Manastirea Antim

Manastire de calugari
Adresa: str. Mitropolit Antim Ivireanul, nr. 29, sector 5, Bucuresti
Telefon: 021.337.46.04
Ctitor: Mitropolitul Antim Ivireanul (1713-1715)
Hram: Ziua Tuturor Sfintilor
Important: Icoana Rugului Aprins a Maicii Domnului
                   mormantul Mitropolitului Antim Ivireanul


Manastirea Antim este amplasata in centrul orasului Bucuresti, nu departe de Catedrala Patriarhala si impresioneaza prin linistea si frumusetea ei!
Probabil ca asta si-a dorit Mitropolitul Antim Ivireanul atunci cand a hotarat constructia manastirii acum trei secole in urna!
In anul 1713, era o biserica de lemn. Mitropolitul hotaraste constructia unei noi biserici din piatra si incapatoare pentru toti enoriasii.
Doi ani mai tarziu, biserica era sfintita in prezenta domnitorului Stefan Cantacuzino. Era de Ziua Tuturor Sfintilor!
Pisania in versuri, in limba greaca aminteste de acest eveniment:
"Biserica asta a Tuturor Sfintilor hramul,
 S-a facut cu vrerea lui Dumnezeu, fire-a tuturora,
 Subt Stefan, cel care poarta numele Cantacuzino,
 Stapan stralucit al Tarii Romanesti vestite,
 De catre arhipastorul Antim UngroVlahul,
 Cel din Ivir, cum se vede din temelie.
 Ca inchisori zeilor fata de Dumnezeu,
 Ca David fii si in Biserica Sfintilor,
 In an de la mantuire, 1715."
In anul 1731, domnitorul Mihai Racovita semneaza hrisovul referitor la scutirea de orice impozite si dari a Manastirii Antim.
Incercarile prin care a trecut sfanta Manastire Antim nu au fost deloc putine la numar.
In urma cutremurului din 31 mai 1838, cele doua turle ale bisericii din caramida au cazut; ele au fost inlocuite cu altele din lemn.
Intre anii 1746-1747, biserica este restaurata.
Anul 1763 aduce noi schimbari manastirii: domnitorul Constantin Cehan Racovita hotaraste ca manastirea sa fie " conac igumenilor tarii, cand vor veni aici cu trebuinte."
In anul 1780, domnitorul Alexandru Ipsilanti dispune ca in chiliile manastirii sa se organizeze un orfelinat; iar in anul 1797, Manastirea Antim este transformata in metoc al Episcopiei Argesului, din cauza proastei gospodariri.
Din anul 1797, prin grija ierarhilor vremii, incepe sa functioneze la Manastirea Antim o scoala de preoti.
In anul 1836, in chiliile Manastirii Antim functioneaza timp de 4 ani primul Seminar Ortodox din Bucuresti.
Intre 1840-1864, in aripa de rasarit sunt gazduite Arhivele Statului.
In anul 1863, Sub grija Episcopului Clement al Argesului, sunt terminate lucrarile de restaurare care au constat in:
   1. executarea unei rozete mari pe frontonul pronaosului; inlocuirea tamplei de piatra cu tampla de lemn de stejar; pictura originala este inlocuita cu alta de catre pictorul Petre Alexandrescu; se executa si un mobilier nou in biserica (in stil neo-renascentist);
   2. paraclisul este complet renovat, dupa cum se arata si in inscriptia interioara de deasupra usii, pictura peretilor si a tamplei fiind executata de pictorul Gheorghe Tatarascu.
   3. chiliile sunt renovate, iar casele egumenesti modificate ca distributie interioara;
   4. clopotnita este restaurata complet in exterior; acoperisurile la toate cladirile sunt reinnoite prin scoaterea sindrilei si punerea de tabla de zinc;
   5. sunt achizitionate noi icoane si candele, odajdii precum si alte obiecte de cult si carti.
Biserica este resfintita, in vara anului 1863 si redeschisa in prezenta domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
In februarie 1865, la putin timp dupa renovarea sfintei manastiri, are loc o inundatie provocata de revarsarea Dambovitei.
Luna iunie 1867, au loc noi reparatii : sunt terminate reparatiile pardoselilor si a fundatiei cladirilor.
In perioada 1908 - 1912, au loc unele reparatii la chiliile manastirii.
In anul 1912, se incheie constructia Palatului Sfantului Sinod.
In timpul primului razboi mondial, la Manastirea Antim sunt pastrate moastele Sfintei Filofteia de la Curtea de Arges.
Anul 1927. Biserica Antim este transformata in biserica de mir, acoperind cateva strazi din cartier.
In anul 1937, istoricul Nicolae Iorga in calitate de presedinte al Comisiei Monumentelor Istorice, sustine o prelegere pentru strangerea de fonduri si "salarea de la ruina a manastirii".
Din 2 aprilie 1937, este reinfiintata Manastirea Antim de catre Patriarhul Miron Cristea. Este inceputul unei renasteri spirituale romanesti!
Intre anii 1938-1940, la Manastirea Antim isi desfasoara temporar cursurile Academia de Muzica Bisericeasca, sub atenta indrumare a staretului de la acea vreme. Nicodim Ionita.
Intre anii 1939 - 1946 sunt ridicate actualele turle ale bisericii mari.
Incepand cu anul 1945, in biblioteca Manastirii Antim, se tin intruniriile miscarii Rugul Aprins, unde participa importanti clerici si intelectuali. Aceasta miscare isi va desfasura intrunirile aici timp de trei ani, pana in anul 1948.
In anul 1950, Manastirea Antim devine paraclis patriarhal si resedinta episcopala.
Intre 1950 - 1953, Prea Sfintitul Patriarh Justinian Marina restaureaza paraclisul de la Antim si consolideaza turla din caramida.
Din anul 1964 pana in 1966, incepe restaurarea integrama a complexului manastiresc. Tampla originala din piatra este adusa de la lapidarul din curtea bisericii Stavropoleos si remontata, adaugandu-i-se icoane imparatesti.
La 16 octombrie 1966, are loc resfintirea Manastirii de catre Patriarhul Justinian dimpreuna cu tot Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane.
Anul 1966 este declarat anul omagial al Bisericii ortodoxe Romane dedicat Mitropolitului Antim Ivireanul, vizita Patriarhului Ecumenic Atenagoras la Manastirea Antim si anularea sentintei de caterisire a Mitropolitului Antim Ivireanul. Cu aceasta ocazie, la Manastirea Antim este infiintat Muzeul Antim Ivireanul.
Manastirea Antim este o perla a manastirilor din Bucuresti, pe care ne-a lasat-o vrednicul de pomenire, Mitropolitul Antim Ivireanul (27 septembrie)


Rugul aprins (4 septembrie) de la Manastirea Antim

In obstea manastirii Antim s-a infiripat, incepand din anul 1945, miscarea isihasta numita „Rugul Aprins”, pe unde au trecut multe personalitati de seama ale vietii duhovnicesti din tara noastra, al carei initiator si animator a fost gazetarul si scriitorul Alexandru Teodorescu (numele literar Sandu Tudor).
Sandu Tudor avea icoana Rugului Aprins care insemna enorm pentru el, fiind mereu salvat de catre Maica Domnului.
Icoana Rugului Aprins a Maicii Domnului care se cinsteste la 4 septembrie a fost adusa de Parintele Ioan cel Strain (pe numele sau Ivan Kulaghin) de la Manastirea Optina din Rusia cand s-a refugiat pentru cativa ani in Romania.
Aceasta icoana s-a aflat in casa profesorului Universitar aAlexandru Mironescu din strada Vasile Kascar, nr. 23-25. In timpul vizitei parintelui Ilie Cleopa, icoana Maicii Domnului din perete a inceput a se legana singura timp de cateva minute. Toti cei prezenti au inceput a striga catre Parintele Ilie Cleopa "Parinte Cleopa, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!"
Icoana Rugului Aprins aminteste de data de 4 septembrie cand " constituie tacut, momentul si locul de reunire in Duh a tuturor celor ce au fost binecuvantati cu darul trairii si cunoasterii isihastice".
Parintele rus Ioan cel Strain aduce de la Manastirea Optima Rugaciunea Inimii
"Doamne, Iisus Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul"
Parintele Sofian Boghiu avea sa spuna:
" Icoana Rugului Aprins este un simbol al Maicii Domnului, dar si un simbol al Rugaciunii lui Iisus. Pentru ca, in aceasta rugaciune de chemare a numelui Domnului, cu cat se pronunta mai des si mai atent numele lui Iisus, cu atat - cu ajutorul lui Dumnezeu - rugaciunea coboara in inima, in acel centru al fiintei noastre duhovnicesti, si o aprinde cu acel foc imaterial"
In timpul intalnirilor din biblioteca manastirii Antim desfasurate intre 1945-1948, povestea prietenilor dar si curiosilor minuni pe care el le percepea in legatura directa cu sfanta icoana;  pe cand era in armata, in urma unor nereguli, Sandu Tudor, aprig la manie si sever, l-a amenintat pe un subofiter care fusese prins in culpa dar nu a fost pedepsit. Mai apoi, intr-o seara, aflat in camera sa de dormit unde avea si icoana, are presimtirea de a muta patul din coltul in care era in coltul opus. In aceeasi noapte, cineva a tras cu arma, prin geam, saisprezece gloante spre coltul unde se aflase pana de curand patul sau! Sandu Tudor a scapat cu viata!
Omul de cultura Alexandru Teodorescu insa era nefericit in viata particulara: fiind la al treilea mariaj nefericit, din anul 1944 incepe sa frecventeze zilnic manastirea Antim si este hotarat sa-si schimbe viata!
Scrie acatistele: Rugul Aprins al Maicii Domnului si al Sfantului Ierarh Calinic de la Cernica.
Intre anii 1945-1948, se pun bazele miscarii "Rugul Aprins"; parintele Ioan cel Strain este initiatorul Miscarii Rugului Aprins, iar Sandu Tudor sprijinitorul ei.
In biblioteca manastirii Antim se intalnesc mari duhovnici si oameni de cultura a vremii: parintele Petroniu Tanase, Arsenie Papacioc, Sofian Boghiu, Benedict Ghius, Adrian Fageteanu, Felix Dubneac, doctorul Vasile Voiculescu, Anton Dumitru, Paul Sterian, Constantin Joja, Barbu Slatineanu, Alexandru Mironescu, Gheorghe Dabija, Alexandru Elian, Ion Marin Sadoveanu, Ion Barbu, Paul Constantinescu, parintele Mihai Avramescu, parintele Dumitru Staniloaie, Antonie Plamadeala, Nicolae Bordasiu.
Programul intalnirilor era saptamanal: duminica, dupa Sfanta Liturghie. Amfitrionii erau Parintele Benedict Ghius si Sandu Tudor. Uneori participa si Parintele Ioan cel Strain (pana in anul 1947 cand avea sa fie deportat in U.R.S.S.). Aceste intalniri publice beneficiau de aprobarea si binecuvantarea Patriarhului Nicodim. Erau conferinte de o ora si jumatate, apoi se discuta liber cu intrebari si raspunsuri.
Anul 1948, aduce interzicerea functionarii asociatiilor religioase, iar grupul initial se va intalni mai rar si cu un numar diminuat de participanti. Se vor intalni in special in casa profesorului universitar Alexandru Mironescu sau a doctorului Vasile Voiculescu.
 


Sandu Tudor si Rugul Aprins

Initiator al miscarii " Rugul Aprins" a fost gazetarul si scriitorul Alexandru Teodorescu, cunoscut sub numele literar Sandu Tudor.
s-a nascut la 24 decembrie 1896, in Bucuresti, ca fiu al lui Alexandru si Sofia Teodorescu, si a avut doi frati, Ovidiu si Mircea, cel din urma pictor. A cunoscut de mic lipsurile materiale, tatal sau fiind un modest consilier la Curtea de Conturi. A urmat liceul la Ploiesti, intretinandu-se din meditatii. Chemat pe front in 1916, cu gradul de sublocotenent, a fost demobilizat in 1920 si a revinit la Bucuresti, pentru a-si continua studiile universitare. Incearca si pictura, urmand o vreme cursurile Academiei de Arte Frumoase, la care renunta curand, din lipsa de mijloace materiale. In 1922 a pleacat la Constanta, unde se mutase familia, si, ca fost ofiter de front, a intrat in Serviciul Maritim Roman, in calitate de ofiter asistent.

Atras de activitatea literara si dornic a-si desavarsi studiile, in 1924 a revenit la Bucuresti si a fost numit profesor secundar la liceul rural din Pogoanele. A intrat in publicistica in 1925, cu numele de Sandu Tudor – cu care va semna de acum inainte tot ce va scrie – in calitate de colaborator la revistele Convorbiri literare, Cuvantul literar artistic, Gandul neamului, si indeosebi la Gandirea, de sub directia lui Nichifor Crainic, ce cultiva traditionalismul ortodox in literatura, numarandu-se intre membrii comitetului de redactie.

Debutul editorial si-l face in 1925, cu volumul de versuri Comornic, mentionat si de George Calinescu in a sa Istorie a literaturii. In 1927 a scris poemul religios Acatistul Sfantului Dimitrie Basarabov, aprobat de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. In acelasi an a raspuns chemarii scriitorului Gala Galaction (preotul Grigore Pisculescu) si a pleacat la Chisinau, ca subdirector al Internatului Teologic, dar n-a ramas acolo decat cateva luni, dupa care s-a angajat la Universitatea din Bucuresti, in postul de secretar al Oficiului universitar de ajutorare a studentilor. In tot acest timp si-a continuat studiile universitare la Facultatea de Filosofie.

Ca om de cultura, stia multe lucruri, din vaste domenii. Citea tot timpul si, in anumite privinte, avea o informatie de savant, dar si scria mereu, oriunde se afla – chiar si in altar – facandu-i pe unii sa-l includa in categoria celor care nu pot gandi decat cu creionul in mana. Totodata, era stapanit de o nepotolita pofta de a vorbi. In discutii era, insa, un partener incomod si dificil, care-si apara cu inversunare opiniile. Temperamentul lui excesiv era greu de suportat de catre interlocutori, din pricina felului sau de a vorbi, fara menajamente si ipocrizie, fapt pentru care a fost mereu controversat si chiar defaimat. Altminteri, era un om original, cu suflet delicat, inteligent, dar taios, incantand pe unii si iritand pe altii.

In 1929, primind o bursa, a facut o calatorie la Muntele Athos, unde a ramas cateva luni. S-a intors complet schimbat si cu o bogata experienta duhovniceasca. Intalnirile cu parintii athoniti si scaparea cu viata, aproape miraculoasa, dintr-un accident de avion fiind hotaratoare pentru drumul sau de mai tarziu. A inceput sa studieze cu atentie monahismul romanesc, fiind atras de Paisie de la Neamt, dar, mai ales, de staretul Vasile de la Poiana Marului, a carui viata ajunge sa o cunoasca amanuntit. A calatorit din manastire in manastire si a cercetat bibliotecile in cautare de manuscrise vechi si vieti de sfinti. S-a preocupat tot mai intens de Rugaciunea inimii, despre care aflase direct de la parintii athoniti, care-i talmacisera taina interioara a isihastilor. S-a dedicat studiilor filocalice, pe care nu numai ca le citeste, dar le si predica. Treptat, intelege ca in centrul existential al fiintei omului – pe care calugarii il numesc inima – se afla scanteia divina, iar aceasta este pecetea personalitatii noastre. Pe acest temei, si-a reconsiderat intregul mod de a gandi, luand ca punct de referinta pe Dumnezeu si s-a straduit sa intre in ordinea Duhului.

Propunandu-si sa promoveze ortodoxismul in literatura, in dimensiunea vietii duhovnicesti, dar de pe pozitii de stanga, in 1930 s-a retras de la revista Gandirea, ca disident, si a intemeiat un ziar propriu, numit Floarea de Foc, care a aparut cu intreruperi pana in 1936. Scriitori de stanga la acea vreme, precum Alexandru Sahia, Ion Calugaru sau Eugen Ionescu, si-au alatura numele, in paginile acestui ziar, de al lui Mircea Vulcanescu, Constantin Noica si Emil Cioran. Fara a se abate de la convingerile sale crestine, impreuna cu Petre Constantinescu-Iasi si Alexandru Mihaileanu a infiintat o grupare antifascista si a scos ilegal Buletinul Antifascist, pe care l-a redactat singur, scriind si articole de fond, pe care le-a semnat. Intre 1933-1938, a editeat cotidianul Credinta, tot cu orientare de stanga, unde a colaborat permanent Zaharia Stancu, Al. C. Constantinescu, Cicerone Theodorescu, Eugen Jebeleanu si altii. A scris in paginile publicatiilor pe care le-a infiintat si le-a condus articole de mare profunzime, precum Veacul ucigatorilor lui Dumnezeu, Bestialitatea moderna, Intre sobor si soviet, Lectia proceselor de la Moscova, in care s-a pronuntat impotriva extremismului de orice fel, denuntandu-i falsitatea si caracterul antiuman.
In 1939 a fost concentrat si, dupa absolvirea scolii de ofiteri de rezerva, a fost trimis pe front, cu gradul de locotenent, apoi, numit profesor si comandant la o scoala tehnica militara de moto-mecanizare. La 12 noiembrie 1942 a fost arestat de Siguranta, impreuna cu alti scriitori si ziaristi, si internat in lagarul de la Targu-Jiu, dar a fost pus in libertate la interventia Ministerului de Razboi si a revinit la scoala de moto-mecanizate, ramanand sub arme pana in 1944.

Demobilizat in septembrie 1944, a venit la Bucuresti si, vazandu-si si cea de-a treia casatorie ratata, s-a hotarat sa inceapa o viata noua, careia i se dedica cu toata fiinta sa. A frecventat zilnic manastirea Antim, unde, prin bunavointa staretului, a primit si gazduire intr-o chilie modesta de sub clopotnita (deasupra portii de intrare), mobilata calugareste: un pat, o masa cu un singur scaunel si un dulap plin cu carti, si a leagat o stransa prietenie cu monahii carturari din obstea manastirii. A lucrat cu ravna si spor pe toate taramurile: la restaurarea manastirii (grav avariata de cutremurul din 10 noiembrie 1940, indeosebi biserica mare, cu cele doua turle, trapeza, clopotnita si staretia), alaturi de generalii Gheorghe Iorgulescu, Gheorghe Stratilescu, Traian Tetrat si Ioan tone; in activitatea spirituala, de explicare si adancire a credintei ortodoxe, impreuna cu vechii sai prieteni, profesorii universitari Alexandru (Codin) Mironescu si Anton Dumitriu (acesta din urma vizitandu-l aproape zilnic la Antim), dar si in plan litrerar, scriind  Acatistul Rugului Aprins al Maicii Domnului  si  Acatistul Sfantului Ierarh Calinic de la Cernica.

Unii dintre cei care au constituit nucleul acestui grup, si anume: parintii Benedict Ghius, Sofian Boghiu, Petroniu Tanase, Arsenie Papacioc, Adrian Fageteanu, Felix Dubneac, impreuna cu intelectualii mireni Sandu Tudor, Alexandru Mironescu, Anton Dumitriu, Vasile Voiculescu, Paul Sterian, Constantin Joja, Barbu Slatineanu si Gheorghe Dabija, se cunosteau inca dinainte de razboi si au inceput a se intalni la Antim din 1945. Sub obladuirea staretului Vasile Vasilache, ei se reuneau in fiecare joi seara, in chilia staretiei, in jurul lui Sandu Tudor si arhimandritului Benedict Ghius, si discutau teme de literatura si spiritualitate. De fiecare data, presedintia sedintei era oferita aceluia care venea sa-si prezinte creatia sa inedita. In felul acesta si-au citit manuscrisele scriitorul Ion Marin Sadoveanu, medicul poet Vasile Voiculescu, profesorul Anton Dimitriu, profesorul Alexandru Mironescu, scriitorul Paul Sterian, filosoful Mircea Vulcanescu, ziaristul Sandu Tudor, care inaltau ascultatorii pe baricadele luptelor duhovnicesti ale spiritului.
Interesul lor pentru traditia spirituala rasariteana, sustinut pe studiu si cercetare intelectuala,  s-a transformat treptat in cautare centrata pe cunoasterea predaniei isihaste. In acest scop, in vara anului 1946, Sandu Tudor a organizat pentru unii membri ai grupului o Saptamana de retragere spirituala la manastirea Govora, din judetul Valcea, cu un program zilnic. constand din participarea la Sfanta Liturghie, meditatie si rugaciune, urmate de discutii pe subiecte de mistica, expuse de cate unul dintre participanti.

Printre conferentiari, pe langa intelectualii deja mentionati, care constituiau nucleul stabil al grupului, s-au numarat si alti oameni de cultura, precum bizantologul Alexandru Elian, preotul profesor Dumitru Staniloae, scriitorul Ion Marin Sadoveanu, compozitorul Paul Constantinescu si poetul Ion Barbu. Conferintele erau urmate de intrebari si discutii libere, fiecare participant avand posibilitatea sa ceara lamuriri suplimentare ori sa aduca contributii prsonale.

La intalnirile grupului participa un auditoriu numeros si divers ca pregatire spirituala, atat barbati, cat si femei: preoti, profesori secundari, medici, arhitecti, ingineri, artisti plastici, studenti si credinciosi din Bucuresti. Intre acestia se aflau, de pilda, preotul Mihail Avramescu, de la biserica Schitul Maicilor, din apropiere, profesorul Virgil Stancovici, asistentul lui Anton Dumitriu la Universitate, si pictorita Olga Greceanu, care a impodobit cu mozaicuri pridvorul bisericii mari a Antimului. La unele intalniri a asistat si Tit Simedrea, fostul mitropolit al Bucovinei, care, dupa pensionare, se retrasese la Cernica, precum si episcopul Nicolae Popovici al Oradiei. Dintre studenti, o prezenta oarecum constanta au avut: Paulin Lecca, Roman Braga, Nicolae Bordasiu si Andrei Scrima – de la Teologie, serban Mironescu (fiul profesorului Alexandru Mironescu), Nae Nicolau, Mihai Radulescu, Dan Pistol, Vladimir Streinu si Paul Caravia – de la alte facultati bucurestene.

Sala cea mare a trapezei manastirii era totdeauna plina de lume, care umplea adesea si odaile vecine. Discutiile erau pline de interes duhovnicesc. Era o bogata revarsare de spirite luminate, care aprindeau lumini in sufletul fiecaruia.

In anul 1948, in urma schimbarilor politice intervenite in tara, care au adus cu ele, intre altele, interzicerea asociatiilor religioase, grupul si-a vazut mult limitat cadrul de activitate. Intalnirile sunt acum tot mai rare si cu un numar redus de participanti,  constand in prelegeri in cerc restrans, comentarii asupra unor lecturi din autori uitati, schimb de carti si reviste. Cu un an in urma, disparuse din mijlocul grupului parintele Ioan Kulaghin, care, fiind cetatean sovietic, fusese ridicat de armata rusa in octombrie 1946. Anchetat sumar si condamnat, in ianuarie 1947, la zece ani munca silnica, a fost expediat pe teritoriul URSS, sfarsindu-si zilele intr-o temnita din Siberia..
Si Sandu Tudor a parasit grupul, caci, dupa ce, la 25 iunie 1948, intrase frate in obstea manastirii Antim, iar la 2 septembrie 1948, la cererea sa, fusese tuns in monahism, cu numele Agaton, la 23 februarie 1950, cu aprobarea patriarhului Justinian, care-l pretuia, s-a transferat la schitul Crasna-Gorj, din Arhiepiscopia Craiovei, unde va fi hirotonit preot (ieromonah) de catre mitropolitul Firmilian al Olteniei.

Dupa plecarea parintelui Agaton, grupul se destrama, caci monahii ramasi, in frunte cu staretul Vasile Vasilache,  s-au raspanditi pe la diferite chinovii, unii ca profesori la Seminarul monahal de la Neamt, astfel incat, in 1950, activitatea Rugului Aprins a incetat definitiv la manastirea Antim.
Valul de arestari pornit atunci an tara, vizandu-i mai ales pe intelectuali, s-a abatut si asupra ieromonahului Agaton. Arestat in 1950, de la schitul Crasna-Gorj, a fost condamnat la doi ani inchisoare pentru delictul de instigare la cercetari abuzive si lovirea inferiorului, de care a fost acuzat ca le-a savrasit in timpul razboiului, cand era militar. Pus in libertate la 9 februarie 1952, de la penitenciarul Culmea, ieromonahul Agaton s-a asezat la Sihastria Neamtului, unde a imbracat schima cea mare si a devinit ieroschimonah, schimbandu-si din nou numele in Daniil, apoi, la 16 noiembrie 1952, s-a inchinoviat la manastirea Slatina, iar de acolo s-a retraa ca staret la schitul Rarau si s-a consacrat rugaciunii si meditatiei, dar si literaturii, compunand versuri, mai ales poeme filocalice. Totodata, a tinut legatura cu vechii sai prieteni, care-i scriau si-l vizitau la chinovia sa de pe muntele Raraului, pentru indrumare si povatuire duhovniceasca. De cateva ori pe an coboara de pe munte si se repezea la Iasi sau la Bucuresti, dupa carti si reviste. Cand se afla in Capitala, este gazduit in casa profesorului Alexandru Mironescu, unde se grabeau sa-l intalneasca si sa-l asculte prieteni si cunoscuti, chiar si unii monahi din grupul Rugului Aprins, care revenisera, intre timp, la Bucuresti, la manastirile Antim si Plumbuita.

Astfel, intre anii 1954-1958, vizitele rare, dar prelungite ale parintelui Daniil la Bucuresti au devenit prilej de intalnire a unui grup restrans de intelectuali pentru discutarea unor teme cu caracter cultural-spiritual. La aceste intalniri, care aveau loc acasa la Alexandru Mironescu, la Vasile Voiculescu sau la Barbu Slatineanu, dar si la manastirea Plumbuita, unde staret era acum parintele Sofian Boghiu, participau, pe langa gazde, parintii Daniil Tudor, Benedict Ghius si Dumitru Staniloae, apoi scriitorii serban Ciuculescu, Vladimir Streinu, Dinu Pillat, Valeriu Anania, precum si studentul serban Mironescu cu cativa colegi de-ai lui. Acum, discutiile nu mai au neaparat caracter duhovnicesc, ci, mai degraba, literar. Se citeau si se comentau texte de autor cu continut mistico-ascetic, de regula in manuscris, caci nu puteau fi publicate. Catalogate ca „dusmanoase” la adresa regimului comunist, aceste intalniri au fost curand suprimate, prin arestarea participantilor de catre Securitate.

Ridicat din casa lui Alexandru Mironescu, in noaptea de 13-14 iunie 1958, impreuna cu acesta si cu fiul sau, studentul serban, parintele Daniil Tudor a fost trimis in fata Tribunalului Militar Bucuresti, intr-un lot de 16 intelectuali (clerici si mireni) denumit Lotul Alexandru Teodorescu. Judecati in zilele de 8 si 9 noiembrie, acelasi an, sub acuzatia de  uneltire contra ordinii sociale prin activitate mistica-dusmanoasa, au primit toti pedepse cuprinse intre 5 si 25 de ani inchisoare.

Condamnat la 25 de ani temnita grea, pentru ca initiase si organizase adunari in care se citise si se comentase texte din scrierile Sfintilor Parinti – Ioan Gura de Aur, Vasile cel Mare, Ioan Scararul, Grigorie de Nyssa si altii – considerate dusmanoase la adresa regimului comunist, parintele Daniil a urmat drumul cunoscut al inchisorilor vremii: Uranus, Jilava,  ajungand in anul 1959 la Aiud, unde a cazut grav bolnav de reumatism articular (nu se putea misca decat dus pe patura) si atins de tuberculoza.

Cu sanatatea subrezita, ros de boala si cu teama in suflet ca nu va putea rezista pana la capat chinurilor fizice si presiunilor morale la care era supus pentru a accepta compromisul cu regimul comunist, parintele Daniil Tudor si-a sfarsit zilele la 17 noiembrie 1962, in spitalul penitenciarului Aiud, in urma unei hemoragii celebrare, necunoascandu-se nici pana astazi locul unde a fost ingropat.

Asemeni lui, toata floarea intelectualilor a fost masacrata si condamnata de catre nemilosul regim comunist.

Aruncati unii peste altii, in gropi comune, martirii acestui regim au strigat intr-un glas "Sa nu ne razbunati!" prin glasul lui Mircea Vulcanescu.
 


Sfantul Ierarh Antim Ivireanul (27 septembrie)

Sfantul Antim Ivireanul s-a nascut in anul 1640, fiind georgian de neam.
Tanarul Antim a fost rapit de unii compatrioti de-ai lui, care l-au vandut ulterior turcilor si astfel a fost scos din tara sa natala.
a fost eliberat din robie de catre Patriarhul Dositei Nottara al Ierusalimului,  care l-a calugarit si l-a adus egumen la manastirea Cetatuia din Iasi unde l-a cunoscut si pe Mitrofan al Husilor.
in toata aceasta perioada de sedere in Imperiul otoman, fie ca rob, fie ca om liber, Andrei - Antim, a acumulat, precum Iosif in anii robiei lui, multe din darurile (cunoastere teologica si stiintifica, limbi straine) si deprinderile sale artistice.
Dintre toate mestesugurile artistice, cea mai mare chemare a sa a fost cea de editor, de tipograf, aducator de lumina si raspanditor de invatatura, o pasiune careia i-a slujit cu ardoare si la Ramnic, ca si la Bucuresti, Snagov sau Targoviste, oricare ar fi fost treapta bisericeasca la care se ridicase.
La indemnul patriarhului Dosithei Notarra al Ierusalimului,  Antim (deja calugar, poate chiar ieromonah) a venit pe meleagurile romanesti pentru a lucra la implinirea planului patriarhului Dosithei de a apara Ortodoxia prin tiparirea a cat mai multe carti de cult si de cultura, initiativa sustinuta material si de domnitorii romani serban Cantacuzino si Constantin Brancoveanu. Sfantul Antim insusi marturisea in prima sa scrisoarea de aparare din 13 ianuarie 1712 catre Constantin Brancoveanu:
„Eu aici, in tara, n-am venit de voia mea, nici de vreo saracie sau lipsa”.
Antim a devenit apoi ucenic tipograf al episcopului Mitrofan al Husilor, unde  va lucra peste 26 de ani in ogorul Bisericii, cu precadere in domeniul tipografiei, avand ca deziderate: luminarea poporului, instruirea exceptionala a preotilor si propovaduirea dreptei-credinte in toate limbile pe care le stia.
Dupa ce Mitrofan este ales episcop de Buzau in iunie 1690, ieromonahul Antim, preluand tipografia din Bucuresti, va tipari prima carte semnata de el in luna octombrie a anului 1691.
Pentru viata sa inalta duhovniceasca oglindita si in activitatea sa tipografica si culturala a fost mai intai numit staret al manastirii Snagov in vara anului 1694.
La 16 martie 1705, este ales episcop al Ramnicului.
La 22 februarie 1708, episcopul Antim a fost inscaunat mitropolit al Ungrovlahiei, de fata cu patriarhii Alexandriei si Ierusalimului. Aceasta pozitie o va detine pana in anul trecerii sale la Domnul, in 1716.
La 5 februarie 1713, de ziua praznuirii Sfintei Agata, in urma unei descoperiri dumnezeiesti, Mitropolitul Antim Ivireanul se hotaraste sa cladeasca  manastirea Tuturor Sfintilor, pe locul unde era o veche biserica de lemn cu hramul Sfantul Ierarh Nicolae, in care se pastra Sfantul Mir. Sfantul Antim pune toata averea sa pentru ridicarea din temelie a acestui sfant lacas „intru slava si multumita insusi celui intru Troita Dumnezeu si intru cinstea si lauda Tuturor Sfintilor”.
Sfantul Antim Ivireanul isi pune amprenta asupra Manastirii Antim de la planurile constructiei facute cu mana sa si pana la sculptura, cu mana sa, a blazonului sau in piatra: melcul (melcul este un simbol clasic al mortii si al renasterii).
inflacarat patriot si luptator impotriva asupririi turcesti, ca si voievodul si sustinatorul sau Constantin Brancoveanu, Mitropolitul Antim este acuzat de tradare si arestat de Nicolae Mavrocordat, in primavara anului 1716.
Fortat sa-si dea demisia si refuzand, Mitropolitul Antim este caterisit pe nedrept de Patriarhia ecumenica, urmand sa fie inchis pe viata, in manastirea Sfanta Ecaterina de pe muntele Sinai.
Pe drum, insa, in ultimele zile ale lunii septembrie 1716, ostasii turci l-au omorat, aruncandu-i trupul in apele raului Tungia, langa Adrianopol.
In anul 1966, Patriarhia Ecumenica a anulat nedreapta sentinta de caterisire data asupra marelui Ierarh Antim Ivireanul, cand a fost declarata nul 1966 anul omagial Antim Ivireanul si s-a deschis si muzeul purtand numele marelui ierarh martir la Maanstirea Antim.
in sedintele de lucru din 20-21 iunie 1992, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, a decis canonizarea Sfantului ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Tarii Romanesti, cu ziua de praznuire la 27 septembrie.
Sa nu ne uitam sfintii si sa-i dam Slava lui Dumnezeu pentru aceste daruri care ne raman noua credinciosilor!