Casa memoriala Nicolae Grigorescu

Muzeul Memorial Nicolae Grigorescu din Campina te intampina inca de la intrare cu frumusetea dar mai ales cu modestia casei pe care o vei vizita.

 

Pictorul Nicolae Grigorescu si-a trait in aceasta casa ultimii sai ani de viata, 1904 – iulie 1907, aici regasindu-se si ultimul sau atelier. El s-a retras la Campina impreuna cu familia sa : sotia, Maria Danciu si fiul lor, Gheorghe Grigorescu.

 

Peisajul cat mai ales linistea si seninatatea Campinei l-au atras pe Nicoale Grigorescu. Tot Campina avea sa-i procure materia prima pentru cele mai frumoase peisaje, care cu boi si chipuri de tarancute, rumene in obraj de la munca campului.

 

Casa construita chiar de artist, a ars din nefericire in intregime, in timpul Primului Razboi Mondial, deoarece aici fusese stabilit Cartierul General german, pentru intreaga zona. O mica parte din obiectele personale au putut fi recuperate, ceea ce a facut posibila reconstruirea casei artistului atelierul, biblioteca, sufrageria si a coltului turcesc, care te intampina inca de la intrare.

 

Muzeul a fost redeschis in anul 1957. Tablourile, in original, provin din patrimoniul initial al casei memoriale a artistului sau sunt imprumutate din colectiile Muzeului de Arta din Ploiesti si ale Muzeului de Arta al Romaniei.

 

Reconstructia s-a desfasurat sub atenta indrumare a fiului artistului, fiind de mare ajutor fotografiile de familie din timpul vietii lui Nicolae Grigorescu.

 

Planurile de reconstructie au fost realizate de arhitectul campinean Popisteanu, iar Nae Goage, sculptor amator dar si ucenic al artistului, impreuna cu Gheorghe Grigorescu, fiul marelui pictor, au contribuit la refacerea cat mai fidela a cladirii devenita astazi muzeu si care poarta cu mandrie numele de Nicolae Grigorescu.

Atelierul

Tapiseria de pe peretele din dreapta, cumpãratã de artist de la Paris, a fost manufacturatã în atelierele regelui Ludovic al XIV-lea, creatã fiind de Le Brun, maestru la curtea regelui. Aici se afla in original tablouri ale pictorului : Vas cu flori de camp, Vas cu flori de mar, Cap de taranca, Pastorita stand, Care cu boi, Peisaj – Posada, precum si obiecte personale. Biroul dar si patul din atelier denota simplitate insa si o mare bogatie spirituala, aratandu-ne modestia si bunul gust in care a trait Nicolae Grigorescu.

Toatã mobila acestei camere a fost cumpãratã de Grigorescu de la Paris si adusã aici în Câmpina.

 

Coltul turcesc

 

In hol, unde este amenajat un mic colt turcesc, cuprinzand obiecte achizitionate de artist in timpul cãlãtoriilor sale. Toate fac obiectul tabloului din stanga "Interior turcesc", unde se remarcã faptul cã partea stangã a tabloului este pictatã in cele mai mici detalii, in timp ce dreapta este lãsatã la nivelul sugestiei.

In jurul acestui tablou sunt altele avand ca temã Rãzboiul de Independentã 1876-1877. Nicolae Grigorescu a participat la rãzboi ca pictor-reporter, alãturi de alti pictori romani si strãini. El a reusit sã facã multe lucrãri pe tema rãzboiului, adaptandu-se rapid la conditiile de luptã, a devenit un mare pictor al scenelor de bãtãlie si al vietii de campanie in general.

"Schita atacului de la Smardan" este una dintre multele studii pregãtitoare ale faimosului tablou la care a lucrat timp de 8 ani. "Convoi de prizonieri turci trecand Dunãrea" - sunt prizonieri turci de la Plevna, iîntr-o zi friguroasã, ploioasã si cetoasã de noiembrie. In partea dreaptã fatã de "Interiorul turcesc", gãsim fata opusã a rãzboiului - "La fantanã" - intr-un moment de liniste, ofiteri adãpandu-si caii, tãifãsuind cu cateva fete frumoase; putin mai sus, pe scarã - "Infanteristul"



Sufrageria



Aici artistul obisnuia sã-si primeascã prietenii, ce veneau sã-l viziteze. În jurul acestei mese, au luat loc importante personalitãti ale vietii artistice I.L.Caragiale, B.St.Delavrancea ,Al. Vlahutã, Dr. Istrati.

Regasim expuse doua dintre creatiile foarte dragi artistului "Car tras de boi", una din cele mai mari lucrãri ale artistului, apoi - "Ghiocel" din nou, în atmosfera unei zile toride de varã, teme pe care artistul a reusit sã la abordeze într-o manierã inegalabilã în întreaga picturã româneascã.

În dulap si pe rafturi sunt obiecte cumpãrate de artist în timpul cãlãtoriilor sale.

 

Camera de oaspeti

 

Aici sunt expuse costumele populare ale sotiei artistului, pe care aceasta le purta cand poza, unul din regiunea Arges iar celalalt din Romanati.

Pe perete sunt schite: Grigorescu a fãcut multe schite in special in timpul Rãzboiului pentru Independentã, fãcand din acest gen artistic principala sa ocupatie timp de multi ani de zile.







Biblioteca



Aici existã cateva din cãrtile artistului, pentru cã marea lor majoritate au fost distruse in timpul incendiului. Sunt cãrti rare, marea lor majoritate scrise in francezã, editate incepand din 1683, cãrti de filozofie, artã si literaturã. Printre ele putem gãsi editia din 1901 a "Momente"-lor lui Caragiale, cu dedicatia autorului, marele dramaturg roman si un admirator declarat al pictorului.

Dedicatia sunã dupã cum urmeazã:

"Lui Nicolae Grigorescu,

Dragul nostru prieten, te rog, acceptã aceste "Momente" la începutul cãrora mi-am luat libertatea de a scrie ilustrul tãu nume si la primire ignorã te rog valoarea pecuniarã a cadoului, dar ia în consideratie dragostea ce-l insoteste.

Din partea modestului si iubitorului tãu prieten, Caragiale, 1901, Bucuresti."

În bibliotecã existã de asemenea o lucrare realizatã în Franta, la Vitré, una din putinele care ilustreazã frumoasa perioadã petrecutã de artist in Bretania.

Pe peretele din stanga se aflã portretul sotiei artistului - Maria Danciu, o femeie energicã si frumoasã, care l-a inteles si l-a sprijinit intreaga sa viatã. Singurul lor fiu, Gheorghe Grigorescu, a fost cãsãtorit cu Anisoara, una dintre fiicele scriitorului Al. Vlahutã. De la fiu, artistul a avut 4 nepoti - doi au murit, ceilalti doi trãiesc la Paris, stabiliti acolo de mult timp - o nepoatã arhitect si un pictor-scenograf .

Albume foto


Nicolae Grigorescu

Nicolae Grigorescu

 

( 15 mai 1838 – 21 iulie 1907)

 

 

Nicolae Grigorescu se naste la 15 mai 1838 in satul Pitaru, jud. Dambovita, fiind al saselea copil al familiei Grigorescu, Ion si Ruxandra.

 

In 1843, cand ai moare tatal, familia se muta la Bucuresti, in Mahalaua Caramidarilor, in casa unei matusi.

 

Dupa o timpurie ucenicie (1848-1850),de la varsta de 10 ani, in atelierul miniatursistului si pictorului de biserici ceh Anton Chladek ( 1794 – 1882) la Bucuresti, executa icoane pentru bisericile din Baicoi (1853) si Caldarusani (1854-1856), si picturi murale pentru bisericile Zamfira (1857) si Agapia (1858- 1861).

In 1856, realizeaza compozitia istorica Mihai scapand stindardul, pe care o prezinta Domnitorului Barbu Stirbei, impreuna cu o petitie prin care solicita sprijin financiar pentru continuarea studiilor.

 

Intre anii 1856 -1857, picteaza biserica noua a Manastirii Zamfira, apoi, pana in anul 1861, biserica Manastirii Agapia.

 

La interventia lui Mihail Kogalniceanu care il intalneste pe artist la Agapia, primeste in 1861, o bursa de la Ministerul Moldovei, pentru a studia la Paris.

 

In toamna anului 1861, tanarul Grigorescu pleaca la Paris, unde intra la Scoala de Belle-Arte.

 

In 1862-1863, frecventeaza atelierul lui Sebastien Cornu, unde este coleg cu Renoir. Face copii la Luvru, dupa panzele lui Gericault, Rubens, Rembrandt s.a. In cursul verilor, pana in 1869, lucreaza la Barbizon, in alte locuri din preajma Parisului, in atmosfera cultului pentru pictura in plein-air, ce pregateste apropiata afirmare a impresionistilor.

 

Constient de propriile-i lacune in formatia artistica, va studia in primul rand desenul si compozitia. Paraseste insa curand acest atelier si, atras de conceptiile artistice ale Scolii de la Barbizon, se stabileste in aceasta localitate, desavarsindu-si educatia picturala prin asimilarea experientei unor artisti ca Jean-Francios Millet, Camille Corot, Gustave Courbet si Theodore Rousseau.

 

 

In cadrul Expozitiei Universale de la Paris ( 1867) participa cu sapte lucrari, expune la Salonul parizian (din 1868) tabloul Tigancusa si la Expozitiile artistilor in viata din Bucuresti (incepand cu 1870) si la expozitiile organizate (din 1973) de "Societatea Amicilor Belelor-Arte".

 

In anii 1873-1874 face o calatorie de studii prin Italia, Viena, Grecia si Constantinopol.

 

In 1877, este chemat sa insoteasca armata romana in calitate de pictor de front, realizand la fata locului, in luptele de la Grivita si Rahova, desene si schite ce vor sta la baza unor compozitii.

 

Din 1879 pana in 1890, lucreaza indeosebi in Franta, fie in Bretania, la Vitre, fie in atelierul sau din Paris. Revenit in tara, deschide mai multe expozitii personale la Ateneul Roman (1891, 1895, 1900, 1901, 1902, 1904).

 

Din 1890, se stabileste in tara si se dedica in special subiectelor rustice; picteaza potrete de taranci, care de boi pe drumuri prafuite de tara si numeroase peisaje cu specific romanesc. Construieste, la Campina, o casa, devenita apoi muzeu.

 

In 1899, este ales membru al Academiei Romane, fiind primul artist caruia i se acorda atata importanta si pentru care constituia o onoare.

 

Nicolae Grigorescu se stinge din viata la 21 iulie 1907, la Campina, in casa pe care si-a dorit-o si in bratele femeii pe care a iubit-o atat de mult. In atelier, pe sevalet, se afla ultima sa lucrare, neterminata, Intoarcerea de la balci.

 

Nicolae Grigorescu este primul dintre fondatorii picturii romane moderne - urmat curand de Andreescu si Luchian - si numele sau devine un simbol pentru tinerele generatii de artisti care, in primele decenii ale acestui secol, cautau sa identifice si sa aduca in lumina valorile profund definitorii ale spiritualitatii romanesti. In portrete (D. Grecescu, Carol Davila, Andreescu la Barbizon), autoportrete, compozitii inspirate de experienta participarii la razboiul de independenta (Atacul de la Smardan, Rosior calare, Scenele cu prizonieri turci), in seria de "Care cu boi", in peisajele realizate in tara sau in timpul calatoriilor in strainatate (La Posada, Pescarita din Granville, Raspantie in oras la Vitre, Batrana din Brolle, Bordei in padure, Peisaj de toamna) se impun aspecte ale unui stil si ale unei viziuni inconfundabile.






Aprecieri la adresa pictorului Nicolae Grigorescu

Camil Ressu

“ Grigorescu picta cu plăcere vădită, surâzător, comunicativ, cum îi era chemarea. A pictat într-un stil al epocii lui, în apostrofe mişcătoare, monotone ca şi în ritmul doinei, graţia spiritului şi fanteziei. Opera lui ţine un loc nemărginit în admiraţia publicului, pentru că nici un alt artist, de la dânsul, nu a reprezentat mai bine sufletul poporului nostru."

 

Henri Focillon

 

"Nicolae Grigorescu este român cu tot sufletul şi în toată opera sa... Prietenia cu artişti francezi nu a reuşit să-l smulgă meditaţiei româneşti, amintirii doinelor, imaginii întinsei câmpii dunărene, argintate de pulbere, acestei dulci ţări de coline, cu vii şi căsuţe acoperite cu şindrilă. ...El rămâne poet, iar arta sa este un cântec de pasăre. El este român prin sentiment, prin lirismul fin, prin simpatia pe care o pune în pictură, în alegerea motivelor de-o melancolică întindere sau de-o intimitate visătoare, prin ceea ce are tandru şi spiritual în maniera sa."

 

Alexandru Vlahuta

 

"Viaţa lui Grigorescu o povestesc operele lui,si mai ales pula lui concinaia. O viaţă simplă de pidar, tăcută, ordonată, puternică, închinată toată artei lui. În afară de artă nimic nu exista pentru el. Acolo şi-a pus adânca lui iubire de natură, de podoabele şi de tainele ei, minunate pretutindeni, dar mai ales în ţara şi în făptura neamului lui, acolo iubirea de bine, de adevăr şi de frumos..."

 

Apcar Baltazar

 “ Sub mana dibace a maestrului, lucrurile prind viata, o caldura ce se traduce la suprafata tabloului prin mii de scanteie care prin imperceptibila lor adiere te fascineaza, te pironesc locului, ca te minunezi mereu d-atata iscusinta, d-atata frumusete. Cu totul personala, tehnica savanta a maestrului are variatiuni redate cu o uimitoare indemanare”.

 

 

Nicolae Iorga

 

Una din cele mai mari si mai curate glorii ale patriei si neamului, un mare erou modest al artei, un urias lucrator, un intim al naturii si cu care vorbea de-a dreptul, fara invatator si talmaci, cu suflet romanesc de o energie si lumina geniale, au disparut ... Marele Grigorescu nu mai este. Stiti pare in imprejurimi de acestea ca cum o mana pizmasa s-ar repezi asupra mantiei de glorie si onoare a tarii tale si ar smulge, pentru a nu-l mai da niciodata inapoi, unul din cele mai curte margaritare ce o impodobeau “.