RomaniaPitoreasca.eu

Situata in partea de nord-est a judetului Neamt, Cetatea Neamt face parte din categoria monumentelor medievale de o valoare exceptionala din Romania.

Atrase de izvoarele de slatina care se gasesc in apropiere , comunitatile de agricultori si crescatori de vite din neoliticul timpuriu au exploatat intens apa sarata, asa cum au facut si populatiile care s-au succedat, atat pentru consumul cotidian propriu, cat si in scopul obtinerii sarii cristalizate care era transmisa catre triburile aflate la departare.

Originile cetatii atesta ca Cetatea Neamt a fost construita in a doua parte a domniei lui Petru I ( 1375 – 1391), perioada in care Moldova a cunoscut o dezvoltare economica si politica.

“ Neamtul din munti” este amintit si in Cronica ruseasca ce cuprinde orasele de la est la Carpati, datata intre anii 1387 – 1391, care ar fi putut sa se refere atat la oras, cat si la cetate.

Asezata aproape de varful cel mai inalt al Culmii Plesului, Cetatea Neamt strajuia Valea Moldovei si a Siretului, ca si drumul care trecea peste munte in Transilvania, de la Targu Neamt la Pipirig.

Numele cetatii provine de la hidronimul de “ Neamt” pe care il poarta raul care curge pe sub poala muntelui si de la care si-a luat numele atat orasul cat si manastirea din apropiere.

Unii carturari au explicat cuvantul “ Neamt” ca fiind de origine slava, insemnand tacut, linistit, mut.

Potrivit conceptiei strategice a domnitorilor Moldovei de la sfarsitul secolului al XIV-lea si inceputul veacului urmator, Cetatea Neamtului trebuie sa se incadreze in sistemul general de aparare a tarii, alaturi de alte fortificatii similare.

Locul pentru amplasarea Cetatii Neamt a fost Culmea Plesului. Culmea Plesului asigura, prin pozitia sa naturala, mari posibilitati de aparare desprinsa fiind din varful Cerdac cu inaltimea de 480 m fata de nivelul marii si de 80 m fata de nivelul apei Neamtului.

Planul cetatii are aspectul unui patrulater cu laturi inegale, fiind adaptat dupa teren. Specific pentru Cetatea Neamt este faptul ca turnurile de aparare, din cele patru colturi, n-au fost plasate in exteriorul zidurilor precum in cazul cetatilor Suceava si Scheia, ci au fost incadrate direct in scheletul de ziduri, si aceasta pentru ca fortificatiile naturale de pe trei laturi nu permiteau constructia lor in exterior.

Initial, cetatea avea o inaltime de circa 12-15 m, cu o grosime de aproape 3 m. Zidurile erau sustinute si consolidate in exterior de 18 contraforti puternici de forma prismatica.

Intrarea in cetate se facea pe poarta musatina de la mijlocul zidului de nord. Datorita faptului ca numai prin partea aceasta cetatea putea fi mai usor atacata , inca din faza musatina latura nordica a fost aparata de un sant destul de adanc, care trecea prin imediata apropiere a zidului.

Dezvoltarea tehnicii de lupta prin perfectionarea armelor de foc in special a bombardamentelor care puteau arunca ghiulele mult mai mari si mai grele a facut ca cetatea sa se adapteze noilor arme. In acest scop constructiile in unghi drept au fost incadrate de turnuri sau bastioane rotunjite. In acest timp zidurile cetatii au fost suprainaltate cu circa 6-7 m, iar in interior au fost construite o serie de dependinte necesare garnizoanei militare. Cele mai importante lucrari insa sunt cele realizate in partea de nord si de nord-est unde s-a construit un sant de aparare mai adanc si mai larg, flancat spre cetate de patru bastioane semicirculare cu ziduri groase si rezistente, cu inaltimi variate pana la 30 m. Zidaria bastioanelor este prevazuta cu creneluri si ferestre inguste, prin care aparatorii cetatii puteau sa supravegheze si sa loveasca dusmanii.

Remarcabila este noua cale de acces in cetate, reprezentata de un pod arcuit, sprijinit pe 11 piloni de piatra de forma prismatica. Forma arcuita a podului cat si lungimea sa, ai obliga pe dusmani, atunci cand atacau, sa se expuna mai multor lovituri ale aparatorilor cetatii. Ca masuri suplimentare de supraveghere au fost construite, la intrarea in curtea exterioara, doua capcane cu trape, cunoscute si sub numele de “ curse de sobolani sau de soareci”.

De la capatul podului, legatura cu satele din jur se facea pe un drum ce ocolea Varful Cerdacului, cu acces la drumul spre Baia si Suceava. Calea actuala de acces spre cetate a fost amenajata mult mai tarziu, in timpul domniei lui Mihalache Sturdza, la 1834. Unele cai de acces erau fortificate cu “ parcane”, sub forma de santuri intarite cu palisade, pentru a impiedica accesul inamicilor.

Intarita prin lucrarile facute in timpul lui Stefan cel Mare, cu santul de aparare flancat cu bastioane puternice, cu ziduri suprainaltate, cu cai de acces pe care era imposibila sa se transporte masini de lupta pentru distrugerea zidurilor, Cetatea Neamt a devenit una din cele mai puternice cetati din Tara Moldovei.

Majoritatea incaperilor, cu exceptia celor din turnuri, aveau arcade boltite realizate din caramida, sprijinite pe laterale si la capete pe elevatia rezistenta din piatra a zidurilor groase. Pentru ca asemenea lucrari de fortificatie si intarire trebuiau realizate intr-un turn extrem de scurt la realizarea lor erau mobilizati si targovetii, robii de mosii, ostenii si prizonierii, atent supravegheati de autoritatea domneasca.

Materialul din cosntructie era in cea mai mare parte din piatra de rau. La constructia arcadelor, pervazurilor, pilonilor si a cotrafortilor a fost folosita piatra de cariera de la Domesnic si Gura Secului. O cantitate apreciabila de roca de gresie verziue provine din stanca de la baza Culmii Plesului. Mortarul era facut dintr-un amestec de var hidraulic cu nisip, microprundisuri, caramida sfarmata si praf de mangal, care au alcatuit un liant foarte rezistent. Cele mai multe incaperi erau destinate nevoilor garnizoanei militare care putea sa adaposteasca aproximativ 300 de oameni.

Se pare ca incaperea de langa intrarea pe sub turnul de nord-est a fost utilizata ca inchisoare. Incaperea invecinata , astazi monetaria, a fost utilizata in timpurile mai grele pentru adapostirea tezaurului domnesc “ Inainte ca Moldova sa fie inchinata turcilor la izbucnirea razboaielor voievozii isi trimiteau copiii si averile in aceasta cetate, aproape de nebiruit “ ( Dimitrie Cantemir).

Deasupra asa-zisei monetarii a existat un paraclis, care in timpul lui Vasile Lupu, a fost renovat, cetatea fiind transformata in “ Manastirea Sf. Nicolae de la Cetatea Neamtului “

Incaperea de jos de pe aceeasi latura estica, vecina cu monetaria se pare ca a fost asa-zisa baie a cetatii, folosita de garnizoana militara ; bolta acestei incaperi a fost realizata din caramida samotata, pastrata partial si in zilele noastre.

Incaperea din partea de jos a turnului de sud-est este numita neagra temnita, aceasta avand boxe in care erau aruncati, condamnatii la moarte pentru “ hiclenie” sau pentru alte abateri mai grave.

Pe latura sudica, ferita de loviturile bombardamentelor, au fost camerele de locuit pentru capeteniile cetatii si pentru “ fetele mai subtiri” care erau gazduite la cetate. Incaperile de la demisol, aflate sub terasa actuala de pe care se poate admira Valea Ozanei, erau folosite drept depozite de provizii alimentare.

Incaperea lunga de pe latura vestica se considera ca a fost folosita drept sala de judecata si de sfat. Aici, in calitatea lor de sefi administrativi si judecatoresti ai tinutului Neamt, parcalabii cetatii judecau pricinile marunte. Atunci cand domnitorul cetatii se afla la cetate, aceasta sala era folosita drept scaun domnesc, fiind spatioasa si impunatoare prin forma sa boltita. Dedesupt era o sala a armelor. Astazi in sala de judecata vegheaza portretul lui Stefan cel Mare , realizat de Iulia Halaucescu si comentat de Jan Dlugosz :

“ O, barbat demn de admirat, intru nimic inferior ducilor eroici, pe care atat ai admiram, care cel dintai dintre principii lumii a repurtat in zilele noastre o victorie atat de stralucita contra turcilor. Dupa parerea mea, el este cel mai vrednic sa i se incredinteze conducerea si stapanirea lumii si mai ales functiunea de comandant si conducator contra turcilor cu sfatul comun, intelegerea si hotararea crestinilor, pe care ceilalti regi si principi crestini trandavesc in lene, in desfatari si lupte civile “

De asemenea, Cetatea Neamtului adapostea si lucruri tainice : iesirea secreta din incaperea de pe latura vestica, de langa turnul S-V, unde o portiune de zid era gol la mijloc si unde se putea realiza, la nevoie, legatura cu exteriorul ; de asemenea, in fantana la o adancime de circa 10 m, s-ar afla gura unui tunel, prin care se facea legatura cu exteriorul cetatii.

Prima confruntare militara s-a petrecut la sfarsitul secolului al XIV-lea, in timpul domniei lui Stefan I Musat ( 1394 – 1399), cand regele Sigismund de Luxemburg al Ungariei, urmarind politica de expansiune teritoriala la rasarit de Carpati, intreprinde o expeditie militara asupra Moldovei. Cronica oficiala maghiara si documentele emise de Sigismund consemneaza ca armatele regelui au inaintat pana la resedinta domneasca unde Stefan I “ i-a facut supunere “. In preajma Cetatii Neamtului, pe care se pare ca regele Ungariei, a asediat-o se emite un act de cancelarie, la 2 februarie 1395, care constituie prima mentiune documentara a cetatii.

Cronica veche moldoveneasca a pastrat stirea ca Stefan Voda a invins pe regele Sigismund la Hindau, fapt confirmat si de inscriptia de pe piatra de mormant a lui Stefan I aflata la Radauti.

In vara anului 1476, Stefan cel Mare incearca cu disperare sa faca fata dublului atac dusman, al tatarilor dinspre Nistru si al turcilor la sud, care doreau sa-si ia revansa pentru infrangerea de la Podul Inalt – Vaslui, cu un an inainte.

Stefan cel Mare v-a opune, la 26 iulie 1476, cu o darza rezistenta in fata armatei otomane de circa 200.000 de ieniceri si spahii, condusa de insusi sultanul Mohamed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. La Valea Alba – Razboieni, la circa 27 km de Cetatea Neamt, oastea moldoveneasca de numai 12 000 de oameni, formata mai ales din boieri si curteni, s-au luptat cu disperare pentru apararea pamantului stramosesc. In timp ce turcii isi innoiau atacurile cu ostasi odihniti, romanii moldoveni, cu randurile imputinate, au oprit totusi pe dusmani pana la caderea noptii, care au parasit tabara, retragandu-se in padurile din imprejurimi. Grigore Ureche avea sa mentioneze “ moldovenii n-au cazut fistecum, ci stropsiti de multimea dusmanilor “. Cu credinta ca Stefan cel Mare s-ar fi refugiat in Cetatea Neamt sultanul vine cu o parte din oastea sa asupra acesteia. Se pare ca in cetate s-ar fi aflat si o parte din prizonierii turci din lupta de la Vaslui , pe care domnul Moldovei i-a folosit la lucrarile de fortificare. Desi au sperat sa poata intimida garnizoana prin numarul lor impresionant, turcii n-au putut cucerii cetatea ; au trebuit sa faca fata atat arcasilor, care au raspuns prin lovituri sigure din spatele meterezelor, cat si tunarilor care si-au facut din plin datoria cu mijloacele avute la dispozitie.

Secretarul sultanului Mahomed al II-lea, Angiolello, descrie actiunea turcilor de supunere a cetatii “ ... Facand incercarea de a cuceri fortareata amintita, s-au asezat sapte bombarde si in decurs de opt zile s-au facut efortul de a o cuprinde, dar doua din cele bombarde s-au spart, iar cei care se aflau in fortareata nu voiau sa stea de vorba si toti se aparau cu artilerie si nu le pasa de noi “.

Zidurile insa au rezistat, iar ostenii “ au indreptat puscile din cetate asupra turcilor, unde sta acolo in munte de ave nevoie cetatea si au lovit in gura unei pusci turcesti, de au sfaramat-o. Si au inceput a bate in corturile turcilor, cat si boldul de la cortul imparatului l-au sfaramat. Deci n-au mai putut sta turcii intru acel varfu de munte, de unde ave cetatea nevoie, ce numai le-au cautat a sa da in laturi de la acel locu “.

Parcalab la Cetatea Neamtului era in acea perioada batranul Arbore, care se pare ca a cazut sub lovitura unei ghiulele turcesti.

Incercarea turcilor de a ocupa cetatile Sucevei si Hotinului a avut acelasi insucces ca si la Neamt.

Intarita si fortificata in timpul lui Stefan cel Mare, Cetatea Neamt a avut un rol politico-militar important mai bine de doua veacuri, cunoscand fie momente de eroism legendar, fie distrugeri grave.

Printr-un document din 10 mai 1529, voievodul Petru Rares ( 1527 – 1538; 1541 – 1546) solicita patriciatului de la Bistrita sa-i trimita un zidar priceput pentru efectuarea unor lucrari la Cetatea Neamt.

In 1538, la sfarsitul primei domnii a lui Petru Rares, cand acesta a fost parasit de o mare parte din boieri si a fost nevoit sa ia drumul pribegiei spre proprietatile sale din Transilvania, Cetatea Neamt si-a deschis portile in fata ostasilor lui Soliman Magnificul.

In anul 1563, Stefan Tomsa, care s-a rasculat impotriva lui Despot Voda, a cuprins Cetatea Neamt aparata de lefegii nemti si a transformat-o intr-o baza de lupta proprie.

La inceputul celei de-a doua domniia lui Alexandru Lapusneanu ( 1552 – 1561 ; 1564 – 1568), cetatile Neamt si Suceava au fost incendiate din ordinul sultanului, care pentru a slabi tara din temelie “ lasa cuvant ca cine va risipi cetatile din tara Moldovii, aceluia va da domnia ... Deci Alexandru-Voda, facandu pre cuvantul imparatului, implandu toate cetatile cu lemne, le-au aprinsu de au arsu si s-au risipitu, numai Hotinul l-au lasat, ca sa fie de aparatura dinspre Iesi” ( Grigore Ureche).

Judecand fapta domnitorului Alexandru Lapusneanu, cronicarul Nicolae Costin arata ca “ nimeni nu va lauda aceasta fapta a lui Alexandru Voda ..., insa a-l ocarata pentru aceste stricaciuni ce au facut cetatilor, lumea nu se va satura “.

In 1566,un pretendent la Tronul Moldovei, Stefan Mazga, venit cu ajutor maghiar, incearca sa-l alunge din scaun pe Alexandru Lapusneanu. Oastea domneasca il intampina “ mai den sus de Cetatea Neamtului si dand razboi, l-au batut”, prizonierii fiind inecati, taiati in bucati sau pusi la frigare. Se pare ca acest loc era chiar Padurea Braniste.

Lucrarile de refacere a cetatilor distruse in timpul lui Lapusneanu au fost initiate in prima domnie a lui Petru Schiopul ( 1574 – 1577), cand acesta a trebuit sa faca fata numerosilor pretendenti la tron, care veneau cu ajutor de la poloni, unguri sau cazaci.

In timpul domniei lui Ieremia Movila ( 1600 – 1606), Cetatea Neamt era complet refacuta. In perioada de dupa distrugere, unele proprietati ale cetatii au fost facute danie Manastirii Neamt, iar altele au fost date Manastirii Secu, construita de Nestor Ureche pe proprietatea cetatii.

In lunile mai – iunie 1600, cand Mihai Viteazul ( 1593 – 1601) realizeaza unirea Moldovei cu Tara Romaneasca si Transilvania, cele doua cetati – Suceava si Neamt – si-au deschis portile in fata armatelor marelui domn, fara a opune nicio rezistenta.

“ era asea de groaznic Mihai voda si vestit in razboaie in toate aceste parti, cat indata ce-au sosit la Suceava, i s-au inchinat si cetatea Sucevei si a Neamtului, la cetati puindu osteni de ai sai, pedestrasi “ ( Miron Costin).

In anul 1641, misionatul papal Petre Bogdan Baksic consemna ca Vasile Lupu renoveaza Cetatea Neamtului, acest castel care a stat multi ani parasit.

Misionarul Marco Bandini nota ca cetatea are zid dublu, poarta si un pod cu stalpi de piatra de 50 de picioare inaltime. Pentru a nu trezi suspiciuni turcilor, deveniti mult mai suspiciosi dupa campaniile lui Mihai Viteazul , domnitorul Vasile Lupu ( 1634 – 1653) , construieste pe locul paraclisului care existase anterior biserica Sf. Nicolae, incaperile din cetate capatand aspect de chilioare.

“ Inlauntrul zidului al doilea este cupola Sf. Nicolae, construita cu arta deosebita, impodobita cu chipurile de aur ale Domnului Cristos si a maicei sale, a sfintilor apostoli si a parintilor greci. Monahi schisnatici, de natiune ruteana sunt inlauntru “. Pentru Bandini aceasta constructie arata mai mult a cetate decat a manastire.

Vasile Lupu si-a facut din Cetatea Neamt locul care putea sa-i ofere un adapost sigur pentru familia si averile sale, in acele vremuri cand a intreprins cateva campanii pentru ocuparea tronului Tarii Romanesti si apoi a luptat pentru pastrarea tronului Moldovei. Miron Costin avea sa noteze ca “ la Cetatea Neamtului era toata inima avutiei lui Vasili Voda”.

La 1650, cand tatarii au facut pradaciuni la Moldova pana in apropierea Iasului, Vasile Lupu “ au pornitu pe doamna depreuna cu casele boierilor pen franturile codrilor, pe la Capotesti, spre Cetatea Neamtului” unde puteau fi in siguranta.

In anul 1653, cand a avut loc prima actiune a logofatului Gheorghe Stefan de a ocupa tronul Moldovei, la Cetatea Neamt se afla tezaurul domnesc, pe care domnitorul Vasile Lupu il salveaza trimitand pe nepotul sau Stefan “ sa apuce avutiia, si ori ca n-au stiut Stefan Gheorghe logofatul de avutiile acelea in Cetatea Neamtului, ori au stat dupa lucruri care incepuse si n-au socotit aceia bani, iara avea mai aproape de dansul decat de Vasile voda acea avutie “.

In anul 1665, Eustachie Dabija ( 1661 – 1665) intareste manastirea din Cetatea Neamtului ca metoh al Manastirii Secu, aceasta putand sa-si puna egumen si sa-si aduca calugari.

In a doua jumatate a secolului al XVII-lea, in timpul luptelor pentru tronul Moldovei si a razboaielor turco -polone, Cetatea Neamt a devenit un obiectiv foarte cautat, constituind un loc potrivit pentru refugiu.

In timpul campaniilor lui Constantin Serban Basarab care au incercat mai intai cu ajutor din Transilvania si apoi de la cazaci sa ocupe tronul Moldovei, la cetate s-au refugiat multi boieri si fete bisericesti.

In anul 1673, Ian Sobietski a obtinut impotriva turcilor victoria de la Hotin, dupa care ostile polone au ocupat cetatile Hotin, Suceava si Neamt, repunandu-l pentru putin timp pe tronul Moldovei pe Stefan Petriceicu.

Dupa o noua expeditie turco- tatara, Stefan Petriceicu fuge din nou in Polonia, tronul fiind dat lui Dumitrascu Cantacuzino ( 1673 – 1675). In cetatile Neamt si Suceava polonezii au lasat garnizoane formate din lefegii nemti care au rezistat aproximativ un an. Pana la urma, mercenarii au fost scosi din cetate nu prin puterea armelor, ci din neputinta acestora de a se aproviziona.

Dupa mazilirea lui Dumitrascu Cantacuzino, poreclit Raul, starea de nesiguranta si dezordinea au durat si anul urmator, cand zona Neamtului a fost vizitata de calugarul Francesco Buonvisi care arata ca Neamtul este pustiit din cauza polonezilor. Nicolae Costin , povesteste ca dupa campania din anul 1686, un grup de polonezi si de cazaci, ajutati de joimirii ( mercenarii) moldoveni au reusit prin viclesug sa patrunda in cetate .

“ aflatau pre doamna Ruxandra, fata lui Vasile Voda, pe care au tinut-o ... in Cetatea Neamtu si cu multe munci au muncit-o pentru avutie, pe urma i-au taiat capul pre pragu cu toporu. Spunu cum ca au gasitu la dansa 19.000 de galbeni “. Expeditiile de jaf ale polonezilor pe de o parte si ale tatarilor pe de alta, au produs distrugeri importante, inclusiv asupra armatei.

In timpul expeditiei polone din anul 1691, care a afectat din plin si zona Neamtului, Nicolae Costin arata ca “ s-a sculat Sobietski, craiul lesesc, cu ostile sale ... si invartejandu-se atunce au luat Cetatea Neamtului ... si au pus oaste de a sa prin cetati “

La 14 octombrie, oastea lui Sobietski, formata din infanterie, cavalerie si artilerie, se afla langa Cetatea Neamt, somand-o sa se predea. La refuzul garnizoanei de a face acest lucru, polonezii s-au apropiat si mai mult de cetate “ si-au inceput s-o atace cu mortiere si cu turnuri mici caci cele mari n-au putut sa le aduca atat de repede din munti”. Dimitrie Cantemir prezinta in cele doua opere ale sale Istoria Imperiului Otoman si Viata lui Constantin Voda Cantemir amanunte cu privire la brava armata de plaiesi care au aparat cu pretul vietii lor Cetatea Neamt. Numarul plaiesilor difera, Cantemir prezentand doua cifre 19 si 9 plaiesi, cert este ca dupa predarea cetatii, au iesit din aceasta sase plaiesi, care purtau pe umerii lor pe alti trei. In ambele scrieri este prezentata starea de admiratie , urmata apoi de jena si furia regelui polon fata de cativa osteni moldoveni care au tinut pe acest loc atatea zile oastea sa.

In aceasta perioada Moldova cunostea o situatie dramatica : in partea de sud aveau loc tot felul de represalii produse de ostile turco – tatare, iar in nord era jefuita de ostile poloneze. Marele nostru cronicar Miron Costin , care refuzase sa vina la Neamt “ stiindu-se drept”, dupa spusele lui Ion Neculce, isi gaseste sfarsitul la Iasi. Cum Cetatea Neamt era un loc sigur, dupa decapitarea lui Miron Costin logofatul, aici si-au gasit refugiu fiii acestuia si nepotii domnitei Ruxandra, Vasile si Ilie Cantacuzino.

In timpul lui Constantin Duca ( 1700 – 1703), mercenarii moldoveni aflati la Cetatea Neamt ,sub conducerea lui Moisei sardarul, au atacat chervasaraia turceasca si au ucis pe capugiul ce venise pentru ridicarea tributului catre Poarta, ceea ce a dus la mazilirea domnului, banuit de complicitate.

In anul 1699, potrivit tratatului semnat la Karlovitz, la incheierea ostilitatilor dintre cele doua mari puteri militare din zona polonezii trebuiau sa paraseasca cetatile si manastirile din Moldova, iar turcii sa elibereze Camenita si teritoriul ocupat in Ucraina. In acelasi timp, turcii se obligau sa nu refaca cetatile din Moldova, pe care trebuiau sa n-o transforme in pasalac.

In anul 1716 – 1718, a izbucnit razboiul austro- turc, care s-a desfasurat si pe teritoriul Moldovei. Cetatea Neamt a avut de suferit, insa ea nu a putut fi distrusa in totalitate.

Restaurarea domniilor pamantene in anul 1834 a dus si la primele masuri de protejare a cetatii. In timpul lui Mihail Sturdza ( 1834 – 1849) s-a amenajat si poteca de urcare pana la cetate, drumul de acces intalnit si astazi.

Ulterior, ruinele cetatii au fost folosite ca loc de popas pentru haiducii ce halaiau prin partile Neamtului de frica poterelor domnesti, asa cum au fost Leondarie, Chetraru, Florea si Pantelimon.

“ Cetatea Neamt numai in doua randuri s-au biruit, odata de catre turci supt stapanirea lui Soliman sultan si al doilea pe vremea lui Sobietschie craiul “.

Lucrarile de reconsolidare a zidurilor, efectuate intre anii 1968 – 1972, sub conducerea arhitectului Stefan Bals au urmarit conservarea si mentinerea monumentului asa cum este fara reconstructia partilor disparute.

La cateva sute de metrii de Castelul Peles din localitatea Sinaia se afla amplasat Castelul Pelisor. In anul 1899, din dorinta Regelui Carol I, sub directa indrumare a arhitectului ceh Karel Liman, incepe constructia Castelului Pelisor. Constructia se desfasoara intre anii 1899 – 1902 . Castelul a fost conceput si decorat pentru a fi resedinta Regelui Ferdinand I si al Reginei Maria, fiind inaugurat la data de 24 mai 1903 si reprezentand un dar oferit din partea Regelui Carol I.

Arhitectura Castelului Pelisor este specifica renasterii germane, iar decorarea castelului i se datoreaza lui Bernhard Ludwig, dar, un aport deosebit de important l-a avut si Regina Maria. Regina artista a refuzat copierea servila a datelor Artei 1900 si a impus un stil personal, elementele Art-Nouveau adoptand trasaturi bizantine si indeosebi celtice. Astfel, au luat nastere interioare ca Dormitorul de Aur, Capela si Camera de Aur, care au valoare de unicat.

Camerele luminoase din interiorul Castelului Pelisor sunt mobilate si decorate cu stuc si marmura de Ruschita. Regina Maria a reusit sa creeze o ambianta autentic romaneasca prin decorarea, anumitor camere, in stil brancovenesc si neobizantin.

Holul de onoare, lambrisat cu lemn de stejar, se remarca prin vitraliile ce impodobesc luminatorul. Remarcabil se dovedeste luminatorul impodobit cu vitralii, element de arhitectura specific artei inceputului se secol XX.Holul este decorat cu lambriuri din lemn de stejar, casetate. Plafoanele sunt realizate in stuc in stilul Arta 1900. Si luminatorul, ornat cu vitralii, este specific arhitecturii acestui stil.Pe langa artistii din perioada 1900 (Oscar Spathe, Raffaello Romanelli, Reinitzer, Mary Thornycroft), au lucrari de arta plastica expuse aici Phillip de Laszlo, Antonio Argnani si chiar Regina Maria.In 1906, Regina Maria creaza pentru Regele Ferdinand un manuscris pe pergament cu inchizatoare de argint care este expus aici.

Sufrageria este decorata de Bernhard Ludwig folosind lambriuri din paltin si frasin cret. Mobilierul din paltin si frasin cret este alcatuit dintr-un dulap-dressoir impozant, incastrat in lambriu. Masa mare este pentru 24 de persoane. Piesele decorative sunt realizate de atelierele müncheneze Wollenweber si autohtone.

Biroul Regelui Ferdinand este o incapere distinsa, ce se remarca prin biroul din lemn de nuc, birou ce a fost placat cu trei panouri sculptate, panouri ce redau imaginea castelelor Peles, Pelisor si Foisor. Incaperea este conceputa de Martin Sthör si este decorata cu mobilier in stilul neo-renasterii germane. In vitrine se gasesc piese din argint, realizate in ateliere din Nürnberg, Petersburg si Londra, ordine si decoratii instituite sau primite de catre Regele Ferdinand si Regina Maria.

Capela integrata apartamentului reginei Maria se afla intr-un spatiu placat cu marmura de Ruschita, accesibil printr-o arcada cu coloane, aurita, ce poarta o inscriptie emblematica. Nota de reculegere confera vitraliile decorate cu antrelacuri ce filtreaza o lumina fascinanta.

In Dormitorul de aur intalnim mobilier executat la Atelierele de arte si meserii din Sinaia, in 1909, mobilier realizat dupa desenele Reginei Maria. Mobilierul din acest dormitor a fost sculptat in lemn de tei si apoi aurit, interpretat in maniera Artei 1900. Bustul din portelan este realizat de Isidore de Rudder. Pictura “Principesa Maria cu fiica ei, Marioara“ este realizat de Szankowski in 1910. Cele doua portrete de tinere sunt realizate de Privat Livemont si Paul Berthon, artisti belgieni de la inceputul sec. XX. Tot aici se afla piese de arta decorativa realizate in atelierele G. Gurschner din Viena, L.C. Tiffany din New-York si A. Moreau din Paris.

Camera de aur, decorata in stil bizantin si celtic, se remarca prin luminatorul din plafon, luminator ce are forma unei cruci celtice.Incaperea pivot a palatului , este decorata cu frunze de ciulini, motiv drag reginei intrucat era emblema orasului Nancy, capitala Art-Nouveau-lui, dar si al Scotiei, locul natal al reginei Maria. Ornamentatia camerei a fost conceputa de Regina Maria, in stil personal. Ea cuprinde o decoratie parietala in stuc aurit, modelat in ramuri de ciulin, plafon in bolta, inchis de luminatorul cu forma unei imense cruci celtice, mobilier aurit, vitralii policrome ce difuzeaza lumina. Arta decorativa este prezenta prin: lampa Tiffany, pocal Faberge, serviciu de pahare, din cristal de Boemia, executat dupa desene ale Reginei Maria, cupe Ströbl, statueta Fix Masseau.

Apartamentul reginei Maria salonul este realizat in stil brancovenesc, cu arhitectura in plafon ogival si coloane, dar si prin coltul retras, cu arcada, numit de Maria “capela“, cu decoratie in aur si marmura de Ruschita. Element decorativ al mobilierului, arcadelor si vitraliilor este entrelac-ul. Sunt expuse doua acuarele cu flori de crin, pictate de Regina Maria in 1935, un pastel semnat J. Taxis si o lucrare a pictorului roman Kimon Loghi, “Orientala“.

Biroul reginei Maria este amplasat intr-un interior impodobit cu coloane brancovenesti si un camin specific interioarelor romanesti, cuprinde un mobilier conceput de regina. Scaunele si masa pentru corespondenta sunt decorate cu simbolurile Mariei, crinul si crucea gamata. Arta decorativa este in stil Art Nouveau si si este realizata in manufacturile Zsolnay Pecs si L.C. Tiffany din New-York.

Apartamentul Regelui Ferdinand – dormitorul decoratia dormitorului in fix si mobilier din lemn de pin, vopsit alb, sunt realizate de vienezul Bernhard Ludwig. Tot aici sunt expuse piese de arta decorativa olandeza.

Apartamentul principilor mostenitori – Salonul camera este decorata cu mobilier din lemn de paltin, fag si tei, in stil Seccesion, executat in atelierele Bernhard Ludwig din Viena. Sticla gravata in tehnica de la inceputul sec. XX, din centrele franceze Nancy si Paris, precum si din atelierele romanesti Azuga si Medias marcheaza arta decorativa.

Apartamentul principilor mostenitori – dormitorul mobilierul este original si este realizat din lemn de rasinoase, vopsit alb, in atelierelor August Bembe din Mainz. Decoratia incaperii este completata de portrete, in creion si carbune, ale Principilor Carol, Nicolae, Marioara si Elisabeta, realizate de A. Argnani si B. Szankowski.

Dormitorul decoratia camerei in fix si mobilierul din lemn vopsit alb, avand motive florale sculptate in méplat, creatie a vienezului Bernhard Ludwig, evidentiaza aceasta incapere. Friza este pictata de polonezul Tadeusz Ajdukiewicz, intre 1903-1904 si reprezinta alegoric, anotimpurile. Piesele unor celebri artisti din anii 1900: E. GaIle, A. A. Daum, R. Lalique, J. Hoffmann, etc. ilustreaza arta decorativa a incaperii.

Salonul pentru oaspeti interiorul este decorat cu: mobilier in stil Louis-Philippe (canapea, fotolii si scaune), piese de arta decorativa din argint, create in manufacture europene. Arta plastica este reprezentata de opera lui Ipolit Strambu: “De la munca“.

Dormitor pentru oaspeti decorata de mobilierul vopsit in alb si piese din sticla, ale artistilor francezi E. Gallé, A. A. Daum, D'Argental. Pastelul din 1895 “Portret de tanara“ al pictoritei Adela Jean reprezinta arta plastica a incaperii.

Camera Victoriei Melita, Ducesa de Hessa aici a fost gazduita Victoria Melita, sora Reginei Maria, casatorita cu Ernst Ludwig, Duce de Hessen, creatorul scolii Art Nouveau de la Darmstadt. Mobilierul, din lemn de rasinoase, vopsit alb, in sill Art Nouveau, este executat in atelierele Bernhard Ludwig din Viena. Arta decorativa este prezenta printr-un vas din sticIa, realizat in atelierele Daum din Nancy si prin argintarie Art Nouveau, lucrata la Bucuresti, in atelierele Nicolau.

Camera lui Alfred de Edinburgh - Alfred de Edinburgh, fratele Reginei Maria, moare in anul in care incepe construirea Pelisorului (1898). Camera lui Alfred din resedinta de la Coburg este reconstituita de Regina Maria.

Decoratia si mobilierul sunt realizate in atelierele Bernhard Ludwig din Viena.

Arta decorativa este prezenta prin piese realizate la inceputul sec. XX, in ateliere din Copenhaga. Garnitura de toaleta, comandata la Dresda, poarta cifrul Ducelui Alfred de Edinburgh, tatal Mariei.

Apartament pentru oaspeti princiari decoratia este inspirata de conceptia lui Karel Liman, prin utilizarea lemnului de brad la coloane si ancadramente si prin jocul de volume si linii. Incaperea este mobilata cu o garnitura din lemn de nuc, in stilul neo-renasterii florentine, datand de la sfarsitul sec. XIX. Ansamblul este completat cu piese din faianta italiana provenind din manufactura Ginori.

In castelul Pelisor putem admira o colectie fabuloasa de arta decorativa. Putem aminti lucrarile unor artisti ca E. Galle, Daum, J. Hoffmann, L.C. Tiffany, Gurschner, etc., dar intalnim si foarte multe lucrari ale Reginei Maria.
Cu toate ca este un castel cu dimensiune mica, Castelul Pelisor este unul dintre cele mai frumoase din Romania si Europa.

Castelul Peleş, resedinta de vara a regilor Romaniei, a fost construit la dorinţa regelui Carol I - primul rege al Romaniei(1866 – 1914). Construit intre anii 1873 - 1883 (etajul I) si intre 1896 si 1914 ( etajul II) in stilul Renasterii germane,dupa planurile arhitectului vienez Wilhelm von Doderer si ale celui german Johann Schultz din Lemberg(Lovov),cu tranformari si adaugiri gotice efectuate de arhitectul ceh Karinel Liman in anii 1896 - 1914,este compus din 160 de camere si are un turn central de 66 de m inaltime. A fost decorat de celebrii decoratori J.D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz si Berhard Ludwig din Viena.

In anul 1866, intre 5-6 august, Carol vine pentru prima oara la Sinaia. Inca de atunci acesta nutrea dorinta de a ridica un somptuos castel, piatra de temelie fiind pusa un deceniu mai tarziu. Este gazduit la Manastirea din localitate, ridicata in 1695 de spatarul Mihail Cantacuzino. In 1872, principele isi cumpara terenul, 1000 de pogoane, si ai solicita arhitectului Wilhelm Doderer, apartinand scolii germane de arhitectura, realizarea planurilor viitoarei resedinte a familiei sale.

In anul 1873, principele Carol I de Hohenzollern – Singmaringen, venit la tronul Romaniei in 1866, incepe construirea Castelului Peles, la Sinaia. La acea data, localitatea se numea Podul Neagului, pe locul cunoscut sub numele de Pietrele Arse. Era un loc salbatic dar pitoresc, ceea ce probabil l-a atras pe tanarul Carol I. Lucrarile incep in toamna anului 1873, sub conducerea arhitectului Wilhelm von Doderer. Mai întâi, lucrătorii au depus eforturi pentru a stăpâni elementele capricioase ale naturii, cum ar fi cursurile subterane de apa sau alunecarile de teren. Celor 300 de muncitori care au lucrat aici le-au trebuit doi ani pentru terminarea amenajărilor; în tot acest timp, domnitorul a supravegheat personal, în detaliu, lucrările.

În 1875, 10/22 august se pune piatra de temelie a castelului, sub care sunt îngropate cateva zeci de monede de aur de 20 de lei, primele monede romanesti cu chipul lui Carol I.

Dupa 1876, lucrarile Pelesului sunt in grija arhitectului Johannes Schultz, asistentul lui Doderer, mai usor de convins in modificarea planurilor initiale.

În 1883, la 7 octombrie are loc inaugurarea oficiala a Peleşului, pe care domnitorul l-a vazut ca pe un „sediu” al noii dinastii. Iar aşezarea sa pe Valea Prahovei nu era întamplătoare. Nu departe, la Predeal, era pe vremea aceea graniţa României cu Austro – Ungaria. Însa, în viitor, după unirea Transilvaniei, cu Vechiul Regat, castelul se va găsi chiar în inima ţării. La aceasta data, se incheie in fapt prima etapa de constructie a castelului; activitatea continua, Pelesul fiind transformat si amplificat, la forma actuala ajungandu-se in 1914. Un calcul sumar arată că între 1875 şi 1914 s-au cheltuit la Peleş peste 16 milioane de lei-aur, investiti in construirea sa.

Lucrarile intre 1893 – 1914 au fost incredintate arhitectului ceh Karel Liman care-si pune o puternica amprenta asupra castelului si care construieste si celelalte edificii din complex.

Peleşul va capăta apoi o tot mai mare importanţă, devenind reşedinţa de vara a familiei regale române, care petrecea aici destul de multă vreme, de obicei din mai pana în noiembrie. Aici s-au ţinut importante întruniri politice, cum au fost Consiliile de Coroana din 1914 (cand s-a hotărât neutralitatea României din primul razboi mondial care tocmai începuse) şi 1925.

Castelul a găzduit multe personalităţi ale vremii, scriitori, muzicieni, dar şi regi şi regine. Cea mai importantă vizită a fost aceea a bătrânului împărat al Austro-Ungariei, Franz Joseph sta a facut o mulţime de fotografii cu acel prilej, fiind impresionat de frumuseţea şi bogaţia castelului. În 1906 se astepta o noua vizită a împăratului, cu ocazia sărbătoririi a 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Cu acest prilej a fost amenajat la castel apartamentul imperial, însă vizita lui Franz Joseph nu a mai avut loc.

Castelul are 160 de camere şi mai multe intrări şi scări interioare. Turnul central măsoară nu mai putin de 66 de metri înalţime. Pe lângă Peleşul propriu-zis, în zonă au mai fost înălţate încă două construcţii mai mici, Pelişorul şi Foişorul.

Caracteristicile arhitecturii exterioare a Castelului Peles sunt specifice stilului neorenasterii germane : profile ascutite, verticale zvelte, forme neregulate, fragmentarea compozitiei fatadelor, asimetria corpurilor lor, abundenta lemnului sculptat si al elementelor decorative.

Terasele castelului, in stilul neorenasterii italiene, sunt impodobite cu statui, vase, coloane, fantani, acestea contribuind la reusita arhitecturii peisajistice al ansamblului.

Ca si la exterior, si in interior se intalnesc elemente ale neorenasterii germane, dar exista si incaperi in diverse alte stiluri, reluari ale renasterii italiene, engleze, barocului german, rococo-ului, stilului hispo-maur, turcesc etc.

Inca de la intrarea in Palat se poate observa Holul de Onoare, fiind cea mai somptuoasa sala de receptie a castelului. Este amenajat de Karel Liman, in 1911, pe locul unei foste curti interioare. El se inalta pe trei niveluri in centrul corpului principal al Castelului. Peretii salii sunt din lemn de nuc, iar decoratia salii este inspirata de una dintre cele mai reprezentative incaperi de locuit ale Renasterii germane si anume camera Fredenhagen. La bogatia sculturala se adauga basoreliefuri si statuete din alabastru reprezentand subiecte mitologice, biblice si istorice. Toata decoratia in lemn a incaperii cat si o parte din mobilier au fost executate in atelierele vienezului Berhard Ludwig, principalul artist decorator al Pelesului. La nivelul superior, intre arcadele balcoanelor primului etaj, sunt expuse tapiserii franceze de Aubusson din secolul al XVIII-lea. Plafonul din sticla, impodobit cu vitralii, reprezentand scene alegorice si motive heraldice, este mobil, putand fi actionat cu un motor electric sau manual.

Salile de Arme reprezinta o atractie pentru vizitatori datorita diversitatii colectiei de arme cat si al numarului acestora, colectia numarand peste 4000 de piese europene si orientale, din secolele XIV – XVII. Au fost amenajate intre anii 1903-1906, intr-un spatiu decorat in acelasi stil al neorenasterii germane. Peretii sutn decorati la partea inferioara cu lambriuri din lemn de stejar, iar plafonul cu casetoane purtand steme si devize in limba latina. Pe polita se afla o spada germana de calau din secolul al XVI-lea, folosit pentru decapitarea nobililor.

Ansamblul interioarelor este completat de vitralii, lucrari germane originale din secolul al XVII-lea.

Sala de consilii, amenajata in 1914, aminteste una din salile Primariei din Lucerna-Elvetia. Sculptura, intarsia si marchetaria sunt de o bogatie impresionanta.

Cabinetul de lucru al regelui Carol I este decorat cu piese a;e atelierelor Heynmann din Hamburg in stilul neorenasterii germane. A fost finalizat in anul 1883. Se remarca un imputantor birou si un pupitru destinate audientelor oficiale. Vitraliile , piese elvetiene din secolul al XVII-lea, reprezinta steme ale cantoanelor.

Sala veche de muzica a fost transformata dupa 1905, la dorinta reginei Elisabeta ( cunsocuta sub pseudonimul Carmen Sylva) in salon pentru serate literare. Picturile pe panza, semnate de Dora Hitz, ilustreaza basme germane versificate de Carmen Sylva, iar vitraliile – legendele populare romanesti in variantele poetului Vasile Alecsandri.

Sala florentina, prima sala de receptie a castelului, se mai numeste si Marele Salon. Spatiul este decorat, de aceasta data, in stilul neorenasterii italiene cu numeroase elemente de renastere florentina. Usile din bronz turnat, decorate cu personaje feminine si motive florale au fost realizate in atelierele lui Luigi Magni din Roma. Caminul din marmura de Paunazio are in partea superioara reductii din bronz dupa Michelangelo. Completeaza fastul si sobrietatea incaperii doua mari candelabre, o oglinda, arta decorativa dins ticla de Murano, doua lucrari originale de scoala Veronese si Bernardino Luini.

Sala maura a fost proiectata de arhitectul francez Charles Lecompte du Nouy. Plafonul este impodobit cu arabascuri din stuc policromat si aurit. In fundal se remarca o fantana din marmura de Carrara, replica dupa o piesa aflata intr-o moschee din Cairo.

Sufrageria, in stilul neorenasterii germane, este opera lui August Bembe din Mainz. Pe dulapul-dressoir si pe masa sunt expuse piese de argint executate in atelierele Paul Telge si Edmund Wolenweber.

Salonul turcesc poarta pe plafon si pereti broderii executate manual in atelierele Siegert din Viena. Ansamblul este completat de o colectie de vase turcesti si persane din arama.

Pelesul are si o Sala de Teatru, cu o mica scena si 60 de locuri, plus loja regala. Pastreaza in decoratie elementele silului Ludovic al XIV-lea. Pictura plafonului si friza decorativa sunt semnate de austriecii Gustav Klimt si Franz Matsch. Castelul avea dotari extrem de moderne pentru epoca in care a fost construit. De exemplu, plafonul de sticla al holului de onoare este mobil, putand fi actionat de un motor electric. Inca din 1883, castelul are incalzire centrala.

Scara de onoare, proiectata de Karel Liman, face legatura intre parter si etajul I. Se remarca bogatia sculpturala specifica neorenasterii germane.

Sala de concerte adaugata in 1906 este decorata in stilul neorenasterii engleze. Deasupra caminului din lemn si piatra de Ruschita, se afla portretul reginei Elisabeta, realizat de Jean du Nouy. Aici, s-a hotarat, la Consiliul de Coroana din 1914, neutralitatea Romaniei in primul razboi mondial. Dintre instrumentele muzicale se remarca un clavecin din 1621, un pian cu coarda verticala Bluthner si o orga Rieger cu doua claviaturi.

Dormitorul pentru oaspeti princiari este mobilat cu o garnitura in stilul rococo realizata la Viena de ebenistul Bernhard Ludwig. Candelabrul din cristal de Boemia si statuetele din portelan de Meissen dau stralucire spatiului.

Sufrageria bretona de la etajul I cuprinde un mobilier rustic breton din secolul al XVIII-lea. Piesele sunt decorate cu basoreliefuri reprezentand scene din viata taranilor bretoni, costume si obiceiuri ale acestora.

Apartamentul imperial se impune prin fast si solemnitate. Spatiul este amenajat in anul 1906, in vederea unei vizite pe care imparatul Austro-Ungariei, Franz Josef, urma sa o faca Romaniei cu prilejul jubileului de 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Decoratorul August Bembe a preferat barocul austriac. O nota in plus de somptuositate este data de tapetul din piele de Cordoba.

Pe lângă castel au fost construite Pelişorul, Corpul de Gardă, Economatul, Casa de Vânătoare Foişor, Grajdurile, Uzina Electrică, şi Vila Şipot. Până la terminarea castelului (1883), Regele Carol I şi Regina Elisabeta, au locuit la casa de vânătoare, terminată înaintea castelului. Datorită uzinei electrice proprie Peleşul a fost primul castel electrificat din Europa.

Peleşul a avut o importanţă deosebită pentru istoria ţării noastre. Aici s-a nascut, în 1893, viitorul rege Carol al II-lea (1930 - 1940), primul rege al dinastiei născut pe pământ românesc şi al doilea botezat în religia ortodoxă. În 1921, la Foişor, s-a născut fiul său, regele Mihai I. În 1921, are loc la Peleş, nunta principesei Ileana, una dintre surorile lui Carol al II-lea, la care participă o mulţime de personalităţi ale vremii, inclusiv primul ministru de atunci, Nicolae Iorga. Doi ani mai tarziu, in 1923, au loc serbarile semicentenarului castelului Peleş (50 de ani de la începerea lucrărilor)

Castelul va rămâne reşedinţă a familiei regale până în 1948, când este confiscat de regimul comunist. În 1953, Peleşul va deveni muzeu, dar trebuie spus ca el putea fi vizitat, încă de pe vremea regelui Carol I. În 1990, şi Pelişorul este deschis publicului spre vizitare.

Sotii Ceauşescu a vizitat castelul destul de rar. O poveste care circula în anii ‘80 spunea ca soţii Ceausescu ar fi dorit să-şi stabilească o reşedinţă de protocol la Peleş.Cunoscandu-se faptul ca aceştia aveau mania de ordona tot felul de demolari şi schimbări, muzeografii i-au speriat spunandu-le ca în interiorul Castelului este o ciuperca ce atacă elementele din lemn şi este foarte dăunătoare omului. În fapt, adevarul este ca o ciuperca atacase grinzile cladirii din cauza umezelii şi a neaerisirii. Din acest motiv au demarat lucrările de restaurare, fiind înlocuită structura de rezistenţă din holul de onoare şi din sufrageria de la parter. Prudenţi, soţii Ceauşescu au petrecut o singura noapte la Castel, dormind în Foişor.

După Revolutia din 1989, Castelul Peles si Pelisor au fost reintegrate în circuitul turistic. În 2006, Guvernul Romaniei a anunţat retrocedarea castelului fostului rege Mihai I de România. Imediat dupa reobţinerea titlului de proprietate, au început negocierile şi Peleş-ul a revenit în proprietatea statului român ca muzeu istoric. În schimb guvernul român a acordat 30 de milioane de euro Casei regale a Romaniei Castelul a fost resedinta regala de vara (pana in 1947),iar astazi adaposteste un muzeu cu colectii de picturi,sculpturi,armuri,covoare,mobila,tapiserii etc.

Castelul Peleş poate fi considerat cel mai important edificiu de tip istoric din România, având caracter de unicat şi este, prin valoarea sa istorică şi artistică, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei a doua jumatati a secolului al XIX-lea.

Camil Ressu

“ Grigorescu picta cu plăcere vădită, surâzător, comunicativ, cum îi era chemarea. A pictat într-un stil al epocii lui, în apostrofe mişcătoare, monotone ca şi în ritmul doinei, graţia spiritului şi fanteziei. Opera lui ţine un loc nemărginit în admiraţia publicului, pentru că nici un alt artist, de la dânsul, nu a reprezentat mai bine sufletul poporului nostru."

Henri Focillon

"Nicolae Grigorescu este român cu tot sufletul şi în toată opera sa... Prietenia cu artişti francezi nu a reuşit să-l smulgă meditaţiei româneşti, amintirii doinelor, imaginii întinsei câmpii dunărene, argintate de pulbere, acestei dulci ţări de coline, cu vii şi căsuţe acoperite cu şindrilă. ...El rămâne poet, iar arta sa este un cântec de pasăre. El este român prin sentiment, prin lirismul fin, prin simpatia pe care o pune în pictură, în alegerea motivelor de-o melancolică întindere sau de-o intimitate visătoare, prin ceea ce are tandru şi spiritual în maniera sa."

Alexandru Vlahuta

"Viaţa lui Grigorescu o povestesc operele lui,si mai ales pula lui concinaia. O viaţă simplă de pidar, tăcută, ordonată, puternică, închinată toată artei lui. În afară de artă nimic nu exista pentru el. Acolo şi-a pus adânca lui iubire de natură, de podoabele şi de tainele ei, minunate pretutindeni, dar mai ales în ţara şi în făptura neamului lui, acolo iubirea de bine, de adevăr şi de frumos..."

Apcar Baltazar

 “ Sub mana dibace a maestrului, lucrurile prind viata, o caldura ce se traduce la suprafata tabloului prin mii de scanteie care prin imperceptibila lor adiere te fascineaza, te pironesc locului, ca te minunezi mereu d-atata iscusinta, d-atata frumusete. Cu totul personala, tehnica savanta a maestrului are variatiuni redate cu o uimitoare indemanare”.

Nicolae Iorga

“ Una din cele mai mari si mai curate glorii ale patriei si neamului, un mare erou modest al artei, un urias lucrator, un intim al naturii si cu care vorbea de-a dreptul, fara invatator si talmaci, cu suflet romanesc de o energie si lumina geniale, au disparut ... Marele Grigorescu nu mai este. Stiti pare in imprejurimi de acestea ca cum o mana pizmasa s-ar repezi asupra mantiei de glorie si onoare a tarii tale si ar smulge, pentru a nu-l mai da niciodata inapoi, unul din cele mai curte margaritare ce o impodobeau “.

Nicolae Grigorescu

( 15 mai 1838 – 21 iulie 1907)

Nicolae Grigorescu se naste la 15 mai 1838 in satul Pitaru, jud. Dambovita, fiind al saselea copil al familiei Grigorescu, Ion si Ruxandra.

In 1843, cand ai moare tatal, familia se muta la Bucuresti, in Mahalaua Caramidarilor, in casa unei matusi.

Dupa o timpurie ucenicie (1848-1850),de la varsta de 10 ani, in atelierul miniatursistului si pictorului de biserici ceh Anton Chladek ( 1794 – 1882) la Bucuresti, executa icoane pentru bisericile din Baicoi (1853) si Caldarusani (1854-1856), si picturi murale pentru bisericile Zamfira (1857) si Agapia (1858- 1861).

In 1856, realizeaza compozitia istorica Mihai scapand stindardul, pe care o prezinta Domnitorului Barbu Stirbei, impreuna cu o petitie prin care solicita sprijin financiar pentru continuarea studiilor.

Intre anii 1856 -1857, picteaza biserica noua a Manastirii Zamfira, apoi, pana in anul 1861, biserica Manastirii Agapia.

La interventia lui Mihail Kogalniceanu care il intalneste pe artist la Agapia, primeste in 1861, o bursa de la Ministerul Moldovei, pentru a studia la Paris.

In toamna anului 1861, tanarul Grigorescu pleaca la Paris, unde intra la Scoala de Belle-Arte.

In 1862-1863, frecventeaza atelierul lui Sebastien Cornu, unde este coleg cu Renoir. Face copii la Luvru, dupa panzele lui Gericault, Rubens, Rembrandt s.a. In cursul verilor, pana in 1869, lucreaza la Barbizon, in alte locuri din preajma Parisului, in atmosfera cultului pentru pictura in plein-air, ce pregateste apropiata afirmare a impresionistilor.

Constient de propriile-i lacune in formatia artistica, va studia in primul rand desenul si compozitia. Paraseste insa curand acest atelier si, atras de conceptiile artistice ale Scolii de la Barbizon, se stabileste in aceasta localitate, desavarsindu-si educatia picturala prin asimilarea experientei unor artisti ca Jean-Francios Millet, Camille Corot, Gustave Courbet si Theodore Rousseau.

In cadrul Expozitiei Universale de la Paris ( 1867) participa cu sapte lucrari, expune la Salonul parizian (din 1868) tabloul Tigancusa si la Expozitiile artistilor in viata din Bucuresti (incepand cu 1870) si la expozitiile organizate (din 1973) de "Societatea Amicilor Belelor-Arte".

In anii 1873-1874 face o calatorie de studii prin Italia, Viena, Grecia si Constantinopol.

In 1877, este chemat sa insoteasca armata romana in calitate de pictor de front, realizand la fata locului, in luptele de la Grivita si Rahova, desene si schite ce vor sta la baza unor compozitii.

Din 1879 pana in 1890, lucreaza indeosebi in Franta, fie in Bretania, la Vitre, fie in atelierul sau din Paris. Revenit in tara, deschide mai multe expozitii personale la Ateneul Roman (1891, 1895, 1900, 1901, 1902, 1904).

Din 1890, se stabileste in tara si se dedica in special subiectelor rustice; picteaza potrete de taranci, care de boi pe drumuri prafuite de tara si numeroase peisaje cu specific romanesc. Construieste, la Campina, o casa, devenita apoi muzeu.

In 1899, este ales membru al Academiei Romane, fiind primul artist caruia i se acorda atata importanta si pentru care constituia o onoare.

Nicolae Grigorescu se stinge din viata la 21 iulie 1907, la Campina, in casa pe care si-a dorit-o si in bratele femeii pe care a iubit-o atat de mult. In atelier, pe sevalet, se afla ultima sa lucrare, neterminata, Intoarcerea de la balci.

Nicolae Grigorescu este primul dintre fondatorii picturii romane moderne - urmat curand de Andreescu si Luchian - si numele sau devine un simbol pentru tinerele generatii de artisti care, in primele decenii ale acestui secol, cautau sa identifice si sa aduca in lumina valorile profund definitorii ale spiritualitatii romanesti. In portrete (D. Grecescu, Carol Davila, Andreescu la Barbizon), autoportrete, compozitii inspirate de experienta participarii la razboiul de independenta (Atacul de la Smardan, Rosior calare, Scenele cu prizonieri turci), in seria de "Care cu boi", in peisajele realizate in tara sau in timpul calatoriilor in strainatate (La Posada, Pescarita din Granville, Raspantie in oras la Vitre, Batrana din Brolle, Bordei in padure, Peisaj de toamna) se impun aspecte ale unui stil si ale unei viziuni inconfundabile.

Muzeul Memorial Nicolae Grigorescu din Campina te intampina inca de la intrare cu frumusetea dar mai ales cu modestia casei pe care o vei vizita.

Pictorul Nicolae Grigorescu si-a trait in aceasta casa ultimii sai ani de viata, 1904 – iulie 1907, aici regasindu-se si ultimul sau atelier. El s-a retras la Campina impreuna cu familia sa : sotia, Maria Danciu si fiul lor, Gheorghe Grigorescu.

Peisajul cat mai ales linistea si seninatatea Campinei l-au atras pe Nicoale Grigorescu. Tot Campina avea sa-i procure materia prima pentru cele mai frumoase peisaje, care cu boi si chipuri de tarancute, rumene in obraj de la munca campului.

Casa construita chiar de artist, a ars din nefericire in intregime, in timpul Primului Razboi Mondial, deoarece aici fusese stabilit Cartierul General german, pentru intreaga zona. O mica parte din obiectele personale au putut fi recuperate, ceea ce a facut posibila reconstruirea casei artistului atelierul, biblioteca, sufrageria si a coltului turcesc, care te intampina inca de la intrare.

Muzeul a fost redeschis in anul 1957. Tablourile, in original, provin din patrimoniul initial al casei memoriale a artistului sau sunt imprumutate din colectiile Muzeului de Arta din Ploiesti si ale Muzeului de Arta al Romaniei.

Reconstructia s-a desfasurat sub atenta indrumare a fiului artistului, fiind de mare ajutor fotografiile de familie din timpul vietii lui Nicolae Grigorescu.

Planurile de reconstructie au fost realizate de arhitectul campinean Popisteanu, iar Nae Goage, sculptor amator dar si ucenic al artistului, impreuna cu Gheorghe Grigorescu, fiul marelui pictor, au contribuit la refacerea cat mai fidela a cladirii devenita astazi muzeu si care poarta cu mandrie numele de Nicolae Grigorescu.

Atelierul

Tapiseria de pe peretele din dreapta, cumpãratã de artist de la Paris, a fost manufacturatã în atelierele regelui Ludovic al XIV-lea, creatã fiind de Le Brun, maestru la curtea regelui. Aici se afla in original tablouri ale pictorului : Vas cu flori de camp, Vas cu flori de mar, Cap de taranca, Pastorita stand, Care cu boi, Peisaj – Posada, precum si obiecte personale. Biroul dar si patul din atelier denota simplitate insa si o mare bogatie spirituala, aratandu-ne modestia si bunul gust in care a trait Nicolae Grigorescu.

Toatã mobila acestei camere a fost cumpãratã de Grigorescu de la Paris si adusã aici în Câmpina.

Coltul turcesc

In hol, unde este amenajat un mic colt turcesc, cuprinzand obiecte achizitionate de artist in timpul cãlãtoriilor sale. Toate fac obiectul tabloului din stanga "Interior turcesc", unde se remarcã faptul cã partea stangã a tabloului este pictatã in cele mai mici detalii, in timp ce dreapta este lãsatã la nivelul sugestiei.

In jurul acestui tablou sunt altele avand ca temã Rãzboiul de Independentã 1876-1877. Nicolae Grigorescu a participat la rãzboi ca pictor-reporter, alãturi de alti pictori romani si strãini. El a reusit sã facã multe lucrãri pe tema rãzboiului, adaptandu-se rapid la conditiile de luptã, a devenit un mare pictor al scenelor de bãtãlie si al vietii de campanie in general.

"Schita atacului de la Smardan" este una dintre multele studii pregãtitoare ale faimosului tablou la care a lucrat timp de 8 ani. "Convoi de prizonieri turci trecand Dunãrea" - sunt prizonieri turci de la Plevna, iîntr-o zi friguroasã, ploioasã si cetoasã de noiembrie. In partea dreaptã fatã de "Interiorul turcesc", gãsim fata opusã a rãzboiului - "La fantanã" - intr-un moment de liniste, ofiteri adãpandu-si caii, tãifãsuind cu cateva fete frumoase; putin mai sus, pe scarã - "Infanteristul"

Sufrageria

Aici artistul obisnuia sã-si primeascã prietenii, ce veneau sã-l viziteze. În jurul acestei mese, au luat loc importante personalitãti ale vietii artistice I.L.Caragiale, B.St.Delavrancea ,Al. Vlahutã, Dr. Istrati.

Regasim expuse doua dintre creatiile foarte dragi artistului "Car tras de boi", una din cele mai mari lucrãri ale artistului, apoi - "Ghiocel" din nou, în atmosfera unei zile toride de varã, teme pe care artistul a reusit sã la abordeze într-o manierã inegalabilã în întreaga picturã româneascã.

În dulap si pe rafturi sunt obiecte cumpãrate de artist în timpul cãlãtoriilor sale.

Camera de oaspeti

Aici sunt expuse costumele populare ale sotiei artistului, pe care aceasta le purta cand poza, unul din regiunea Arges iar celalalt din Romanati.

Pe perete sunt schite: Grigorescu a fãcut multe schite in special in timpul Rãzboiului pentru Independentã, fãcand din acest gen artistic principala sa ocupatie timp de multi ani de zile.

Biblioteca

Aici existã cateva din cãrtile artistului, pentru cã marea lor majoritate au fost distruse in timpul incendiului. Sunt cãrti rare, marea lor majoritate scrise in francezã, editate incepand din 1683, cãrti de filozofie, artã si literaturã. Printre ele putem gãsi editia din 1901 a "Momente"-lor lui Caragiale, cu dedicatia autorului, marele dramaturg roman si un admirator declarat al pictorului.

Dedicatia sunã dupã cum urmeazã:

"Lui Nicolae Grigorescu,

Dragul nostru prieten, te rog, acceptã aceste "Momente" la începutul cãrora mi-am luat libertatea de a scrie ilustrul tãu nume si la primire ignorã te rog valoarea pecuniarã a cadoului, dar ia în consideratie dragostea ce-l insoteste.

Din partea modestului si iubitorului tãu prieten, Caragiale, 1901, Bucuresti."

În bibliotecã existã de asemenea o lucrare realizatã în Franta, la Vitré, una din putinele care ilustreazã frumoasa perioadã petrecutã de artist in Bretania.

Pe peretele din stanga se aflã portretul sotiei artistului - Maria Danciu, o femeie energicã si frumoasã, care l-a inteles si l-a sprijinit intreaga sa viatã. Singurul lor fiu, Gheorghe Grigorescu, a fost cãsãtorit cu Anisoara, una dintre fiicele scriitorului Al. Vlahutã. De la fiu, artistul a avut 4 nepoti - doi au murit, ceilalti doi trãiesc la Paris, stabiliti acolo de mult timp - o nepoatã arhitect si un pictor-scenograf .

Muzeul Bran este detinatorul unor valoroase si diversificate colectii de obiecte muzeale, unele apartinand tezaurului patrimoniului cultural national. Colectiile sunt structurate pe principalele domenii ale istoriei, istoriei artei, etnografiei si artei populare, reprezentate in tematicile celor trei sectii ale muzeului: Castel, Vama medievala si Muzeul Satului Branean. De mare valoare este colectia de arme albe si de foc, care subliniaza functia militara indeplinita de Cetatea Bran in Evul Mediu. De asemenea, de importanta deosebita sunt si colectiile de arta decorativa (mobilier, ceramica, argintarie) si arta plastica (sculptura si pictura pe lemn), provenite din vechiul fond regal, achizitii si donatii.


1. Patul cu baldachin, Lucrat manual din lemn de tei, arin, nuc, molid si stejar la inceputul sec. al XVIII-lea, cu o decoratie sculptata specifica barocului italian, a fost daruit Reginei Maria de catre actrita Marioara Voiculescu. Se remarca cele doua panouri de pe tablia din spate, sculptate in bazorelief cu scene religioase: “Nasterea lui Iisus” si “Inchinarea Magilor”. Cele doua compozitii sunt flancate de trei coloane in torsada cu vrejuri si capiteluri cu frunze de acant. Doua coloane asemanatoare, de dimensiuni marite, inconjurate de vrejuri se regasesc sustinand baldachinul format din casete decorate cu heruvimi sculptati. Tablia din fata patului este decorata cu friza reprezentand personaje in vestimentatie de epoca, iar motivul de pe frontonul patului cu ornamente florare, avand central un blazon cu cal, vultur si leu, este intalnit si pe interiorul usii care da in camera cu grinzi pictate de la etajul al II-lea din castel.

2. Lada datata in anul 1692, Sculptata in lemn de platin cu ornamente in stilul Renasterii Germane, a apartinut colectiei regale, decorand in perioada interbelica “Salonul galben” al Reginei Maria de la etajul I din castel.

3. Masuta din lemn de nuc, Cu doua oranamente din fier forjat incrucisate sub tablie, aminteste de mesele spaniole si poarta pe traverse crucea gamata, simbolul Reginei Maria.

4. Vitrina in stil neorococo de la sfarsitul sec. al XIX-lea Face parte din garnitura de salon stantata de August Bembe din Mainz. Linia delicata si eleganta a vitrinei este completata de finisajul aurit si pictat cu flori, peisaje si un personaj feminin in costum de epoca incadrat in tonto.

5. Biroul in stil neorococo de la sfarsitul sec. al XIX-lea Face parte din garnitura de salon stantada de August Bembe din Mainz. Frumusetea si eleganta piesei este data de sistemul de curbe si contracurbe in exces, inspirat din formele scoicilor. Piesa este aurita si pictata cu flori, motive zoomorfe, peisaje si doua personaje cu vestimentatie de epoca. In culori de mare valoare si frumusete, gama cromatica a compozitiilor pictate este perfect amortizata cu ansamblul.

6. Statueta “Trei generatii”, Germania, anonim, sec. XVI.
Grupul statuar, sculptat in lemn, reprezinta pe Sfanta Ana si Iisus copil. In mana dreapta, Sfanta Ana tine o carte deschisa cu fata in sus. Iisus tine in mana stanga o carte inchisa.

7. Statueta “Maria cu Iisus” , Germania, anonim, sec. XVI.
Sculptura in lemn, pictata, infatiseaza pe Sfanta Maria cu Iisus copil in brate, care are pe cap val si coroana, iar fata este incadrata de bucle marunte. Iisus tine in mana dreapta un mic glob.

8. Basorelief “Sfantul Laurentiu”, Transilvania, anonim, sec. XVI.
Sfantul Laurentiu este reprezentat in picioare avand o tunica lunga, in falduri verticale, peste umeri o mantie lunga, decorata cu spirale, prinsa la piept cu o fibula ovala. Pe cap are coroana. Langa piciorul drept, insemnele fierarilor: ciocanul si nicovala, motiv pentru care este considerat patronul breslei fierarilor. Piesa este cioplita in lemn grunduit si pictat.

9. Maria cu Iisus, Rusia, sec. XIX
Icoana Maicii Domnului cu Iisus copil este pictata pe lemn de teifiind incadrata cu o rama sculptata cu motive vegetale in relief. Maria apare cu un maforion auriu bogat ornamentata, iar Iisus este infatisat cu o mantie rosie. La baza icoanei, pe o banda alba se afla o inscriptie in limba rusa.

10. Triptic, Romania, sec. XIX
Pe panoul central este pictata Maria cu Iisus copil.
Usita din dreapta este impartita in doua registre: sus este reprezentat Sfantul evanghelist Luca, iar dedesupt apare Sfantul Gheorghe omorand balaurul. Pe usita din stanga sunt pictate: sus Sfanta Paraschiva, iar jos Sfntul Dumitru.

11. Triptic, Grecia, sec. XIX Icoana centrala infatiseaza pe Iisus Imparat, iar pe usitele laterale Sfantul Gheorghe si Sfantul Vasile. Tripticul se inchide sub un fronton ogival, decorul este in relief cu motive florare.

12. Candela de argint, Georg May II, 1697.
Decorul candelei este impartit in trei registre: registrul median este compartimentat in noua medalioane cu motive florare. Prinderea se face prin trei lanturi si un capacel. Conform inscriptiei Candela a fost facuta pentru ”gospojda Maria” de la manastirea Hurezi.

13. Vas de cult, Romania, sec. XVIII
Piesa din argint realizata intr-un atelier din Tara Romanesca, are o forma sferoidiala cu marginea buzei rasfranta. Decoratia este impartita in cinci medalioane cu scene biblice. Toarta este formata prin imbinarea a doi dragoni.

14. Bomboniera, Romania, sec. XIX.
Piesa de argint, cu baza dreptunghiulara si peretii resfranti spre exterior, decoratii vegetale prin ajurare. Anse in forma de vulturi cu o esarfa in cioc.

15. Recipient pentru parfum, atelier oriental, sec. XX.
Piesa din argint, formata din mai multe elemente sferice alungite, bogat ornamentata cu elemente vegetale stilizate. Gatul suplu, alungit, este terminat printr-un cap bombat.

16. Amfora, faiantata de Urbino, Italia, sec. XVIII.
Vasul in forma de amfora, probabil recipient pentru vin este decorat cu motive vegetale si zoomorfe. Piesa prezinta doua medalioane, pandant, unul din ele cu subiect alegoric: un cupidon pe un leu inconjurat de mere de aur, terminat intr-un mascheron a carui gura servea ca orificiu de curgere a bauturii. Celalalt medalion il infatiseaza pe zeul Bachus tinand intr-o mana un ciorchine de struguri iar in cealalta o cupa. Cromatica este albastru pe fond alb.

17. Statueta, portelan de Meissen, Germania, sec. XVIII.
Piesa reprezinta un cocos pe un snop de grau, in atitudine de lupta. Penajul stralucitor si bogat, realizat prin linii sinuoase. Gama cromatica: verde, rosu, brun si galben.

18. Farfurie, faiantata de Talavera, Spania, sec. XIX.
Farfuria din faianta, pictata manual prezinta o scena cu Don Quijote. Gama cromatica: brun si albastru.

19. Platou, China, sec. XVIII.
Platoul din portelan este decorat in campul central cu cinci dragoni, zburand printre nori. Gama cromatica: albastru pe fond alb.


20. Spada de cavalerie, Cel mai reprezentativ tip de arma alba ofensiva din secolul al XVI-lea. Capul manerului masiv, pentru a echilibra lama, este în general, alungit, in forma de para sau maslina continuat la baza cu un gat care se sprijina la cele doua extremitati pe maner si pe un buton. Manerul este de regula scurt, canelat sau în torsada. Garda are doua brate, cu un inel lateral si un inel vertical, ambele montate la originea garzii. Lama prezinta un talon intre garda si taisuri, o portiune mai îngusta si netaioasa, ”riccaso”-ul pe care se plaseaza marca atelierului. Spadele de cavalerie prezinta o aparatoare completa sau în spirala, de la garda pana la capatul manerului.

21. Arma specifica armatelor otomane a fost iataganul. Are o lama curba cu varful ascutit si ridicat inspre in sus. Decorata pe intreaga suprafata cu medalioane cu inscriptii incadrate de elemente vegetale. Manerul este din fildes montat pe lama cu o bratara decorata geometric, cu butoni filigramati. Teaca este decorata florar.

22. Briceagul - piesa de costum - Este de forma curba si se termina cu un buton in forma de cap uman. Decoratia este vegetala. Lama este lata cu varf curb, zimtata la partea superioara, decorata vegetal, face legatura cu un lant prevazut cu doi butoni sferici, filigramati. Atelier din Turcia.

23. Buzduganul Este o arma masiva, formata dintr-un cap metalic înmanusat la o coada de lemn. In secolul al XV-lea se folosea forma cilindrica, intarita cu sase fete proeminente, iar în secolul al XVI-lea cu sase pâna la opt fasete arcuite. Capul buzduganului a cunoscut forme diferite, de la cele cu darda in varf, inconjurat de corpi ascutiti pana la cele cu cap simplu, cu varf alungit.

24. Biciul de lupta. Era ca si buzduganul o arma masiva. La o coada de lemn se atasa o ghioaga metalica, cu sau fara tepi. Ghioaga era legata de coada cu un lant.

25. Securile de lupta. Sunt arme ofensive cu o parte taioasa (securea propriu-zisa) si o muchie netaioasa, care poate lua forma de ciocan. Atelier occidental sec.al XV-lea;

26. Halebarda. Este o arma de infanterie compusa din: secure, a carei lovitura zdrobea piesele metalice ale armurii nimicind pe inamic; carlig pentru agatarea si doborarea de pe cal a calaretului sau pentru ranirea picioarelor calului; varf masiv si ascutit (sulita), care patrunde cu usurinta printre placile armurii, strapungand reteaua de zale îmbracata pe sub armura. De origine elvetiana, halebarda era folosita pe scara larga in Germania inca din secolul al XIV-lea si introdusa in Franta, la pedestrime in vremea lui Ludovic al-XI-lea. Atelier occidental sec.al XVI-lea.

27. Armura (copie sec.XIX). Compusa din casca inchisa, grumajer nituit, camasa formata din pieptar si spatar. Braul este format din placi articulate, bratele alcatuite din doua piese cilindrice, articulate la umar si la cot, terminate cu manusi; pantalonii formati tot din doua piese cilindrice cu articulatii la genunchi si glezne. Incaltamintea tip „laba de urs”.

28.Scut tip „rondasa” (sec.XVI). Piese cu campul usor bombat. In regiunea ombilicala, intr-o floare de metal, este montat un varf tronconic. Atelier posibil Nurenberg (Germania).

29. Arbaleta cu cric: Din a doua jumatate a secolului al XV-lea pana in secolul al XVII-lea se intrebuinteaza un cric separat de corpul arbaletei, care se monta numai pentru armare. Arcul era tras cu o cremaliera. Arbaleta cu cric are corpul mai scurt si mai gros, pat din lemn si placat cu os, coarda este din intestin de animal. Atelier occidental.

30. Carabina Incepand din secolul al XVI-lea apare carabina, o arma scurta, usoara, folosita de trupele de cavalerie. Carabinele „trambeon” cu cremene au teava bitronconica lipsa, partea dinspre pat este hexagonala la exterior si decorata vegetal; mecanismul de aprindere plasat dreapta, este decorat. Patul este plat, cu o decoratie bogata. Garda tragaciului este din otel.

31. Pistoalele cu cremene. Pistoalele au suportat aceleasi transformari in sistemul de încarcare si aprindere ca si pustile si carabinele. Din a doua jumatate a secolului al XVII-lea vor predomina pistoalele cu deschidere unghiulara intre pat si teava mult mai mica. Pistoalele cu cremene au teava tronconica si un mecanism de tragere plasat dreapta. Patul este din lemn. (1-atelier Tula din Rusia; 2-atelier occidental din Anglia;3-Atelier Danzig/Polonia).

Muzeul Bran este detinatorul unor valoroase si diversificate colectii de obiecte muzeale, unele apartinand tezaurului patrimoniului cultural national. Colectiile sunt structurate pe principalele domenii ale istoriei, istoriei artei, etnografiei si artei populare, reprezentate in tematicile celor trei sectii ale muzeului: Castel, Vama medievala si Muzeul Satului Branean. De mare valoare este colectia de arme albe si de foc, care subliniaza functia militara indeplinita de Cetatea Bran in Evul Mediu. De asemenea, de importanta deosebita sunt si colectiile de arta decorativa (mobilier, ceramica, argintarie) si arta plastica (sculptura si pictura pe lemn), provenite din vechiul fond regal, achizitii si donatii.


1. Patul cu baldachin, Lucrat manual din lemn de tei, arin, nuc, molid si stejar la inceputul sec. al XVIII-lea, cu o decoratie sculptata specifica barocului italian, a fost daruit Reginei Maria de catre actrita Marioara Voiculescu. Se remarca cele doua panouri de pe tablia din spate, sculptate in bazorelief cu scene religioase: “Nasterea lui Iisus” si “Inchinarea Magilor”. Cele doua compozitii sunt flancate de trei coloane in torsada cu vrejuri si capiteluri cu frunze de acant. Doua coloane asemanatoare, de dimensiuni marite, inconjurate de vrejuri se regasesc sustinand baldachinul format din casete decorate cu heruvimi sculptati. Tablia din fata patului este decorata cu friza reprezentand personaje in vestimentatie de epoca, iar motivul de pe frontonul patului cu ornamente florare, avand central un blazon cu cal, vultur si leu, este intalnit si pe interiorul usii care da in camera cu grinzi pictate de la etajul al II-lea din castel.

2. Lada datata in anul 1692, Sculptata in lemn de platin cu ornamente in stilul Renasterii Germane, a apartinut colectiei regale, decorand in perioada interbelica “Salonul galben” al Reginei Maria de la etajul I din castel.

3. Masuta din lemn de nuc, Cu doua oranamente din fier forjat incrucisate sub tablie, aminteste de mesele spaniole si poarta pe traverse crucea gamata, simbolul Reginei Maria.

4. Vitrina in stil neorococo de la sfarsitul sec. al XIX-lea Face parte din garnitura de salon stantata de August Bembe din Mainz. Linia delicata si eleganta a vitrinei este completata de finisajul aurit si pictat cu flori, peisaje si un personaj feminin in costum de epoca incadrat in tonto.

5. Biroul in stil neorococo de la sfarsitul sec. al XIX-lea Face parte din garnitura de salon stantada de August Bembe din Mainz. Frumusetea si eleganta piesei este data de sistemul de curbe si contracurbe in exces, inspirat din formele scoicilor. Piesa este aurita si pictata cu flori, motive zoomorfe, peisaje si doua personaje cu vestimentatie de epoca. In culori de mare valoare si frumusete, gama cromatica a compozitiilor pictate este perfect amortizata cu ansamblul.

6. Statueta “Trei generatii”, Germania, anonim, sec. XVI.
Grupul statuar, sculptat in lemn, reprezinta pe Sfanta Ana si Iisus copil. In mana dreapta, Sfanta Ana tine o carte deschisa cu fata in sus. Iisus tine in mana stanga o carte inchisa.

7. Statueta “Maria cu Iisus” , Germania, anonim, sec. XVI.
Sculptura in lemn, pictata, infatiseaza pe Sfanta Maria cu Iisus copil in brate, care are pe cap val si coroana, iar fata este incadrata de bucle marunte. Iisus tine in mana dreapta un mic glob.

8. Basorelief “Sfantul Laurentiu”, Transilvania, anonim, sec. XVI.
Sfantul Laurentiu este reprezentat in picioare avand o tunica lunga, in falduri verticale, peste umeri o mantie lunga, decorata cu spirale, prinsa la piept cu o fibula ovala. Pe cap are coroana. Langa piciorul drept, insemnele fierarilor: ciocanul si nicovala, motiv pentru care este considerat patronul breslei fierarilor. Piesa este cioplita in lemn grunduit si pictat.

9. Maria cu Iisus, Rusia, sec. XIX
Icoana Maicii Domnului cu Iisus copil este pictata pe lemn de teifiind incadrata cu o rama sculptata cu motive vegetale in relief. Maria apare cu un maforion auriu bogat ornamentata, iar Iisus este infatisat cu o mantie rosie. La baza icoanei, pe o banda alba se afla o inscriptie in limba rusa.

10. Triptic, Romania, sec. XIX
Pe panoul central este pictata Maria cu Iisus copil.
Usita din dreapta este impartita in doua registre: sus este reprezentat Sfantul evanghelist Luca, iar dedesupt apare Sfantul Gheorghe omorand balaurul. Pe usita din stanga sunt pictate: sus Sfanta Paraschiva, iar jos Sfntul Dumitru.

11. Triptic, Grecia, sec. XIX
Icoana centrala infatiseaza pe Iisus Imparat, iar pe usitele laterale Sfantul Gheorghe si Sfantul Vasile. Tripticul se inchide sub un fronton ogival, decorul este in relief cu motive florare.

12. Candela de argint, Georg May II, 1697.
Decorul candelei este impartit in trei registre: registrul median este compartimentat in noua medalioane cu motive florare. Prinderea se face prin trei lanturi si un capacel. Conform inscriptiei Candela a fost facuta pentru ”gospojda Maria” de la manastirea Hurezi.

13. Vas de cult, Romania, sec. XVIII
Piesa din argint realizata intr-un atelier din Tara Romanesca, are o forma sferoidiala cu marginea buzei rasfranta. Decoratia este impartita in cinci medalioane cu scene biblice. Toarta este formata prin imbinarea a doi dragoni.

14. Bomboniera, Romania, sec. XIX.
Piesa de argint, cu baza dreptunghiulara si peretii resfranti spre exterior, decoratii vegetale prin ajurare. Anse in forma de vulturi cu o esarfa in cioc.

15. Recipient pentru parfum, atelier oriental, sec. XX.
Piesa din argint, formata din mai multe elemente sferice alungite, bogat ornamentata cu elemente vegetale stilizate. Gatul suplu, alungit, este terminat printr-un cap bombat.

16. Amfora, faiantata de Urbino, Italia, sec. XVIII.
Vasul in forma de amfora, probabil recipient pentru vin este decorat cu motive vegetale si zoomorfe. Piesa prezinta doua medalioane, pandant, unul din ele cu subiect alegoric: un cupidon pe un leu inconjurat de mere de aur, terminat intr-un mascheron a carui gura servea ca orificiu de curgere a bauturii. Celalalt medalion il infatiseaza pe zeul Bachus tinand intr-o mana un ciorchine de struguri iar in cealalta o cupa. Cromatica este albastru pe fond alb.

17. Statueta, portelan de Meissen, Germania, sec. XVIII.
Piesa reprezinta un cocos pe un snop de grau, in atitudine de lupta. Penajul stralucitor si bogat, realizat prin linii sinuoase. Gama cromatica: verde, rosu, brun si galben.

18. Farfurie, faiantata de Talavera, Spania, sec. XIX.
Farfuria din faianta, pictata manual prezinta o scena cu Don Quijote. Gama cromatica: brun si albastru.

19. Platou, China, sec. XVIII.
Platoul din portelan este decorat in campul central cu cinci dragoni, zburand printre nori. Gama cromatica: albastru pe fond alb.


20. Spada de cavalerie, Cel mai reprezentativ tip de arma alba ofensiva din secolul al XVI-lea. Capul manerului masiv, pentru a echilibra lama, este în general, alungit, in forma de para sau maslina continuat la baza cu un gat care se sprijina la cele doua extremitati pe maner si pe un buton. Manerul este de regula scurt, canelat sau în torsada. Garda are doua brate, cu un inel lateral si un inel vertical, ambele montate la originea garzii. Lama prezinta un talon intre garda si taisuri, o portiune mai îngusta si netaioasa, ”riccaso”-ul pe care se plaseaza marca atelierului. Spadele de cavalerie prezinta o aparatoare completa sau în spirala, de la garda pana la capatul manerului.

21. Arma specifica armatelor otomane a fost iataganul. Are o lama curba cu varful ascutit si ridicat inspre in sus. Decorata pe intreaga suprafata cu medalioane cu inscriptii incadrate de elemente vegetale. Manerul este din fildes montat pe lama cu o bratara decorata geometric, cu butoni filigramati. Teaca este decorata florar.

22. Briceagul - piesa de costum - Este de forma curba si se termina cu un buton in forma de cap uman. Decoratia este vegetala. Lama este lata cu varf curb, zimtata la partea superioara, decorata vegetal, face legatura cu un lant prevazut cu doi butoni sferici, filigramati. Atelier din Turcia.

23. Buzduganul Este o arma masiva, formata dintr-un cap metalic înmanusat la o coada de lemn. In secolul al XV-lea se folosea forma cilindrica, intarita cu sase fete proeminente, iar în secolul al XVI-lea cu sase pâna la opt fasete arcuite. Capul buzduganului a cunoscut forme diferite, de la cele cu darda in varf, inconjurat de corpi ascutiti pana la cele cu cap simplu, cu varf alungit.

24. Biciul de lupta. Era ca si buzduganul o arma masiva. La o coada de lemn se atasa o ghioaga metalica, cu sau fara tepi. Ghioaga era legata de coada cu un lant.

25. Securile de lupta. Sunt arme ofensive cu o parte taioasa (securea propriu-zisa) si o muchie netaioasa, care poate lua forma de ciocan. Atelier occidental sec.al XV-lea;

26. Halebarda. Este o arma de infanterie compusa din: secure, a carei lovitura zdrobea piesele metalice ale armurii nimicind pe inamic; carlig pentru agatarea si doborarea de pe cal a calaretului sau pentru ranirea picioarelor calului; varf masiv si ascutit (sulita), care patrunde cu usurinta printre placile armurii, strapungand reteaua de zale îmbracata pe sub armura. De origine elvetiana, halebarda era folosita pe scara larga in Germania inca din secolul al XIV-lea si introdusa in Franta, la pedestrime in vremea lui Ludovic al-XI-lea. Atelier occidental sec.al XVI-lea.

27. Armura (copie sec.XIX). Compusa din casca inchisa, grumajer nituit, camasa formata din pieptar si spatar. Braul este format din placi articulate, bratele alcatuite din doua piese cilindrice, articulate la umar si la cot, terminate cu manusi; pantalonii formati tot din doua piese cilindrice cu articulatii la genunchi si glezne. Incaltamintea tip „laba de urs”.

28.Scut tip „rondasa” (sec.XVI). Piese cu campul usor bombat. In regiunea ombilicala, intr-o floare de metal, este montat un varf tronconic. Atelier posibil Nurenberg (Germania).

29. Arbaleta cu cric: Din a doua jumatate a secolului al XV-lea pana in secolul al XVII-lea se intrebuinteaza un cric separat de corpul arbaletei, care se monta numai pentru armare. Arcul era tras cu o cremaliera. Arbaleta cu cric are corpul mai scurt si mai gros, pat din lemn si placat cu os, coarda este din intestin de animal. Atelier occidental.

30. Carabina Incepand din secolul al XVI-lea apare carabina, o arma scurta, usoara, folosita de trupele de cavalerie. Carabinele „trambeon” cu cremene au teava bitronconica lipsa, partea dinspre pat este hexagonala la exterior si decorata vegetal; mecanismul de aprindere plasat dreapta, este decorat. Patul este plat, cu o decoratie bogata. Garda tragaciului este din otel.

31. Pistoalele cu cremene. Pistoalele au suportat aceleasi transformari in sistemul de încarcare si aprindere ca si pustile si carabinele. Din a doua jumatate a secolului al XVII-lea vor predomina pistoalele cu deschidere unghiulara intre pat si teava mult mai mica. Pistoalele cu cremene au teava tronconica si un mecanism de tragere plasat dreapta. Patul este din lemn. (1-atelier Tula din Rusia; 2-atelier occidental din Anglia;3-Atelier Danzig/Polonia).

In partea dreapta a Palatului Culturii nu vei putea scapa din ochi o bisericuta mica, din caramida rosie si foarte viu pictata.
Este biserica Sfantul Nicolae Domnesc.
Biserica Sfantul Nicolae Domnesc dateaza din a doua jumatate a secolului al XV-lea, fiind cea mai veche biserica din Iasi.
Zidirea acestei biserici a inceput la 1 iunie 1491 si a fost terminata la 10 august 1492.
Este ctitoria vrednicului de pomenire, Voievodul Stefan cel Mare , fiind inchinata Sfantului Ierarh Nicolae, celebrat la 6 decembrie.
Arhitectura ei, pastreaza inca imbinarea, in mod armonios, a pietrei,caramizii si teracotei.
O data cu trecerea timpului, in secolele XVII si XVIII, biserica a suferit grave pagube cauzate fie de cutremure, dar si de incendii, necesitand numeroase reparatii.
In 1676, la initiativa voieovdului Antonie Ruset s-a inceput restaurarea generala care s-a continuat si in timpul domnitorului Gheorghe Duca, in anul 1680.
Intre anii 1703-1705, au fost facute noi reparatii. De aceasta data prin mila si ingrijirea Doamnei Ana, sotia lui Mihail Racovita voievod.
In 1725 a ars si a ramas in ruina trei decenii, pana in 1758.
In 1758, este refacuta de Ioan Teodor Calimachi " cu cea mai frumoasa randuiala si faptura".
Ultima restaurare generala a avut loc intre anii 1888-1904, lucrarile de restaurare fiind conduse de arhitectul francez Andre Lecomte de Nouy, cel care a ajutat si la reconstructia invecinatei Manastiri Sfintii Trei Ierarhi.
Interiorul bisericii nu mai pastreaza nimic din stilul traditional moldovenesc.
Peretele despartitor dintre naos si pronaos a fost inlocuit de  arcade sprijinite pe doua coloane. Peretii si boltile sunt acoperite cu o fresca de culoare alabastra.
Mobilierul bisericii, inclusiv iconostasul, este lucrat in lemn poleit cu aur.
De la voievodul Antonie Ruset se pastreaza doua sfesnice de bronz masiv , lucrate in stilul renasterii italiene.
Pronaosul bisericii ne infatiseaza imagini din viata sfantului protector.
Initial, pronaosul era despartit de naos printr-un zid, astazi acesta fiind inlocuit prin doua coloane de sustinere a turlei.
Tabloul votiv infatiseaza familia ctitorului si pe ctitorului ei, in genunchi si inchinandu-se Dumnezeu, aratandu-i biserica pe care a ridicat-o.
Intalnim o a doua fresca, fresca familiei domnitoare. Se disting portretele Majestatii Sale Carol I, ale Reginei Elisabeta (sotia sa), dar si ale printului Ferdinand si iubita sa sotie, regina Maria.
In naos, sunt imagini reprezentand sfinti cunoscuti (Sfantul Dimitrie, Sfantul Gheorghe, Sfantul Mina, Sfantul Teodor, Sfantul Nistor, Sfantul Mercurie) dar si imagini din timpul vietii Mantuitorului Hristos, mai spre turla : Nastereadin Betleem, Schimbarea la fata, Intampinarea Domnului, Botezul, punerea in mormant .
Naosul este dominat de prezenta, pe interiorul turlei, a celor patru mari Evanghelisti : Marcu, Matei, Luca si Ioan.
Altarul are forma de absida, cu reprezentarea laterala a chipurilor marilor slujitori arhierei : Sfintii Vasile cel Mare, Ioan Gura de Aur, Grigorie de Nazianz, Sf. Atanasie cel Mar,e Sf. Spiridon al Trimitundei, Sf. Ierarh Nicolae.
Bolta este dominata de Maica Domnului Oranta (care se roaga) , incadrata de ingeri, simbol al bisericii ca realitate atat pe pamant cat si in ceruri.
In prezent, din zidul care imprejmuia biserica au ramas doar cateva ruine; langa Casa Mitropolitului Dosoftei, care a publicat aici Molitvelnicul de inteles (1680) si Viata si petrecerea Sfintilor (1682-1686).
In 1749, s-a infiintat aici o scoala romaneasca, la acea vreme singura din Iasi, sub organizarea Mitropolitului Iacov Putneanul.


Icoana Sfantului Nicolae

Icoana Sfantului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirei, patronul si ocrotitorul sfantului locas, se afla pe iconostas.
Este o icoana de dimensiuni mari, iar expresia sfantului sugereaza seninatate si smerenie.
Este reprezentat mult mai tanar decat in alte icoane, cu o barba mai scurta si fiind reprezentat intr-o maniera mai permitenta.
Bustul Sfantului este proiectat pe un fond galben pal.
Este invesmantat intr-un felon purpuriu cu ornamente aurii. Peste felon el poarta un omofor albastru cu margini aurii si decorat cu cruci de culoare gri.
Sfantul Nicolae tine in mana , in partea stannga, Sfanta Evanghelie.
O sfanta icoana si o reprezentare de exceptie pe care nu o vei uita usor.



Ctitor : Stefan cel Mare (1 iunie 1491- 10 august 1492)
Hram : Sfantul Ierarh Nicolae (6 decembrie)
Importanta : cea mai veche biserica din orasul Iasi
                   doua sfesnice de bronz masiv , lucrate in stilul renasterii italiene, de la voievodul Antonie Ruset.

Fix din curtea Manastirii Frumoasa se poate vedea o parte din turnul Manastirii Cetatuia.
Este binecunoscut faptul ca Iasul este orasul "celor sapte coline".
Urcand spre Manastirea Cetatuia iti este greu sa nu remarci bogatia cu care este inzestrata aceasta manastire : hectare intregi de vita de vie , frumos asezata pe spalieri. Vei simti imediat diferenta de temperatura atunci cand urci spre sfanta manastire.
Am simtit pe pielea mea ca drumul pana acolo este o adevarata reflexie asupra pacatelor. Pe jos mergi cam 30-40 de min si am inteles de ce calugarii de aici nu coboara prea des, in vale, in orasul Iasi.
Pe un domeniu mai mult decat feudal se intinde Manastirea Cetatuia si iti este destul de greu sa nu ramai cu gura cascata.
Manastirea Cetatuia este ctitoria domnitorului Gheorghe Duca, fiind construit intre anii 1668-1672.
Dovada sta pisania de la intrarea in sfanta biserica :
" S-a ridicat acest dumnezeiesc templu, cu hramul Sfintilor vestiti si pretutindeni laudati si inainte mergatorii Petru si Pavel,de iubitorul lui Dumnezeu si stralucitul domn, Io Duca Voievod al intregii Moldovei, spre mantuirea sufletului sau, fiind patriarh al sintei cetati a Jerusalimului domnul domn Dosithei si pastorind Preasfintitul mitropolit al Moldovlahiei Domnul Domn Dosofteim in anul de la zidirea lumii 7180, iar al intruparii 1672".
Hramul sfantului locas va fi cel al Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, cinstiti la data de 29 iunie.
Gheorghe Duca era grec din Rumelia. In timpul domniei lui Vasile Lupu, Gheorgeh Duca a fost avansat pana la dregatoria de mare camaras (o functie de o deosebita incredere) si apoi vistiernic , in timpul lui Stefanita Lupu (1659-1661).
Se casatoreste cu Anastasia, si obtine dregatoria de mare postelnic, apoi de mare vistiernic.
Ajunge de doua ori la domnie ; prima domnie nu a tinut decat 6 luni (noiembrie 1665-mai 1666) domnul cazand victima a lacomiei turcilor si mai ales a unei neintelegeri diplomatice.Revine insa in anul 1668, mult mai puternic si mai dur decat era in prima sa domnie. Domneste de aceasta data din 1668 pana in 1672.
Manastirea Cetatuia ii era foarte draga domnitorului Gheorghe Duca " ... biserica era scumpa lui Duca, deoarece cuprindea mormantul fratelui sau si al unei tinere domnite".
Arhitectul Grigorie Cornescul a fost cel care si-a dorit sa aduca un element nou arhitecturii de la mijlocul secolului al XVII-lea : ziduri inalte de piatra, cu metereze si drum de straja, un turn de intrare si patru turnuri de colt de aparare. In incinta strajuita de ziduri groase el a ridicat biserica (ce se vrea o reproducere in varianta personala a Manastirii Sfintii Trei Ierarhi) , chiliile pentru calugari, baia domneasca, staretia cu trapeza, sala gotica si pivnitele, cu ascunzatori.
Aici domnitorul si familia sa, aveau o constructie ce servea ca resedinta de vara dar si ca loc de refugiu in vreme de pericol, numit palat sau casa domneasca, prevazut cu tuneluri subterane. Unul dintre aceste tuneluri facea legatura intre palatul domnesc si cripta de sub masa altarului, ambele avand legatura cu iesirea secreta din exteriorul incintei, langa fantana domneasca.
Domnul Gheorghe Duca a cautat sa imite, chiar sa faca din biserica sa o copie fidela a Manastirii Sfintii Trei Ierarhi.
Biserica Manastirii Cetatuia insa se remarca prin eleganta, simplitate si impune respect si lauda ctitorului ei.
Aici se afla inmormantat atat ctitorul cat si lespedea funerara a Mariei, fiica domnitorului , decedata la o varsta frageda :
" Aici se odihneste Doamna Maria, fiica lui Io Duca Voevod, anul lui Hristos 1673 septembrie 13."
Biserica Manastirii Cetatuia este pictata in fresca, de 3 frati aromani din " tara turceasca de la Enina": Mihai, Dima si Gheorghe.
Acestia, luand ca model pictura de la manastirea Sfintii Trei Ierarhi au reusit sa realizeze o capodopera de mare valoare artistica.
O caracteristica a picturii din Biserica Sfintii Apostoli Petru si Pavel a Manastirii Cetatuia este ca are numeroase ilustratii din cuprinsul Vechiului Testament. Personajele sunt extrem de expresive si parca par vii.
Un registru aparte il reprezinta Tabloul votiv in care apare ctitorul impreuna cu familia sa, in total sapte persoane. Domnitorul Gheorghe Duca este infatisat ca un barbat de statura inalte, in varsta de 50 ani, cu o figura placuta. Tine in mana stanga macheta bisericii pe care o prezinta Mantuitorului Hristos ; apoi doamna Anastasia, sotia ctitorului care tine in mana o punga, semn al ctitoriei.
Intre Duca Voda si Doamna Anastasia , in plan secund, este zugravit un personaj feminin, deasupra careia este inscriptia Doamna Ecaterina . Este vorba despre soacra ctitorului.
In fata domnitorului Gheorghe Duca si a Doamnei Anastasia, este zugravit chipul fiului lor, Constantin, care va domni in Moldova (1693-1695 si 1700-1703).
Dupa Doamna Anastasia sunt zugravite chipurile fiicelor ei : Elena, Maria si Caterina.
In altar, o putem vedea infatisata pe Maica Domnului cu Pruncul in brate si doi ingeri adorand-o. Dedesupt, este infatisata scena Impartasirea Apostolilor, precum si o parte din minunile savarsite de Mantuitorul, Viata Sfantului Ioan Botezatorul.
Dupa sfintirea manastirii, la care a participat, Dosoftei a mai ramas la sfanta manastire, intre anii 1674-1675. Aici va scrie " Molitvelnicul de inteles" . Aceasta carte datata anul 1674 iunie 23 este foarte importanta pentru acele vremuri, ea cuprinzand slujbe si rugaciuni de logodna, cununie, sf liturghie, sf maslu.
La Manastirea Cetatuia se va infiinta si va functiona tipografia greceasca (1681-1694), la initiativa Patriarhului Dosithei.
Aici vor fi adusi oameni valorosi ai culturii ortodoxe de limba greceasca, unul dintre acestia fiind Nicolae Kerameus (profesor la Scoala Patriarhiei de la Bizant, teolog si filozof.
In timpul razboiului ruso-turc (1788), oastea otomana a folosit Cetatuia drept centru de aprovizionare.
Dupa retragerea acestora, Manastirile Cetatuia si Hlincea au fost transformate in spitale militare de catre rusi.
Anul 1822 a pus si mai mult amprenta asupra manastirii intr-un mod negativ : un cumplit incendiu reusise sa distruga acoperisul bisericii.
In 1846, manastirea se afla afla in ruina.Pictura a avut de suferit.
La 30 septembrie 1911 s-a pus temelia noului corp de cladiri cu chilii.
In noiembrie acelasi an, s-a terminat si constructia noii sosele, cu scopul de a comunica mai usor orasul cu manastirea.
In 1912, s-au restaurat casele din vremea domnitorului Gheorghe Duca.
Compelxul Manastirii Cetatuia cuprinde urmatoarele cladiri : Biserica, Casa Domneasca, Egumenia, Arhodaricul, Turnul clopotnita, Cuhnea.


Casa domneasca :

In partea de nord -est a incinstei manastirii se afla fosta locuinta personala a domnitorului si a familiei sale,
Casa domneasca mai era cunoscuta si sub numele de Palatul domnesc.
Este construita in intregime din piatra, si este compus din subsol, demisol, parter si etaj.

Egumenia :

Parte integranta a complexului manastirii.
Este prevazuta cu Sala de sfat.
Mai este cunoscuta si sub numele de Sala gotica.
Forma de astazi a edificiului este mult modificata, ca urmare a restaurarii de la 1912 .
Sala gotica este o incapere lunga de aproape 10 m si lata de 9 m, luminata de unsprezece ferestre dintre care trei au fost acoperite cu ocazia renovarii.
Alecu Russo avea sa spuna , dupa ce a vizitat-o, ca " proportiile Salii gotice sunt bine chibzuite, iar mai cu seama boltile de stil gotic sunt demne de admirat".

Turnul clopotnita :

Turnul clopotnita, cu trei etaje, prezinta o multime de functiune si anume : clopotnita, intrare dar poate fi folosit si ca punct de aparare.
Doua scari de piatra , taiate in grosimea zidului, duc la etajul al doilea.
In exterior, arhitectura turnului este simpla, fiind parca o imitatie fidela a celui de la Manastirea Golia.

Cuhnea:

Dupa spusele istoricilor, cuhnea ar fi servit ca bucatarie veche ori, dupa altii,ca baie domneasca domnitorului si familiei sale.

Desi oastea manastirii, in prezent manastire de calugari, nu a fost niciodata una mare, la Manastirea Cetatuia au vietuit calugari iubitori de viata monahala si care au scris pagini importante ale istoriei acestei sfinte manastiri.


Manastire de calugari
Adresa : str. Cetatuia, nr.1, jud. Iasi
Ctitoria : domnitorul Gheorghe Duca (1668-1672)
Hram : Sfintii Apostoli Petru si Pavel (29 iunie)
Importanta : - mormantul ctitorului Gheorghe Duca, al fiicei sale Maria, al fratelui ctitorului si al unei tinere domnite.