Note de jurnal de Cazimir Sarnecki
Situata in partea de nord-est a judetului Neamt, Cetatea Neamt face parte din categoria monumentelor medievale de o valoare exceptionala din Romania.
Atrase de izvoarele de slatina care se gasesc in apropiere , comunitatile de agricultori si crescatori de vite din neoliticul timpuriu au exploatat intens apa sarata, asa cum au facut si populatiile care s-au succedat, atat pentru consumul cotidian propriu, cat si in scopul obtinerii sarii cristalizate care era transmisa catre triburile aflate la departare.
Originile cetatii atesta ca Cetatea Neamt a fost construita in a doua parte a domniei lui Petru I ( 1375 – 1391), perioada in care Moldova a cunoscut o dezvoltare economica si politica.
“ Neamtul din munti” este amintit si in Cronica ruseasca ce cuprinde orasele de la est la Carpati, datata intre anii 1387 – 1391, care ar fi putut sa se refere atat la oras, cat si la cetate.
Asezata aproape de varful cel mai inalt al Culmii Plesului, Cetatea Neamt strajuia Valea Moldovei si a Siretului, ca si drumul care trecea peste munte in Transilvania, de la Targu Neamt la Pipirig.
Numele cetatii provine de la hidronimul de “ Neamt” pe care il poarta raul care curge pe sub poala muntelui si de la care si-a luat numele atat orasul cat si manastirea din apropiere.
Unii carturari au explicat cuvantul “ Neamt” ca fiind de origine slava, insemnand tacut, linistit, mut.
Potrivit conceptiei strategice a domnitorilor Moldovei de la sfarsitul secolului al XIV-lea si inceputul veacului urmator, Cetatea Neamtului trebuie sa se incadreze in sistemul general de aparare a tarii, alaturi de alte fortificatii similare.
Locul pentru amplasarea Cetatii Neamt a fost Culmea Plesului. Culmea Plesului asigura, prin pozitia sa naturala, mari posibilitati de aparare desprinsa fiind din varful Cerdac cu inaltimea de 480 m fata de nivelul marii si de 80 m fata de nivelul apei Neamtului.
Planul cetatii are aspectul unui patrulater cu laturi inegale, fiind adaptat dupa teren. Specific pentru Cetatea Neamt este faptul ca turnurile de aparare, din cele patru colturi, n-au fost plasate in exteriorul zidurilor precum in cazul cetatilor Suceava si Scheia, ci au fost incadrate direct in scheletul de ziduri, si aceasta pentru ca fortificatiile naturale de pe trei laturi nu permiteau constructia lor in exterior.
Initial, cetatea avea o inaltime de circa 12-15 m, cu o grosime de aproape 3 m. Zidurile erau sustinute si consolidate in exterior de 18 contraforti puternici de forma prismatica.
Intrarea in cetate se facea pe poarta musatina de la mijlocul zidului de nord. Datorita faptului ca numai prin partea aceasta cetatea putea fi mai usor atacata , inca din faza musatina latura nordica a fost aparata de un sant destul de adanc, care trecea prin imediata apropiere a zidului.
Dezvoltarea tehnicii de lupta prin perfectionarea armelor de foc in special a bombardamentelor care puteau arunca ghiulele mult mai mari si mai grele a facut ca cetatea sa se adapteze noilor arme. In acest scop constructiile in unghi drept au fost incadrate de turnuri sau bastioane rotunjite. In acest timp zidurile cetatii au fost suprainaltate cu circa 6-7 m, iar in interior au fost construite o serie de dependinte necesare garnizoanei militare. Cele mai importante lucrari insa sunt cele realizate in partea de nord si de nord-est unde s-a construit un sant de aparare mai adanc si mai larg, flancat spre cetate de patru bastioane semicirculare cu ziduri groase si rezistente, cu inaltimi variate pana la 30 m. Zidaria bastioanelor este prevazuta cu creneluri si ferestre inguste, prin care aparatorii cetatii puteau sa supravegheze si sa loveasca dusmanii.
Remarcabila este noua cale de acces in cetate, reprezentata de un pod arcuit, sprijinit pe 11 piloni de piatra de forma prismatica. Forma arcuita a podului cat si lungimea sa, ai obliga pe dusmani, atunci cand atacau, sa se expuna mai multor lovituri ale aparatorilor cetatii. Ca masuri suplimentare de supraveghere au fost construite, la intrarea in curtea exterioara, doua capcane cu trape, cunoscute si sub numele de “ curse de sobolani sau de soareci”.
De la capatul podului, legatura cu satele din jur se facea pe un drum ce ocolea Varful Cerdacului, cu acces la drumul spre Baia si Suceava. Calea actuala de acces spre cetate a fost amenajata mult mai tarziu, in timpul domniei lui Mihalache Sturdza, la 1834. Unele cai de acces erau fortificate cu “ parcane”, sub forma de santuri intarite cu palisade, pentru a impiedica accesul inamicilor.
Intarita prin lucrarile facute in timpul lui Stefan cel Mare, cu santul de aparare flancat cu bastioane puternice, cu ziduri suprainaltate, cu cai de acces pe care era imposibila sa se transporte masini de lupta pentru distrugerea zidurilor, Cetatea Neamt a devenit una din cele mai puternice cetati din Tara Moldovei.
Majoritatea incaperilor, cu exceptia celor din turnuri, aveau arcade boltite realizate din caramida, sprijinite pe laterale si la capete pe elevatia rezistenta din piatra a zidurilor groase. Pentru ca asemenea lucrari de fortificatie si intarire trebuiau realizate intr-un turn extrem de scurt la realizarea lor erau mobilizati si targovetii, robii de mosii, ostenii si prizonierii, atent supravegheati de autoritatea domneasca.
Materialul din cosntructie era in cea mai mare parte din piatra de rau. La constructia arcadelor, pervazurilor, pilonilor si a cotrafortilor a fost folosita piatra de cariera de la Domesnic si Gura Secului. O cantitate apreciabila de roca de gresie verziue provine din stanca de la baza Culmii Plesului. Mortarul era facut dintr-un amestec de var hidraulic cu nisip, microprundisuri, caramida sfarmata si praf de mangal, care au alcatuit un liant foarte rezistent. Cele mai multe incaperi erau destinate nevoilor garnizoanei militare care putea sa adaposteasca aproximativ 300 de oameni.
Se pare ca incaperea de langa intrarea pe sub turnul de nord-est a fost utilizata ca inchisoare. Incaperea invecinata , astazi monetaria, a fost utilizata in timpurile mai grele pentru adapostirea tezaurului domnesc “ Inainte ca Moldova sa fie inchinata turcilor la izbucnirea razboaielor voievozii isi trimiteau copiii si averile in aceasta cetate, aproape de nebiruit “ ( Dimitrie Cantemir).
Deasupra asa-zisei monetarii a existat un paraclis, care in timpul lui Vasile Lupu, a fost renovat, cetatea fiind transformata in “ Manastirea Sf. Nicolae de la Cetatea Neamtului “
Incaperea de jos de pe aceeasi latura estica, vecina cu monetaria se pare ca a fost asa-zisa baie a cetatii, folosita de garnizoana militara ; bolta acestei incaperi a fost realizata din caramida samotata, pastrata partial si in zilele noastre.
Incaperea din partea de jos a turnului de sud-est este numita neagra temnita, aceasta avand boxe in care erau aruncati, condamnatii la moarte pentru “ hiclenie” sau pentru alte abateri mai grave.
Pe latura sudica, ferita de loviturile bombardamentelor, au fost camerele de locuit pentru capeteniile cetatii si pentru “ fetele mai subtiri” care erau gazduite la cetate. Incaperile de la demisol, aflate sub terasa actuala de pe care se poate admira Valea Ozanei, erau folosite drept depozite de provizii alimentare.
Incaperea lunga de pe latura vestica se considera ca a fost folosita drept sala de judecata si de sfat. Aici, in calitatea lor de sefi administrativi si judecatoresti ai tinutului Neamt, parcalabii cetatii judecau pricinile marunte. Atunci cand domnitorul cetatii se afla la cetate, aceasta sala era folosita drept scaun domnesc, fiind spatioasa si impunatoare prin forma sa boltita. Dedesupt era o sala a armelor. Astazi in sala de judecata vegheaza portretul lui Stefan cel Mare , realizat de Iulia Halaucescu si comentat de Jan Dlugosz :
“ O, barbat demn de admirat, intru nimic inferior ducilor eroici, pe care atat ai admiram, care cel dintai dintre principii lumii a repurtat in zilele noastre o victorie atat de stralucita contra turcilor. Dupa parerea mea, el este cel mai vrednic sa i se incredinteze conducerea si stapanirea lumii si mai ales functiunea de comandant si conducator contra turcilor cu sfatul comun, intelegerea si hotararea crestinilor, pe care ceilalti regi si principi crestini trandavesc in lene, in desfatari si lupte civile “
De asemenea, Cetatea Neamtului adapostea si lucruri tainice : iesirea secreta din incaperea de pe latura vestica, de langa turnul S-V, unde o portiune de zid era gol la mijloc si unde se putea realiza, la nevoie, legatura cu exteriorul ; de asemenea, in fantana la o adancime de circa 10 m, s-ar afla gura unui tunel, prin care se facea legatura cu exteriorul cetatii.
Prima confruntare militara s-a petrecut la sfarsitul secolului al XIV-lea, in timpul domniei lui Stefan I Musat ( 1394 – 1399), cand regele Sigismund de Luxemburg al Ungariei, urmarind politica de expansiune teritoriala la rasarit de Carpati, intreprinde o expeditie militara asupra Moldovei. Cronica oficiala maghiara si documentele emise de Sigismund consemneaza ca armatele regelui au inaintat pana la resedinta domneasca unde Stefan I “ i-a facut supunere “. In preajma Cetatii Neamtului, pe care se pare ca regele Ungariei, a asediat-o se emite un act de cancelarie, la 2 februarie 1395, care constituie prima mentiune documentara a cetatii.
Cronica veche moldoveneasca a pastrat stirea ca Stefan Voda a invins pe regele Sigismund la Hindau, fapt confirmat si de inscriptia de pe piatra de mormant a lui Stefan I aflata la Radauti.
In vara anului 1476, Stefan cel Mare incearca cu disperare sa faca fata dublului atac dusman, al tatarilor dinspre Nistru si al turcilor la sud, care doreau sa-si ia revansa pentru infrangerea de la Podul Inalt – Vaslui, cu un an inainte.
Stefan cel Mare v-a opune, la 26 iulie 1476, cu o darza rezistenta in fata armatei otomane de circa 200.000 de ieniceri si spahii, condusa de insusi sultanul Mohamed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. La Valea Alba – Razboieni, la circa 27 km de Cetatea Neamt, oastea moldoveneasca de numai 12 000 de oameni, formata mai ales din boieri si curteni, s-au luptat cu disperare pentru apararea pamantului stramosesc. In timp ce turcii isi innoiau atacurile cu ostasi odihniti, romanii moldoveni, cu randurile imputinate, au oprit totusi pe dusmani pana la caderea noptii, care au parasit tabara, retragandu-se in padurile din imprejurimi. Grigore Ureche avea sa mentioneze “ moldovenii n-au cazut fistecum, ci stropsiti de multimea dusmanilor “. Cu credinta ca Stefan cel Mare s-ar fi refugiat in Cetatea Neamt sultanul vine cu o parte din oastea sa asupra acesteia. Se pare ca in cetate s-ar fi aflat si o parte din prizonierii turci din lupta de la Vaslui , pe care domnul Moldovei i-a folosit la lucrarile de fortificare. Desi au sperat sa poata intimida garnizoana prin numarul lor impresionant, turcii n-au putut cucerii cetatea ; au trebuit sa faca fata atat arcasilor, care au raspuns prin lovituri sigure din spatele meterezelor, cat si tunarilor care si-au facut din plin datoria cu mijloacele avute la dispozitie.
Secretarul sultanului Mahomed al II-lea, Angiolello, descrie actiunea turcilor de supunere a cetatii “ ... Facand incercarea de a cuceri fortareata amintita, s-au asezat sapte bombarde si in decurs de opt zile s-au facut efortul de a o cuprinde, dar doua din cele bombarde s-au spart, iar cei care se aflau in fortareata nu voiau sa stea de vorba si toti se aparau cu artilerie si nu le pasa de noi “.
Zidurile insa au rezistat, iar ostenii “ au indreptat puscile din cetate asupra turcilor, unde sta acolo in munte de ave nevoie cetatea si au lovit in gura unei pusci turcesti, de au sfaramat-o. Si au inceput a bate in corturile turcilor, cat si boldul de la cortul imparatului l-au sfaramat. Deci n-au mai putut sta turcii intru acel varfu de munte, de unde ave cetatea nevoie, ce numai le-au cautat a sa da in laturi de la acel locu “.
Parcalab la Cetatea Neamtului era in acea perioada batranul Arbore, care se pare ca a cazut sub lovitura unei ghiulele turcesti.
Incercarea turcilor de a ocupa cetatile Sucevei si Hotinului a avut acelasi insucces ca si la Neamt.
Intarita si fortificata in timpul lui Stefan cel Mare, Cetatea Neamt a avut un rol politico-militar important mai bine de doua veacuri, cunoscand fie momente de eroism legendar, fie distrugeri grave.
Printr-un document din 10 mai 1529, voievodul Petru Rares ( 1527 – 1538; 1541 – 1546) solicita patriciatului de la Bistrita sa-i trimita un zidar priceput pentru efectuarea unor lucrari la Cetatea Neamt.
In 1538, la sfarsitul primei domnii a lui Petru Rares, cand acesta a fost parasit de o mare parte din boieri si a fost nevoit sa ia drumul pribegiei spre proprietatile sale din Transilvania, Cetatea Neamt si-a deschis portile in fata ostasilor lui Soliman Magnificul.
In anul 1563, Stefan Tomsa, care s-a rasculat impotriva lui Despot Voda, a cuprins Cetatea Neamt aparata de lefegii nemti si a transformat-o intr-o baza de lupta proprie.
La inceputul celei de-a doua domniia lui Alexandru Lapusneanu ( 1552 – 1561 ; 1564 – 1568), cetatile Neamt si Suceava au fost incendiate din ordinul sultanului, care pentru a slabi tara din temelie “ lasa cuvant ca cine va risipi cetatile din tara Moldovii, aceluia va da domnia ... Deci Alexandru-Voda, facandu pre cuvantul imparatului, implandu toate cetatile cu lemne, le-au aprinsu de au arsu si s-au risipitu, numai Hotinul l-au lasat, ca sa fie de aparatura dinspre Iesi” ( Grigore Ureche).
Judecand fapta domnitorului Alexandru Lapusneanu, cronicarul Nicolae Costin arata ca “ nimeni nu va lauda aceasta fapta a lui Alexandru Voda ..., insa a-l ocarata pentru aceste stricaciuni ce au facut cetatilor, lumea nu se va satura “.
In 1566,un pretendent la Tronul Moldovei, Stefan Mazga, venit cu ajutor maghiar, incearca sa-l alunge din scaun pe Alexandru Lapusneanu. Oastea domneasca il intampina “ mai den sus de Cetatea Neamtului si dand razboi, l-au batut”, prizonierii fiind inecati, taiati in bucati sau pusi la frigare. Se pare ca acest loc era chiar Padurea Braniste.
Lucrarile de refacere a cetatilor distruse in timpul lui Lapusneanu au fost initiate in prima domnie a lui Petru Schiopul ( 1574 – 1577), cand acesta a trebuit sa faca fata numerosilor pretendenti la tron, care veneau cu ajutor de la poloni, unguri sau cazaci.
In timpul domniei lui Ieremia Movila ( 1600 – 1606), Cetatea Neamt era complet refacuta. In perioada de dupa distrugere, unele proprietati ale cetatii au fost facute danie Manastirii Neamt, iar altele au fost date Manastirii Secu, construita de Nestor Ureche pe proprietatea cetatii.
In lunile mai – iunie 1600, cand Mihai Viteazul ( 1593 – 1601) realizeaza unirea Moldovei cu Tara Romaneasca si Transilvania, cele doua cetati – Suceava si Neamt – si-au deschis portile in fata armatelor marelui domn, fara a opune nicio rezistenta.
“ era asea de groaznic Mihai voda si vestit in razboaie in toate aceste parti, cat indata ce-au sosit la Suceava, i s-au inchinat si cetatea Sucevei si a Neamtului, la cetati puindu osteni de ai sai, pedestrasi “ ( Miron Costin).
In anul 1641, misionatul papal Petre Bogdan Baksic consemna ca Vasile Lupu renoveaza Cetatea Neamtului, acest castel care a stat multi ani parasit.
Misionarul Marco Bandini nota ca cetatea are zid dublu, poarta si un pod cu stalpi de piatra de 50 de picioare inaltime. Pentru a nu trezi suspiciuni turcilor, deveniti mult mai suspiciosi dupa campaniile lui Mihai Viteazul , domnitorul Vasile Lupu ( 1634 – 1653) , construieste pe locul paraclisului care existase anterior biserica Sf. Nicolae, incaperile din cetate capatand aspect de chilioare.
“ Inlauntrul zidului al doilea este cupola Sf. Nicolae, construita cu arta deosebita, impodobita cu chipurile de aur ale Domnului Cristos si a maicei sale, a sfintilor apostoli si a parintilor greci. Monahi schisnatici, de natiune ruteana sunt inlauntru “. Pentru Bandini aceasta constructie arata mai mult a cetate decat a manastire.
Vasile Lupu si-a facut din Cetatea Neamt locul care putea sa-i ofere un adapost sigur pentru familia si averile sale, in acele vremuri cand a intreprins cateva campanii pentru ocuparea tronului Tarii Romanesti si apoi a luptat pentru pastrarea tronului Moldovei. Miron Costin avea sa noteze ca “ la Cetatea Neamtului era toata inima avutiei lui Vasili Voda”.
La 1650, cand tatarii au facut pradaciuni la Moldova pana in apropierea Iasului, Vasile Lupu “ au pornitu pe doamna depreuna cu casele boierilor pen franturile codrilor, pe la Capotesti, spre Cetatea Neamtului” unde puteau fi in siguranta.
In anul 1653, cand a avut loc prima actiune a logofatului Gheorghe Stefan de a ocupa tronul Moldovei, la Cetatea Neamt se afla tezaurul domnesc, pe care domnitorul Vasile Lupu il salveaza trimitand pe nepotul sau Stefan “ sa apuce avutiia, si ori ca n-au stiut Stefan Gheorghe logofatul de avutiile acelea in Cetatea Neamtului, ori au stat dupa lucruri care incepuse si n-au socotit aceia bani, iara avea mai aproape de dansul decat de Vasile voda acea avutie “.
In anul 1665, Eustachie Dabija ( 1661 – 1665) intareste manastirea din Cetatea Neamtului ca metoh al Manastirii Secu, aceasta putand sa-si puna egumen si sa-si aduca calugari.
In a doua jumatate a secolului al XVII-lea, in timpul luptelor pentru tronul Moldovei si a razboaielor turco -polone, Cetatea Neamt a devenit un obiectiv foarte cautat, constituind un loc potrivit pentru refugiu.
In timpul campaniilor lui Constantin Serban Basarab care au incercat mai intai cu ajutor din Transilvania si apoi de la cazaci sa ocupe tronul Moldovei, la cetate s-au refugiat multi boieri si fete bisericesti.
In anul 1673, Ian Sobietski a obtinut impotriva turcilor victoria de la Hotin, dupa care ostile polone au ocupat cetatile Hotin, Suceava si Neamt, repunandu-l pentru putin timp pe tronul Moldovei pe Stefan Petriceicu.
Dupa o noua expeditie turco- tatara, Stefan Petriceicu fuge din nou in Polonia, tronul fiind dat lui Dumitrascu Cantacuzino ( 1673 – 1675). In cetatile Neamt si Suceava polonezii au lasat garnizoane formate din lefegii nemti care au rezistat aproximativ un an. Pana la urma, mercenarii au fost scosi din cetate nu prin puterea armelor, ci din neputinta acestora de a se aproviziona.
Dupa mazilirea lui Dumitrascu Cantacuzino, poreclit Raul, starea de nesiguranta si dezordinea au durat si anul urmator, cand zona Neamtului a fost vizitata de calugarul Francesco Buonvisi care arata ca Neamtul este pustiit din cauza polonezilor. Nicolae Costin , povesteste ca dupa campania din anul 1686, un grup de polonezi si de cazaci, ajutati de joimirii ( mercenarii) moldoveni au reusit prin viclesug sa patrunda in cetate .
“ aflatau pre doamna Ruxandra, fata lui Vasile Voda, pe care au tinut-o ... in Cetatea Neamtu si cu multe munci au muncit-o pentru avutie, pe urma i-au taiat capul pre pragu cu toporu. Spunu cum ca au gasitu la dansa 19.000 de galbeni “. Expeditiile de jaf ale polonezilor pe de o parte si ale tatarilor pe de alta, au produs distrugeri importante, inclusiv asupra armatei.
In timpul expeditiei polone din anul 1691, care a afectat din plin si zona Neamtului, Nicolae Costin arata ca “ s-a sculat Sobietski, craiul lesesc, cu ostile sale ... si invartejandu-se atunce au luat Cetatea Neamtului ... si au pus oaste de a sa prin cetati “
La 14 octombrie, oastea lui Sobietski, formata din infanterie, cavalerie si artilerie, se afla langa Cetatea Neamt, somand-o sa se predea. La refuzul garnizoanei de a face acest lucru, polonezii s-au apropiat si mai mult de cetate “ si-au inceput s-o atace cu mortiere si cu turnuri mici caci cele mari n-au putut sa le aduca atat de repede din munti”. Dimitrie Cantemir prezinta in cele doua opere ale sale Istoria Imperiului Otoman si Viata lui Constantin Voda Cantemir amanunte cu privire la brava armata de plaiesi care au aparat cu pretul vietii lor Cetatea Neamt. Numarul plaiesilor difera, Cantemir prezentand doua cifre 19 si 9 plaiesi, cert este ca dupa predarea cetatii, au iesit din aceasta sase plaiesi, care purtau pe umerii lor pe alti trei. In ambele scrieri este prezentata starea de admiratie , urmata apoi de jena si furia regelui polon fata de cativa osteni moldoveni care au tinut pe acest loc atatea zile oastea sa.
In aceasta perioada Moldova cunostea o situatie dramatica : in partea de sud aveau loc tot felul de represalii produse de ostile turco – tatare, iar in nord era jefuita de ostile poloneze. Marele nostru cronicar Miron Costin , care refuzase sa vina la Neamt “ stiindu-se drept”, dupa spusele lui Ion Neculce, isi gaseste sfarsitul la Iasi. Cum Cetatea Neamt era un loc sigur, dupa decapitarea lui Miron Costin logofatul, aici si-au gasit refugiu fiii acestuia si nepotii domnitei Ruxandra, Vasile si Ilie Cantacuzino.
In timpul lui Constantin Duca ( 1700 – 1703), mercenarii moldoveni aflati la Cetatea Neamt ,sub conducerea lui Moisei sardarul, au atacat chervasaraia turceasca si au ucis pe capugiul ce venise pentru ridicarea tributului catre Poarta, ceea ce a dus la mazilirea domnului, banuit de complicitate.
In anul 1699, potrivit tratatului semnat la Karlovitz, la incheierea ostilitatilor dintre cele doua mari puteri militare din zona polonezii trebuiau sa paraseasca cetatile si manastirile din Moldova, iar turcii sa elibereze Camenita si teritoriul ocupat in Ucraina. In acelasi timp, turcii se obligau sa nu refaca cetatile din Moldova, pe care trebuiau sa n-o transforme in pasalac.
In anul 1716 – 1718, a izbucnit razboiul austro- turc, care s-a desfasurat si pe teritoriul Moldovei. Cetatea Neamt a avut de suferit, insa ea nu a putut fi distrusa in totalitate.
Restaurarea domniilor pamantene in anul 1834 a dus si la primele masuri de protejare a cetatii. In timpul lui Mihail Sturdza ( 1834 – 1849) s-a amenajat si poteca de urcare pana la cetate, drumul de acces intalnit si astazi.
Ulterior, ruinele cetatii au fost folosite ca loc de popas pentru haiducii ce halaiau prin partile Neamtului de frica poterelor domnesti, asa cum au fost Leondarie, Chetraru, Florea si Pantelimon.
“ Cetatea Neamt numai in doua randuri s-au biruit, odata de catre turci supt stapanirea lui Soliman sultan si al doilea pe vremea lui Sobietschie craiul “.
Lucrarile de reconsolidare a zidurilor, efectuate intre anii 1968 – 1972, sub conducerea arhitectului Stefan Bals au urmarit conservarea si mentinerea monumentului asa cum este fara reconstructia partilor disparute.