Castelul Bran putem spune, fara pic de modestie, ca reprezinta pasaportul Romaniei in Lume. Toata lumea a auzit de Bran si de legenda neinsetatului Conte Dracula cu care puteai avea surpriza sa te intalnesti in noptile cu luna plina in castel.

Situat la doar 30 de km de orasul Brasov, Castelul Bran te va fascina pe loc!

Castelul Bran reprezinta unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Romania si are in fiecare an milioane de turisti veniti sa descopere frumusetea acestui castel. Putini stiu insa ca , initial, Castelul Bran a fost cetate de aparare suferind modificari de-a lungul timpului.

Castelul Bran este asezat strategic pe o stanca tocmai pentru a ingreuna accesul dusmanului pana la castel dar si pentru a observa inamicul venind de la mare distanta. Pe vremuri nu exista cale pietruita de acces, astfel ca cel care dorea sa atace cetatea se inhama la o misiune destul de grea : trebuia sa urce drumul iar cand ajungea in varf, era foarte greu sa mai lupte cu aceleasi forte ceea ce facea ca armata noastra sa obtina multe victorii impotriva dusmanilor.

Istoria Cetatii Bran este una tumultoasa : o cetate atat de frumoasa si bogata, asezata strategic nu putea sa treaca cu vederea cotropitorilor!

Prima atestare documentara a Castelului Bran o reprezinta actul emis la 19 noiembrie 1377 de Ludovic I d'Anjou prin care brasovenii primeau privilegiul de a construi Cetatea "cu munca si cheltuiala lor proprie" . In schimb, regele confirma subordonarea a 13 localitati fata de Cetate. Conducerea Cetatii Bran era incredintata unui castelan, care avea si atributii jurisdictionale, iar garnizoana permanenta era compusa din arcasi si balistari.

Intre anii 1419-1424, Cetatea revine in posesia lui Sigismund.

La sfarsitul secolului al XV-lea, Cetatea Bran este subordonata autoritatii comitetului secuilor, raspunzator de apararea sud-estului Transilvaniei, iar din timpul lui Iancu de Hunedoara trece sub conducerea voievodatului Transilvaniei.

Trecerea Cetatii Bran in stapanirea Brasovului a adus, pe langa sporirea obligatiilor iobagilor si o inasprire a lor, impotriva carora acestia se plang si se ridica adesea. In plus, printr-o hotarare a regelui care dateaza de la inceputul secolului al XVI-lea, ei erau obligati sa presteze serviciul militar in folosul orasului Brasov si in caz de nevoie, sa se prezinte sub arme la cererea acestuia. Acest fapt generand fuga iobagilor din satele domeniului Bran. Situatia coincide cu revolta taranilor transilvaneni din 1514. Iobagii de pe domeniul Bran refuza sa se ridice impotriva rasculatilor si, pe deasupra, ”refuza sa achite cetatenilor nostri brasoveni chiar taxa lor obisnuita. Din aceasta mare nesupunere a lor putin a lipsit de a se ivi in insasi orasul nostru Brasov si tara Barsei o rascoala in poporul de rand.” Atitudinea taranilor braneni a contrariat conducerea orasului Brasov, care, la inceput n-a indraznit sa ia nici o masura, asteptand deznodamantul rascoalei. Abia dupa reprimarea acesteia, au indraznit brasovenii sa se adreseze regelui, cerandu-i sprijinul. La porunca regelui, Ioan Zapolya, principele Transilvaniei, a pornit spre Brasov pentru a pedepsi pe rasculati. in urma acestei actiuni, Brasovul, a fost repus in drepturi prin forta armelor. in aceasta actiune politica a Brasovului a fost, cum era de asteptat, implicata si cetatea Branului. Astfel, la inceput, dupa deznodamantul de la Mohacs, brasovenii sprijinind pe Ferdinand de Austria, au adoptat o atitudine ostila fata de Ioan Zapolya, care reusise sa ia in stapanire Transilvania. Asa se explica de ce, cand Laudat, comandantul ostilor muntene, incercand sa treaca in Ardeal pentru a veni in ajutorul lui Ioan Zapolya, in 1529, s-a izbit de rezistenta garnizoanei cetatii Bran, condusa de castelanul Ioan Hock. Desi asediul a durat mai multe zile, cetatea nu a putut fi cucerita. in anul urmator cetatea Bran rezista si in contra lui Mehmed Beg, oprind incercarea Turcilor de a patrunde in Transilvania in sprijinul aceluiasi Ioan Zapolya.

In 1531 brasovenii, vazand ca rezistenta lor impotriva lui Zapolya le aducea prejudicii, trec de partea acestuia, depunand juramant de credinta. in schimbul lor principele le intareste vechile privilegii, dandu-le si posesia padurilor din Buzaul ardelean.

Dupa anul 1541, cand Transilvania devine principat autonom sub suzeranitate turceasca, cetatea Bran ramane in continuare in posesia Brasovului. Iobagii de pe domeniu, insa, sunt supusi la plata haraciului turcesc pana in anul 1602, cand principele o suspenda in favoarea brasovenilor.

Mihai Viteazul, in calatoria sa spre Alba Iulia .din decembrie 1596. a folosit drumul Branului : sotia sa, se pare, ramanand in cetate trei zile.

Fiul lui Mihai Viteazul, Nicolae Patrascu, in 1600, pentru a pedepsi pe brasoveni, care se revoltasera impotriva stapanirii domnului muntean, incearca sa patrunda pe la Bran in tara Barsei. Neputand cuceri fortificatiile cetatii Bran, au fost nevoiti sa se retraga.

In deceniile urmatoare, principele Transilvaniei, Gabriel Bathory, ocupand temporar cetatea Branului, a contestat Brasovului drepturile asupra ei. Aceasta actiune a adus brasovenilor mari prejudicii, atat de natura economica, prin intreruperea comertului cu tara Romaneasca, cat si de natura politico-militara.

In anul 1613 brasovenii, in urma unei intelegeri cu Gabriel Bathory, ajung din nou in posesia cetatii Bran. in acelasi an, in timpul campaniei armatei turcesti condusa de Ali Pasa Maghiaroglu, campanie de instalare a lui Gabriel Bethlen ca principe al Transilvaniei, Pasa cere castelanului Branului sa opreasca cu tunurile trecerea “sultanului tatarasc” pe acolo. Tendinta permanenta a Brasovului de a se amesteca in politica Transilvaniei il determina pe Gabriel Bethlen (devenit intre timp principe) sa puna problema verificarii titlurilor juridice de posesiune asupra cetatii Bran si domeniului respectiv.

In 1625, principele transilvan se va invoi sa-i lase pe brasoveni in posesia cetatii si domeniului Bran.

In primavara anului 1651 in ziua de 25 aprilie, Brasovul incheie cu principele Transilvaniei Gheorghe Rackoczi al-II-lea, un contract de vanzare-cumparare prin care orasul cumpara ”cu drept de veci si in mod irevocabil” cetatea si domeniul Bran ce cuprindea satele branene ce apartineau de castel, precum si comunele: Purcareni, Zizin, Tarlungeni, Satulung, Cernatu, Turches, Bacifalu, Crizbav si Apata, devenind proprietar cu drepturi depline asupra acestora.

In schimbul cedarii proprietatii asupra cetatii si domeniului, brasovenii mai trebuiau sa renunte, pe langa suma datorata de Vladislav al-II-lea si la suma de 11000 florini , impreuna cu o serie de sate aflate pana atunci in posesia lor.

Dupa o lupta, dusa cu perseverenta, timp de peste o suta cincizeci de ani, orasul Brasov a reusit sa-si consolideze, drepturile juridice asupra Branului.

La sfarsitul secolului al XVII-lea, in urma infrangerilor suferite de catre turci, mai intai la asediul Vienei, in anul 1683 apoi la Zenta in 1687, Transilvania intra in stapanirea Imperiului Habsburgic. intrucat prin “Diploma Leopoldina” din 1691 au fost confirmate toate privilegiile si donatiile facute de catre principii Transilvaniei, recunoscandu-se vechile legi ale tarii, vechile statorniciri administrative si judecatoresti, mentinerea sasilor si secuilor in posesia privilegiilor lor din vechime, astfel si orasul Brasov ramane in continuare proprietar asupra cetatii si domeniului Bran, conform contractului din 1651.

Politica economica si strategia militara a Habsburgilor, in secolul al XVIII-lea, au dus la limitarea rolului cetatii, au stanjenit pe brasoveni in comertul cu Tara Romaneasca, impiedicand chiar si exercitarea atributiunilor castelanilor in teritoriul Branului.

Astfel, la 1 mai 1706, vama de la Bran este trecuta in administrarea unui tricesimator (vames), functionar al tezaurariatului statului austriac, care pe langa atributiunile de percepere a taxelor vamale, a preluat de la castelani, plaiurile si potecile dintre muntii Bucegi si Piatra Craiului pentru a impiedica atat activitatea comerciala ilicita cat si traversarea ilegala a frontierei. in acelasi scop, statul austriac a constituit dea lungul Carpatilor un cordon sanitar, infiintand la jumatatea secolului al XVIII-lea un oficiu de carantina la Bran.

Pentru a intari trecatoarea Branului, in anul 1723, dupa cum rezulta dintr-o inscriptie de pe zidul interior, castelul a fost renovat. Functiile fundamentale ale cetatii au fost reduse, practic, la cele de sediu al administratiei domeniale si de resedinta a castelanului. Totusi era o resedinta fortificata ce putea raspunde eventual, unui posibil atac.

Cu toate aceste impedimente cetatea Bran a continuat sa fie mentionata in cronici si totodata sa-si exercite partial rolul militar. Carol al XII-lea, regele Suediei, in urma infrangerilor suferite in Rusia, trece in drum spre tara sa pe la Bran, impreuna cu ostile sale refugiate la turci.

In anul 1737, un corp de armata austriac trece pe la Bran atacandu-i pe turcii aflati la Campulung. in contextul razboiului ruso-austro-turc din 1787, trecatoarea Branului a fost invadata de ostile musulmane, care au atacat cetatea, dar nu au putut-o cuceri.

Accentuarea crizei economice din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, a determinat statul austriac sa inaspreasca fiscalitatea introducand asa numitele “urbarii” si la Bran.

Secolul al XIX-lea a adus insa, declinul ultimelor atributiuni militare ale cetatii Bran. Cetatea nu mai putea fi un paznic eficient al hotarului datorita schimbarii tacticii de lupta si a generalizarii armelor de foc performante.

In 1836, de altfel, odata cu mutarea granitelor Ardealului cu Muntenia mai sus in munte, la Pajura, cetatea Bran pierde rolul de punct vamal, de granita, a statului austriac si odata cu aceasta controlul tranzitului comercial din zona. Activitatea cetatii se orienteaza exclusiv spre functia de administrare a domeniului, situatie ce va genera numeroase abuzuri din partea arendasilor si castelanilor. Aceste abuzuri au generat, in contextul miscarilor revolutionale de la 1848, o revolta locala, materializata prin organizarea branenilor in „garzi nationale” care au actionat impotriva castelanului si a garzii, alungandu-i din cetate.

Iminenta razboiului ruso-romano-turc din 1877, a determinat armata austriaca sa ridice fortificatii de-a lungul granitei de rasarit a Ardealului. in acest context austriecii au ocupat cetatea Bran, inlocuindu-i acoperisul, (usor expus bombardamentelor) cu fasine, actiune ce a determinat grava deteriorare a sa. Luand act de cele intamplate, orasul Brasov a cerut autoritatilor austriece restaurarea cetatii. Acestea au acceptat in cele din urma sa suporte costul reparatiilor facute intre 1883-1886, iar la 22 iulie 1888 au predat-o orasului Brasov.

La scurt timp insa, orasul doneaza cetatea Oficiului silvic din Brasov. Din acel moment in ea locuind brigadieri silvici, padurari din Bran si temporar, in cateva camere oficiale, amenajate special, inspectorii silvici veniti de la Brasov. Oficiul silvic a detinut cetatea pana in anul 1918.

La 1 Decembrie 1920, brasovenii – prin glasul primarului lor, dr. Karl Schnell – au daruit castelul familiei regale romane, care l-a stapanit timp de douazeci si sapte de ani. Regina Maria isi va amiti peste ani :

“ sunt multi ani de atunci, intr-o excursie peste granita il vazusem stand intr-o singuratate nebuna pe stanca pe care e inaltat si-mi fluturase prin minte ce incantare ar fi fost sa stapanesc o asemenea fortareata si s-o prefac intr-un camin. Ce basm ar fi insemnat sa chem la viata un mic castel medieval, o adevarat poveste de zane. Si lucrul de necrezut s-a intamplat : dupa doi ani de la rasboiu, autoritatile orasului Brasov au venit la mine intr-o delegatie solemna si mi-au oferit castelul de la Bran, ca dar deplin, ca sa fie intreg al meu”.

Dupa ce a intrat in stapanirea familiei regale, intre 1920-1930, castelul a suferit o serie de transformari arhitecturale, in dorinta de a se face din el o moderna resedinta de vara. Lucrarile au fost conduse de arhitectul ceh Karel Liman, care a lucrat si la castelele Peles si Pelisor. Au fost adaugate doua turnuri pentru scari, meterezele si gurile de tragere au devenit ferestre, sobele si vetrele au fost transformate in camine moderne. Pentru sumele de bani necesare cumpararii materialelor folosite la renovarea castelului Bran a fost deschis la Banca Generala a Tarii Romanesti din Brasov un credit de 500.000 lei.

Pana in 1941, pentru lucrarile executate la castel se vor cheltui peste 100.000.000 lei. Pentru a putea fi locuit de familia regala, Castelul Bran a fost dotat cu toate utilitatile necesare unei adevarate resedinte regale : apa era asigurata de fantana sapata in curtea interioara a castelului, la o adancime de 57 m.; pentru iluminarea castelului, regina Maria a ordonat – in mai 1932 – construirea unei uzine electrice cu turbina, la care au fost racordate si comunele Bran, Simon si Moeciu, “comune sarace, pur romanesti si care intr-un viitor apropiat n-ar fi putut avea acest avantaj”, dupa cum se aprecia intr-o scrisoare de multumire adresata de locuitorii celor trei comune reginei Maria. Turbina – fabricata de firma Voith – a fost pusa in functiune pe 29 august 1932. A mai fost construita si o centrala hidroelectrica de 85 c.p. pe raul Turcu, in decembrie 1932, pentru iluminarea castelului si a imprejurimilor. Desi in timpul reginei Maria alimentarea cu electricitate a fost gratuita pentru locuitorii din satele invecinate castelului, dupa 1938, situatia s-a schimbat, ei trebuind sa plateasca energia consumata.

Comunicarea cu exteriorul era facilitata de existenta a trei posturi telefonice in castel. Instalatia telefonica si centrala au fost modificate si inlocuite in 1941 si 1944, la cererea printesei Ileana. Cum castelul avea – pe langa subsol si parter – patru etaje, el a fost prevazut si cu un ascensor, la fel ca si Pelesul. Liftul a fost amenajat pentru a usura deplasarea reginei din parc in castel. Pentru o mai usoara comunicare cu Casa de ceai a fost instalat un funicular, cu ajutorul caruia era transportata de la bucataria castelului mancarea pe care regina o servea cu oaspetii sai.

Casa era prevazuta cu instalatie de apa rece si calda, lumina electrica si canalizare, fiind special amenajata pentru minireceptii intr-un cadru natural.

In 1946,la castel a fost introdusa alimentarea cu gaz metan. Si la Bran, ca si in cazul altor palate si castele, fantezia reginei Maria in domeniul arhitecturii s-a manifestat din plin. Astfel, au fost construite o casa de vanatoare, o bisericuta din lemn, o casa de lemn (cu 7 camere) si doua bordeie (unul pentru regina, altul pentru printesa Ileana). Ca piese de mobilier bordeiul reginei Maria continea doua mese, un fotoliu, un scaun, doua taburete rotunde, doua icoane, trei oale, doua covoare romanesti, doua fotolii din lemn. Pentru a putea admira Branul si imprejurimile lui din inaltul castel, in anul 1931, regina Maria a ordonat mesterului Joszef Schnell sa amenajeze un balcon din piatra din Campulung, la care sa accede din salonul de muzica de la etajul al treilea al castelului.

Castelul Bran a fost – alaturi de palatul de la Balcic – resedinta cea mai draga reginei Maria, care, cu fantezia-i cunoscuta, a transformat solida si, aparent, neprimitoarea cetate intr-o moderna si confortabila locuinta de vara. Regina Maria va mai construi la Bran si unele dependinte in jurul castelului Casa de ceai, casa de musafiri, casa copiilor printesei Ileana, casa personala noua, locuinta personalului, grajduri pentru cai su sase garaje (in care se aflau sase automobile, o camioneta Fargo si o masina Plimouth.

Domeniul predilect al reginei a fost decorarea interioarelor : se pot remarca - Sala mare, in fapt, o sufragerie decorata in stilul Renasterii germane, Salonul galben al reginei Maria, Salonul de muzica, Odaia tiroleza a regelui Carol al II-lea, Odaia saseasca a printului Nicolae, toate fiind expresia gustului suveranei.

Adevarul despre domnitorul Tarii Romanesti, Vlad Tepes (1456-1462; 1476) este cunoscut din numeroase lucrari apartinand istoricilor romani si straini. Convins fiind ca numai o domnie puternica in interior putea sa asigure ordinea in tara si sa organizeze cu succes apararea ei de primejdiile externe, Vlad Tepes recurge la o domnie autoritara : impune supusilor sai cinstea si harnicia ca virtuti; necinstea (hotia) lenevia si viclenia erau pedepsite cu asprime prin tragerea în teapa, o pedeapsa cruda, dar care poate fi înteleasa doar în raport cu epoca în care a trait, o epoca de mare cruzime, care a cunoscut si alte pedepse, la fel de aspre, cum ar fi arderea pe rug, spanzuratoarea, trasul pe roata, asezatul pe scan cu tepi etc.

Ca urmare a masurilor sale drastice, Vlad Tepes a reusit sa instaureze ordinea in tara: „ strain de mila si de indurare, el puse cumplita lui fire in slujba tarii sale si dupa ce o curata de rele launtrice, el puse piept injosirii in care cazuse tara”.
Faptele sale au atras insa ura multora dintre contemporanii sai. Acestia l-au defaimat si acuzat de intelegeri cu turcii contrare intereselor tarii; a fost închis de catre regele Matei Corvin si mai tarziu chipul sau de om crud, dar care a pus „cumplita lui fire in slujba tarii sale”, a fost asociat cu vampirul Dracula, personajul principal din celebrul roman de fictiune „Dracula” al scriitorului irlandez Bram Stoker aparut la Londra în 1897 si considerat de catre Oscar Wilde „poate cel mai frumos roman din toate timpurile”.

Daca Vlad Tepes a stapanit Castelul Bran e greu de raspuns intrucat documentele scrise nu consemneaza acest lucru. Istoria ne vorbeste ca, in toamna anului 1462, dupa ce oastea regelui Ungariei, Matei Corvin, l-a prins in apropierea cetatii de la Podul Dambovitei, de lânga Rucar, situata la circa 25 km de Bran, domnitorul Vlad-Tepes a fost dus la Castelul Bran si inchis aici timp de vreo doua luni.

Castelul Bran ramane asociat cu imaginea Contelui Dracula, iar vizitatorul va ramane impresionat sa vada un castel plin de obiecte apartind familiei regale romane, extraordinar de frumos! Poate cu putin noroc, data viitoare, Contele Dracula te va intampina cu o strangere prietenoasa de … dinti!