ortodoxe traditionale : Iisus Hristos Pantocrator, cu Sfintii Apostoli Petru, Pavel, Iacov si Andrei; Sf. Apostol Toma, Simon, Filip si Vartolomeu; Sf. Ierarhi Spiridon, Nicolae si Alexandru; Sf. Ierarhi Grigore Teologul, Vasile cel Mare, Ioan Gura de Aur ( turla) ; Maica Domnului cu Pruncul ( altar) ; Dumnezeu Tatal, ingeri si sfinti ierarhi ( altar); Nasterea si Invierea Domnului, Iisus si Samarineanca, Binecuvantarea Pruncilor ( naos), glorificari ale lui Iisus si Maica Domnului cu Pruncul inconjurata de ingeri, Sf. Mucenite Ecaterina si Tecla, Sf. Cuvioase Elisabeta si Parascheva, Iisus Hristos in slava, Sf. Cuvioase Olimpiada si Epraxia, Sf. Mucenite Varvara si Agafia , Sf. Mucenic Teodor Tiran si Sf. Mucenic Eustatiu Placid ( naos) ; Rugaciune din gradina Ghetsimani, Drumul crucii si Punerea in mormant, Intrarea in Ierusalim; Iisus prezice daramarea Ierusalimului, Ieremia plangand ruinele Ierusalimului , Iisus ducandu-si crucea spre Golgota, Sfanta Antonie cel Mare, Sf. Teodosie ( pronaos); Dumnezeu creand cerul si pamantul, Dumnezeu despartind lumina de intuneric, Daniil in groapa cu lei, Preotul Eli cu Samuel, Moise scotand apa din piatra, Tabie parasit de ingeri ( in calotele pronaosului si vechiul exonartex); Dumnezeu Tatal odihnindu-se dupa Creatie si Doi ingeri sustinand crucea ( in pridvor).

Nicolae Grigorescu si-a depasit contemporanii realizand la Agapia portrete si peisaje pline de viata, armonie si seninatate.

Iconostasul a fost pictat de asemenea de Grigorescu. Icoana Cina cea de Taina are ca model celebra compozitie a lui Leonardo da Vinci. Icoana Sfantului Prooroc Daniil din nord este autoportretul tanarului Grigorescu.

In fata tamplei poate fi admirata una dintre cele mai vechi icoane din tara, infatisand pe Maica Domnului cu Pruncul, opera artistica de autentica traditie bizantina.

Zidul inconjurator , gros de aproape 2 m, turnul – clopotnita si chillile supraetajate, adosate zidului, dateaza din secolul al XVII-lea, suferind mai multe reparatii de-a lungul vremii.

Muzeul Manastirii Agapia a fost intemeiat in anul 1927, cu binecuvantarea mitropolitului Pimen al Moldovei, in vremea staretei Epraxia Macri, fiind primul muzeu de acest gen din Moldova.

El a fost organizat de I.D.Stefanescu, reputat istoric si ginerele lui Alexandru Vlahuta si cuprinde icoane, vesminte liturgice, carti ferecate, broderii religioase si covoare tesute de maicile de la Agapia.

Deosebit de valoroase sunt trei icoane provenite de la Schitul Valeni : Soborul Sfintelor Fecioare si Schimbarea la Fata, ambele datand din vremea lui Petru Rares, precum si Rugul lui Moise, de la sfarsitul secolului al XVI-lea; doua panaghiare, cel mai vechi din anul 1514, din argint aurit gravat, provenind de la Manastirea Pangarati, iar cel de-al doilea sculptat in lemn si ferecat in argint aurit, care a apartinut Manastirii Bisericani, din anul 1581; o cruce din lemn sculptat si ferecat in argint aurit filigranat, din secolul al XVI-lea si o catuie din metal aurit, lucrat in stil gotic, din veacul al XVII-lea; doua randuri de manecute brodate pe catifea, datand de la sfarsitul secolului al XVI-lea.

Una dintre salile muzeului a fost inchinata creatiei lui Nicolae Grigorescu, legata indeosebi de perioada pictarii bisericii Sfintii Voievozi ( 1858 – 1861). Pe peretele apus intrarii sunt expuse 3 icoane inramate : Maica Domnului cu Pruncul, Iisus Pantocrator adorat de ingeri si Maica Domnului cu Pruncul, asezata pe nori, care a constituit proba lui Grigorescu in concursul pentru pictarea bisericii Agapiei. Alte icoane : Iisus pe Golgota, Icoana Sfintilor Doctori fara de arginti Cozma si Damian, portretul mitropolitului Sofronie Miclescu, cele 6 icoane cu profeti impreuna cu alte lucrari cu caracter laic : Portita de la Agapia, Cersetor breton si Portretul Margaretei, fiica lui Alexandru Vlahuta, ilustreaza pretuirea atribuita inconfundabilului nostru pictor.

Cea de a treia camera a muzeului este rezervata broderiilor executate de maici in atelierele manastirii : acoperaminte pentru Sfintele Vase, bedernite, epitrahiile, o poala de icoana, un epitraf, icoane brodate. In vitrine sunt expuse obiecte de argint, cruci, candele, sfinte vase si un agheazmatar, lucrate in argint si in argint aurit in secolele XIX- XX.

A patra sala este inchinata oamenilor de cultura romani, care si-au legat activitatea de Manastirea Agapia : tablouri cu Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Alexandru Vlahuta, Barbu Delavrancea, scrisori pastrate de la acesti scriitori, fotografii si fotocopii ale unor manuscrise care amintesc de Agapia.

Ansamblului manastiresc de la Agapia, ai apartin si bisericile de lemn Sfantul Ioan Bogoslovul si Adormirea Maicii Domnului, situate in afara incintei.

Tot in vatra satului manastiresc se mai pastreaza casa memoriala Alexandru Vlahuta, unde au avut loc adevarate cenacluri literare la care participau cu regularitate prietenii scriitorului : Delavrancea, Caragiale, Paul Bujor, Grigorescu, Bancila etc.

Adresa : sat Manastirea Neamt, Vanatori – Neamt

 Ctitor : Petru I Musat ( sec XIV)

 Obiecte de arta in incinta muzeului : o impresionanta colectie de obiecte bisericesti dintre care amintim Catapeteasma din sec al XVII-lea, tipografia veche, o tapiserie infatisand ultimele ore din viata lui Stefan cel Mare, Evanghelia din Rusia ( 1782), Evanghelia in aur din anul 1821, epitaf, sfetnice din argint, tapiserii, Originalul Descriptio Moldaviae – Dimitrie Cantemir ( 1822).

 Hram : Inaltarea Domnului

 Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului cu trei maini – Lidianca ( cea de a treia mana fiind cea a Sf. Ioan Damaschinul)

 Racla cu moastele Sf. Paisie dela Neamt ( 14 noiembrie)

 O biblioteca impresionanta cuprinzand peste 19.000 de volume manuscrise si carti in limba romana dar si in alte limbi straine.

 Istoria acestei manastiri incepe in sec. al XV-lea, cand a fost zidita biserica, pe vatra unui vechi schit de lemn.

Biserica actuala a fost ridicata de catre Stefan cel Mare intre anii 1495 – 1497.

Restaurarea din perioada 1954 -1961 i-a redat aspectul initial.

Cele douasprezece legi

Legea religioasa

Crede in Dumnezeu .

Crede in nemurirea sufletului.

Crede in darul comunicarii cu cei dusi.

Legea morala

Iubeste si ajuta neamul.

Iubeste si ajuta pe cine te ajuta si te iubeste.

Iubeste si ajuta fara a cugeta la folosul tau.

Legea sociala

Nu te necinsti pe tine insuti, ca sa te cinsetasca altii.

Nu necinsti pe altii ca sa te cinstesti pe tine insuti.

Nu necinsti munca, caci munca e viata.

Legea filosofica

Cand faptul tii, atunci adevar stii.

Cand nu vrei sa crezi, atunci nu poti sa vezi.

Cand cauti dovada atunci gasesti tagada.

Tadeu Hasdeu, fiul lui Ioan Hasdeu si al Margaretei Piorkuszewski, s-a nascut in Polonia, in 14 noiembrie 1769. La varsta de 14 ani scria versuri in limba poloneza. In copilaria sa, Tadeu Hasdeu a primit o excelenta educatie. In afara limbii romane, a rusei si polonezei, vorbea germana si franceza, stia latina si greaca veche. Desena foarte frumos si incerca chiar portrete in ulei. Un pic muzician de asemenea, canta la flaut, instrument pe care, intr-un cantec al primei sale tinereti, il numeste singura consolare in grijile si mizeriile sale

La varsta de 17 ani, ca urmare a unei aventuri amoroase, fugea din Polonia si intra in armata austriaca.

Promovat la gradul de locotenent si decorat pentru bravura sa, purtandu-si sacul plin cu poezii revenea in Polonia si se casatorea cu o domnisoara din ilustra familie Denhof.

Din aceasta casatorie, care a fost de scurta durata, a avut in 1806 un fiu, Tadeu. Apoi, a luat de sotie a doua oara o frumoasa evreica pe care a cucerit-o si a botezat-o sub numele Valeria. A avut cu ea doi baieti: Alexandru si Boleslav. Dintre cei trei fii, Tadeu, a intrat foarte tanar in garda imperiala ruseasca, si s-a afirmat cu multa distinctie in razboiul impotriva turcilor in 1828. A fost colonel si comandant de regiment la varsta de 30 de ani, dar, a cazut in mizantropie dupa pierderea logodnicei sale, a renuntat la tot, s-a retras la tara si a murit intr-o izolare completa, lasandu-l mostenitor pe valetul sau. Canta foarte bine la vioara. Al doilea, Boleslav, naturalist, a murit la Viena, fara urmasi.

In 1812, dupa anexarea Basarabiei, Tadeu Hasdeu s-a dus in aceasta provincie pentru a-si revendica pamanturile strabunilor sai, cazute de secole in mainile catorva familii aliate. Deja in 1805 guvernul rus il recunoscuse ca descendent al printului Moldovei, Stefan Petriceicu.
Reuseste sa recastige doua proprietati in judetul Hotin si s-a stabilit pentru totdeauna in Basarabia.
Era adorat de taranii din Hotin, in timp ce stiinta, verticalitatea si energia sa il transformau intr-un fel de oracol pentru toti vecinii sai.

Tadeu Hasdeu a murit in 1835 la varsta de 66 de ani. Se gandise intotdeauna la moarte cu mult sange rece.

In literatura poloneza Tadeu Hasdeu este cunoscut aproape exclusiv prin doua volume de traducere a teatrului lui Kotzebue, o traducere magistrala dupa opinia atat de autorizata a lui Bentkowski

Simbolismul constructiv este un alt domeniu in care geniul nelimitat al lui B.P. Hasdeu s-a manifestat din iubire pentru adorata sa Julia. Doua temple a inaltat savantul : cavoul familiei din cimitirul Serban-Voda ( Bucuresti) si Castelul Julia Hasdeu ( Campina). Poezie si simbolism caracterizeaza primul monument, deoarece la mormantul – templu “ nemic nu este necugetat”.

Pentru a intelege mesajul templului trebuie sa-i descifrezi simbolurile care sunt asezate cu un anume rost. Acest tip de limbaj este universal, insa necesita efortul initierii. Cei neinitiati, dupa cum scria B.P.Hasdeu in legatura cu inscriptia de pe tripoduri, nu pot descifra “ nestiind de unde sa inceapa si privind ca enigma lucrul cel mai simplu”.

Dupa cum el insusi scria in Sic cogito, cavoul a fost construit intre anii 1888 – 1891 si decorat fara a exista un plan general dinainte si o viziune de ansamblu a viitorului monument, fiecare detaliu fiindu-i inspirat “ intr-un mod inconstient fie prin scrisoare laconica, fie printr-o figura rudimentara”.

B.P.Hasdeu era convins ca spiritul Juliei era cel care-l inspira totdeauna in privinta templului si ca spiritul fratelui sau, Nicolae, i-a sugerat pictarea celor doi ingeri pe oglinzi.

La 16 octombrie 1890, pe fila unui manuscris spiritist, savantul explica ideea scrisa de medium, aceea ca in fiecare unitate exista si o trinitate, prin faptul ca ai fusese comandat de spiritul Juliei sa aseze un cavou trei busturi : al lui Cristos, da o Shakespeare si Victor Hugo, toate formand trinitatea a carei fiecare unitate cerea o noua trinitate, adica noua – numarul portretelor membrilor familiei Hasdeu, amplasate in suporti-stea, pe tocul luminatorului mormantului.

La 12 aprilie 1891, mediumul fiind Th. Sperantia, savantul primeste indicatia de a aseza de o parte si de alta a scarii de la intrarea in cavou, doua oglinzi pentru a avea infinitul. B.P.Hasdeu avea sa comande lui G.D.Mirea sa picteze cate un inger al carui chip se rasfrangea in oglinda cealalta producand o uimire totala.

La 23 august 1891, lui Hasdeu ai este sugerat , tot prin mediumul Th. Sperantia, a aranja ca aripile ingerilor pe oglinzi sa nu fie de culoare alba, ci de o culoare azur.

La 6 septembrie, primeste si explicatia aripilor de culoare azur “ in albastru, adica in culoarea azur a aripilor, trebuie lasat pe ici pe colo sa se vada oglinda; aceasta va da o idee minunata si asupra naturii reale a aripilor.

In Sic cogito, Hasdeu va mentiona despre prezenta celor doi ingeri cu aripi azurii diafane si cu o scrisoare in mana.

Un manuscris datat 7 iunie 1891, cuprindea ideea de a pune in cavou si figurile apostolilor, cu exceptia lui Iuda pentru care va exista un mic piedestal cu numele sau. In 1892, apostolii – busturi de teracota, avand o inaltime de 25-30 cm – nu fusesera inca asezati. Ei erau lucrati in teracota la Paris, in atelierul sculptorului Raphael Casciani, un specialist in crearea de statuete si statui religioase.

Un document nedatat, cuprinde trei intrebari adresate de Hasdeu sufletului Juliei, legat de marimea busturior, forma – busturi sau statuete si din ce material – teracota sau portelan.

Alaturi de acestea, urmau a se gasi si alte busturi, in total saisprezece, care s-ar fi alaturat busturilor deja existente : cel al Juliei, din marmura si trinitatea : Christos, Shakespeare si Victor Hugo, spre care se pare ca Julia priveste.

Ceea ce observa savantul era faptul ca sugestiile primite aveau un anumit rost si ca materializarea lot cnducea catre producerea unor efecte neasteptate. Spre exemplu, busturile lui Christos, Shakespeare si Victor Hugo puteau fi descoperite doar privind sub un anumit unghi revelator.

Arhiva spiritista arata faptul ca Hasdeu urma intocmai ce i se sugera, pas cu pas, in reuniunile cercului sau, prin mana mediumului sau direct.

O invocare scrisa pe fila unui manuscris spiritist era chiar o confesiune a savantului facuta fiicei sale preaiubite “ Ingerul meu, Lili, dorinta de a te auzi mai intai este esentiala; apoi nevoia de a fi ghidat de tine si de ai nostri”.

Un alt manuscris, din 14 septembrie 1891, aduce elemente noi : pictorul Mirea a fost insarcinat cu pictarea unui craniu cu ochi de inger intr-un medalion sub care se gasea legenda “ Moartea e viata. Nici un regret!”. Medalionul trebuia sa fie agatat in fata masutei, cu scopul de a sterge lacrimile si regretele celor care vin si scriu impresiile in albumul templului.

In partea terestra a mormantului, sub globul pamantesc de deasupra tronului – biblioteca se aflau suspendate intr-un lant vopsit in negru, prins in doua gauri, o cruce, o inima si o ancora, toate trei lucrate in nichel. Sugestia de a le aseza acolo aparea in 17 septembrie 1892. “ Astept cu nerabdare muzica” scria omul de stiinta, in prezenta mediumului Arbore, la 11 septembrie 1894, pe fila unui manuscris spiritst unde vor fi insirate notele imnului Sursum! . “Imnul va fi pus pe celalalt colt al mesei”, i se va indica lui B.P.Hasdeu, in sedinta din 16 septembrie. Imnul va fi gravat in marmura neagra si asezat pe biroul Juliei din cavou.

Se pare ca mormantul-poema, ar fi un fel de descifrare a simbolismului edificiului format din doua parti : una terestra, exterioara, si una mistica, subterana.

Prima – cea terestra – este compusa din coloane, capitelii, un tron-biblioteca cu carti importante ale umanitatii, sfinxi feminini sustinuti de un glob pamantesc, coroane si porumbei, condeie incrucisate, lanturi si flacari – toate acestea sugerand lumea “ sfera materiala cu ocupatiunile si preocuparile ei”. O lume ce poate fi vazuta de trecatorul mergand pe “aleul cimitirului”.

Jos, inauntrul cavoului, se infatiseaza “ sfera ideala cu aspiratiunile ei spre infinit”, unde limbajul in forma de sculpturi, picturi, de lucrari in feir si bronz, completat cu texte filosofice si poezie poate fi inteles de cel ce cauta – filosoful/initiatul.

Cele doua sfere, materiala si ideala, sunt cele doua jumatati ale intregului edificiu, care coexista armonios prin simbolurile ei. Sfinxii din piatra de Campulung – simbol al enigmei – si globul pamantesc de marmura alba cu dimensiunea de 70 de cm, cu cele cinci contimente colorate si trei pietre localizand Bucurestiul, Roma si Parisul sunt opera sculptorului Storck. Globul simbolizeaza Pamantul, lumea. Cuvintele sapate pe frontispiciul tronului de piatra, “ Mai sedi putin - Mai sezi putin”, arata rostul acelui monument avand ca suport tomurile de piatra, piatra sugerand perenitatea si intelepciunea. Asezandu-se acolo si inaltandu-si privirea, trecatorul va descoperi chiar in interiorul micii cupole a tronului un cap de mort si cuvintele ce-l inconjoara “ Lasati randunica sa-si faca cuibul”. O expresie oferind un continut ideatic aproape de cel revelat prin cuvintele alaturate craniului ar putea fi “ Moartea da viata!” expresie asezata pe o placa de la intrarea in sfera ideala a cavoului, dupa alte doua sugestive propozitii “ Trecatori priviti deasupra! Cugetatori, cautati inlauntru!”.

Coborarea in cavou, se facea pe o carita formata din zece trepte, ultimele cinci putand fi ridicate si ancorate, intocmai ca o punte din epoca medievala. Jos, oglinzile, vitraliile, candelele, albul marmurei, totul producea efecte luminoase si caldura.

In loc de mormant rece si neprimitor, un templu al intelepciunii se desfasura in fata ochilor. In centrul lui, se afla bustul Juliei, sculptat de Ioan Georgescu in 1890, asezat pe un soclu flancat de doua usi de fier, reprezentand fiecare cate un soare “ cu raze de argint si aur, inconjurat fiecare de cate 24 de stele de argint pe fond azuriu”. In partea dreapta, era biroul poetei. Pe el se gaseau cartile ei si un registru pentru impresiile zilnicilor pelerini, supranumit albumul templului. Alaturi erau sapte scaune sub forma de domino-uri ( patru) si trepieduri ( trei). Lanturile aurite si nichelate legau coloanele de fier care sustin si astazi bolta mormantului. De lanturi erau suspendate coroane.

Tablele legilor ( legea religioasa, morala, filosofica si sociala) se aflau gravate in marmura, de-o parte si de alta a scarii, sub o stea octogonala albastra.

Plafonul era de un albastru admirabul, iar pe ferestrele luminatorului fusesera pictati ingeri trandafirii. In interiorul luminatorului, pe suporti, sub forma de stea inchipuind trei hexagonuri suprapuse, erau noua portrete de familie, in dreapta Julia Hasdeu ( 1869 – 1888), B.P.Hasdeu ( 1838 – 1907), Iulia Hasdeu ( 1840 – 1902), Tadeu – bunicul savantului ( 1769 – 1835), Nicolae – fratele ( 1840 – 1860) si in stanga Alexandru - tatal scriitorului ( 1811 – 1874), Valeria – bunica ( 1790 – 1860), Elisabeta – mama ( 1824 – 1848), Boleslas – unchiul ( 1812 – 1886).

Mai jos, se gasea un un mic altar suspendat, dand impresia ca s-ar afla in cer. Pe el erau cele trei busturi lucrate in teracota : Christos, Shakespeare si Victor Hugo.

In fata si in spatele lor, in firida, fusesera amplasate doua oglinzi, astfel incat atat chipurile celor trei cat si ingerii se reflectau producand o infinitate de imagini.

Dincolo de bustul Juliei si de portitele sub forma de sori, se afla altarul cel mare sub care erau ramasitele trupesti ale poetei. Plafonul de deasupra reprezenta doua pagini de marmura alba, cu marginile indoite peste colturile unde se aflau candelele. Pe file era scris in aur numele lui Dumnezeu , in opt limbi – greceste, latineste, arabeste, evreieste, chinezeste, cu hieroglife, cu cuneiforme si in devanagari.

Fluturi si flori – operele pictorului Juan Alpar – completau tabloul plin de viata al templului inchinat Juliei, un veritabil mormant – poema.

Si astazi se mai pot citi,pe altarului mare, cuvintele sapate in mamura :

“ Cu voia lui Dumnezeu

S'a savarsit acest templu spiritist intocmai

Dupa planul dat cu toate amanuntele de

Iulia Hasdeu

Executor fiind B.P.Hasdeu

Dupa indemnul caruia au lucrat

Sculptura I.Georgescu

Marmura si mosaic fratii Axerio

Fierarie A.O.Czipser

Bronz Ph. Schweickert

MDCCCXC

Cu voia lui Dumnezeu “