Manastirea Dealu

Pe teritoriul satului Viforâta se află Mănăstirea Dealu, unul din cele mai interesante monumente religoase din judeţ. Este situat pe platoul unui deal, la N-V de orasul Targoviste, pe malul opus al vaii Ialomita , la cca 4 km, de un alt edificiu, aproape tot la fel de vechi, Manastirea Viforata.

Mănăstirea exista la 17 noiembrie 1431, când Alexandru Vodă Aldea îi face danie două sate, Alexeni şi Răzvad, pentru pomenirea lui Mircea cel Bătrân, tatăl şi prezumtivul ctitor. La 28 martie 1451, Vladislav al II-lea întărea mănăstirii alte 3 jumătăţi de sate, precum şi muntele Brateiul, ceea ce dovedeşte că, încă din această vreme, exista aici o mănăstire mare şi bogată. La moartea sa, în 1456, domnul Tării Româneşti a fost îngropat în această mănăstire, devenită apoi necropolă domnească.

Această primă construcţie de la Dealu a dispărut, fiind înlocuită cu o alta în vremea domniei lui Radu cel Mare (1495 - 1508). Astfel, Radu cel Mare "a început să zidească şi să înnoiască şi din temelie a ridicat cu toate bunătăţile şi cu mare frumuseţe a înfrumuseţat acest hram". Lucrările au început la 26 august 1499, după cum se arată într-o inscripţie rămasă de la vechea clopotniţă a mănăstirii ; mai întâi au fost reconstruite clădirile mănăstirii şi apoi biserica. Lăcaşul a fost sfinţit la 4 decembrie 1501, purtand hramul Sfantului Nicolae. Radu cel Mare a murit înainte de a termina măreaţa ctitorie de la Dealu.Ramasitele trupesti ale ctitorului au fost ingropate in 1508, anul mortii sale, in incinta bisericii de la Dealu.

Cei care au continuat lucrările au fost Vlăduţ Voievod şi, după aceea, Neagoe Basarab (1512 - 1521), domnul atât de legat de istoria Târgoviştei prin ctitoriile sale. Ansamblul de la Manastirea Dealu este terminat de Vlad cel Tanar ( Vladut), fratele lui Radu cel Mare, taiat tanar de tot, din porunca lui Neagoe Basarab, fiind inmormantat alaturi de acesta.

In această vreme biserica uimea pe contemporani prin splendoarea ei. La mijlocul sec. XVII diaconul Paul de Alep va remarca unele asemănări cu biserica mănăstirii Curtea de Argeş ; tot el arată că zidurile bisericii erau "lucrate şi ornate cu piatră fină, iar ferestrele încadrate cu marmură albă".

Dintr-un document din 13 decembrie 1514, al voievodului Neagoe Basarab, reiese ca, la acea data,biserica Manastirii Dealu era zugravita si peretii, impodobiti cu scene din Sfanta Scriptura.

Pictura a fost executata de mesterul Dobromir, acela care, in 1526, zugravea si peretii Manastirii Argesului.

În sec. XVI după reclădirea ei, mănăstirea Dealu a fost o importantă necropolă domnească, îndeplinind acest rol începând din 1508, data înmormântării aici a lui Radu cel Mare, ctitorul bisericii. După această dată au fost înhumaţi aici : jupâniţa Caplea, sora lui Radu cel Mare (1511), Vlăduţ voievod, fratele lui Radu cel Mare (1512), Radu vodă Bădica, fiul lui Radu cel Mare(1524), Vlad Înecatul (1532), Pătraşcu vodă cel Bun, nepotul primului ctitor (1567) şi Mihai Movilă (1608).

În 1603 tot aici a fost adus, prin grija clucerului Radu Buzescu, capul lui Mihai viteazul, ucis mişeleşte pe Câmpia Turzii. Pe lespedea de mormânt care acoperă capul ,arelui erou, clucerul Buzescu a pus să se sape această frumoasă inscripţie : "Aice zace cinstitul şi răposatul capul creştinului Mihail, marele voievod, ce au fost domn Tării Româneşti şi Ardealului şi Moldovei ; cinstitul trup zace în Câmpia Tordei. Si cînd l-au ucis nemţii anii au fost 7109 (1601), în luna lui aug. 8 zile. Această piatră o-u pus jupan Radu Buzescu şi jupăniţa ego Preda", adus aici de catre Turturea paharnic.

După domnia lui Mihai Viteazul mănăstirea Dealu a avut de suferit din pricina oştilor principelui Gabriel Bathory, care au intrat pe neaşteptate în ţară pentru a-l inlatura de la tron pe Radu Serban, în decembrie 1610, a treia zi de Craciun, fiind pradata si pricinuind nenumarate pagube. După cum spune fostul mitropolit Matei al mirelor, egumenul de atunci al mănăstirii, oştenii au furat "toate giuvaerele" bisericii, "sfărmînd mormintele domnilor... şi stricînd lespezile bisericii", în speranţa că vor găsi aici comori ; cu acelaşi prilej a fost luat şi plumbul ce acoperea biserica.

La 1614 Radu vodă Mihnea (1611 - 1616) a vizitat mănăstirea şi a găsit locaşul "stricat şi lovit şi sărăcit şi jefuit şi surupat cu totul de unguri". Impresionat, voievodul a dăruit mănăstirii Satul Nou, scutit de dări, din veniturile căruia (100 de galbeni anual) călugării trebuiau "să întărească şi să dregă sfînta mănăstire".

La fel ca si inaintasii sai, Matei Basarab, se ingrijeste si el de buna sporire a Manastirii Dealu, prin scutirea de taxe, recunoasterea mosiilor manastiresti si prin diferite donatii facute manastirii, printre care di o cruce mare, lucrata in aur, ce se gaseste in muzeul bisericii.

In aceasta perioada, Manastirea Dealu reinvie din punct de vedere cultural, prin aducerea aici a tipografiei de la Manastirea Govora si tiparirea de carti Evanghelia invatatoare ( 1644), Liturghierul ( 1646) si Imitarea lui Hristos de Thomas de Kempis.

Marele ctitor care a fost Constantin Brîncoveanu nu a neglijat mănăstirea Dealu, a făcut bisericii o nouă zugrăveală "peste tot", precum şi o tâmplă nouă ; pisania ne păstrează şi numele zugravilor : Constantin, Preda, Nicolae şi Radu, adică aproximativ aceeaşi echipă care a pictat mitropolia din Târgovişte la 1707 - 1709. După domnia lui Constantin Brîncoveanu, în epoca fanarioţilor, ca şi alte multe mănăstiri din ţară, mănăstirea Dealu, neângrijită de călugări a început să se ruineze.

In octombrie 1738, manastirea este devastata de catre turci, care se aflau in razboi cu austriecii.Perioada fanariota nu a fost o perioada benefica pentru Manastirea Dealu. Dupa moartea lui Constantin Brancoveanu, ea a inceput sa se ruineze, vitregia vremurilor care a urmat producandu-i noi pagube.

Viata monahala ramane in aceasta situatie pana la inceputul secolului al XIX-lea, cand egumen al manastirii ajunge Dionisie Lupu, viitorul mitropolit, care se ingrijeste de repararea bisericii si a chiliilor, refacand si Pantocratorul, dupa cutremurul din 26 octombrie 1802.



După o perioadă grea pentru mănăstrire, în prima jumătate sec. XIX, când a avut de suferit de pe urma cutremurelor din 1829 şi 1838, a fost restaurată de George Bibescu între anii 1844 – 1854, finalizandu-se de abia in 1857. Biserica afost totodata pictata de pictorul francez A. Derigny si impodobita cu odajdii, clopote si argintarie noua, lucrata la Vilna, fiind tarnosita din nou in 1857.

În anul 1879, în noile clădiri ale mănăstirii, s-a instalat "Scoala divizionară de ofiţeri", apoi, la 1890 - 1891 "Depozitul de arme al armatei", la începutul sec. XIX "Scoala copiilor de trupă", iar la 1912 "Liceul militar Nicolae Filipescu". Cu acest ultim prilej, chiliile au fost înlocuite cu clădiri noi, din vechile construcţii rămânând numai biserica.

La începutul sec. XIX biserica mănăstirii Dealu se înfăţişa lui Nicolae Iorga ca o "minune a artei orientale". "Lespezi mari de piatră, prinse cu scoabe de fier, alcătuiesc păreţi de o putere neobişnuită în grosime şi-n înjghebarea lor de stîncă. Două turnuleţe octogonale în faţă, unul mai mare la mijloc. Cele mai delicate şi mai felurite horbote de piatră înconjoară pisania împărţită la dreapta şi la stînga uşii de intrare sau împodobesc baza, tivesc ferestrele turnurilor. Gustul cel mai ales s-ar opri fermecat înaintea acestei armonii, durate pentru o mie de ani".

Un eveniment emotionant din viata manastirii si a tarii a fost cel de la sfarsitul Primului Razboi Mondial, cand capul Voievodului Mihai Viteazu a fost readus cu mare alai la vatra sa traditionala, de vesnica odihna, din Dealul Targovistei.

Cutremurul din 10 noiembrie 1940 a cauzat mari stricăciuni mănăstirii, dărâmând turlele bisericii, partea superioară a clopotniţei şi avariind clădirile din 1912, care au fost refăcute în 1953 - 1956, perioadă în care mănăstirea şi-a recăpătat strălucirea de odinioară, prin efortul Patriarhului Justinian Marina.

Mănăstirea Dealu îşi leagă numele de apariţia primei cărţi din România şi organizarea celui de-al patrulea centru tipografic european de literă chirilică, prin patronajul voievodului Radu cel Mare şi acţiunea călugărului cărturar Macarie. S-a reusit tiparirea a trei lucrari in limba slavona Liturghierul ( 1508), Octoihul ( 1510) si Evangheliarul ( 1512), sub atenta indrumare a tipografului Macarie, scolit la Venetia.

Cărţile apărute la Dealu în 1508, 1510, 1512, 1644, 1645, 1646 şi 1647 constituie nu doar forme unice ale unui model editorial autohton, ci şi expresia perfectă a unui concept cultural şi ideologic specific, prin care Târgoviştea voievodală îşi asumă rolul de important centru cutural sud-est european, loc de apariţie a cărţilor necesare românilor şi creştinilor din Imperiul Otoman, punct de maximă concentrare a valorilor cărturăreşti naţionale şi europene, chemate să lucreze pentru dezvoltarea culturii şi a limbii literare. Mai ales în sec. XVII - prin Matei al Mirelor şi Udrişte Năsturel - Mănăstirea Dealu devine suport pentru activitatea miniaturiştilor, traducătorilor şi tipografilor care scot ediţii Toma Kempis, mitropolitul Varlaam al Moldovei şi desenază splendie portrete (precum cele ale lui Matei Basarab şi Doamna Elina, desenate de Antim caligraful în 1634 - 1644).

Albume foto


Monumentul Eroilor

La baza dealului spre Manastirile Dealu si Viforita se afla un monument ridicat in memoria ofiterilor, profesorilor si elevilor ai liceului de la Manastirea Dealu cazuti pe campul de onoare, in timpul primului razboi mondial .