Manastirea Varatec

Manastirea Varatec

 

 

Intre anii 1781 – 1785, monahia Olimpiada statorniceste manastirea in jurul unui mic lacas de lemn, la sfatul staretului Manastirii Neamt, Paisie Velicicovschi, si cu sprijinul unuia dintre ucenicii sai ieroschimonahul Iosif.

Aceasta cunoaste o evolutie foarte rapida datorita inmultirii soborului, astfel ca incepand din anul 1790, Manastirea Varatic apare sub numele de schit.

Trecand prin faza unificarii administrative, cu asezarea monahala de la Agapia, incepand cu anul 1803 etapa de scurta durata, Varaticul este declarat manastire independenta printr-un hrisov al domnitorului Mihail Sturza datat anul 1839. Pe atunci manastirea Varatic numara peste 600 de vietuitoare.

Fiind necesara extinderea asezamantului monahal, intre anii 1808 – 1812 se ridica noua biserica avand hramul Adormirea Maicii Domnului ( 15 august), din piatra si caramida, reprezentat armonios elementele stilului moldovenesc .

Exteriorul bisericii da forma unei nave a carei silueta elansata se termina cu cele doua turle cu baza octagonala al caror acoperis se contureaza sub forma unui clopot, cu stresini care ocrotesc cornisele ca doua panglici decorate cu arabescuri.

Doua pridvorase flancheaza intrarea pe latura de sud si de nord a pridvorului, iar un altul mai inalt ingaduie intrarea intr-un deaconicon dintre sudul absidei drepte.

Intrarea in biserica mare se face prin pridvor in care predomina pictura murala a celor doua scene Raiul si Iadul, orientata spre pronaos si care contureaza intrarea strajuita deasupra cu pisanie privind data fondarii bisericii.

Pronaosul, redus ca suprafata, este impodobit cu doua icoane mari, infatisandu-i pe Maica Domnului cu pruncul si pe Iisus Hristos, ferecate in argint si este separat de naos printr-un zid care se sprijina pe doi stalpi.

Naosul, incaperea cea mare a bisericii, prezinta o catapeteasma impunatoare, sculptata in esenta lemnului de tisa, suflata cu aur si desparte naosul de altar, lucrare executata in anul 1815 de Constantin Zugrav. Tot atunci se contureaza amvonul, tetrapodul si strana arhiereasca.

Trecerea de la corpul cladirii la turle se face prin arcuri piezise moldovenesti si prin pandantive.

Icoanele imparatesti care impodobesc catapeteasma si biserica au fost donate la indemnul maicilor ctitore. Cele mai frumoase sunt : Mantuitorul Iisus Hristos “ Sfanta Mahrama”, pictata de Nicolae Grigorescu, Maica Domnului Imparateasa strajuita de 5 candele de argint si Sfanta Ana , in absida laterala stanga, facatoare de minuni.

Pictura bisericii a fost realizata la 1841 si refacuta la 1882 dupa cum arata inscriptia de la intrare, de doi pictori autohtoni, T. Ioan si D. Iliescu.

In pronaosul bisericii mari se afla ingropat, fara piatra Duhovnicul Iosif, adormit in anul 1828, decembrie 28, cel dintai ctitor si povatuitor al sfintei manastiri Varaticu. Alaturi de el, este asezat un sicrias din lemn sculptat in care se afla sfintele moaste ale sfintilor care ocrotesc sfantul locas, spre cinstire si inchinare.

Aproape de mormintele vrednicelor de pomenire ctitore ale manastirii, situate langa absida altarului, in exterior, se afla imprejmuita de verdeata , statuia zvelta a domnitei Safta Brancoveanu, sculptata de I. Jalea in anul 1935.

Pe vechiul loc al zidirii bisericii de lemn, strajuieste, ingerul cu crucea, in piatra, simbol al puritatii vietii monahale.

La primul etaj al turnului clopotnitei, intr-o incapere situata deasupra boltii, la intrarea in incinta manastirii paraclisul Sfantului Nicolae zidit intre anii 1840 – 1850. In interior, ne apare o catapeteasma bogat ornamentata si poleita cu aur, pictata de Ieromonahul Eftimie

Complexul monahal mai cuprinde bisericile Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul si Schimbarea la Fata.

Biserica Schimbarea la Fata , construita in anul 1844, a fost fondata de schimonahia Eufrosina, cuprinzand o biserica cu trei turle de lemn si pridvor in piatra su turla clopotnita de lemn. Este pictata in ulei ca si catapeteasma, de catre Ieremia Profeta. Tot aici se afla si cimitirul manastirii.

 

Muzeul manastirii : datand din anul 1960 si cuprinzand :

- epitaf cusut de Smaranda Neculce in anul 1798, in fir de aur si argint pe matase albastra;

- vesmintele grele pe catifea grena brodate in fir de aur de maica Safta Brancoveanu ( sec al XIX-lea) din data de 1807 octombrie 20;

- un sfant epitaf in fir de aur si de argint pe catifea grena din sec al XIX-lea; - manuscrise in chirilica, reprezentand randuielile bisericesti si muzica psaltica, cu aceeasi vechime; - icoane imparatesti din secolul al XV-XVIII-lea ; - o icoana pictata de Nicolae Grigorescu in anul 1859, reprezentand pe Maica Domnului cu Pruncul, daruita de arhimandritul Ghenadie Caraza; - o cruce cu trei brate sculptata in lemn de chiparos, ferecata pe margine cu argint aurit, din secolul al XVI-lea; - doua Evanghelii : una ferecata in argint aurit tiparita la Manastirea Neamt ( 1821) si alta greceasca ferecata in filigram de argint si picturi de email, tiparita la Venetia ( 1811).

 

In incinta manastirii se afla mormantul Veronicai Micle ( 1850 – 1889) “... Nimicul te aduce, nimicul te reia”.

 

In prezent, Manastirea Varatic are un sobor de 5 preoti slujitori si un numar de 450 de maici si surori.

 

Albume foto


Scurt istoric

Adresa : sat Varatec, com. Agapia, jud. Neamt

 

Ctitor : calugarita Olimpiada ( 1785)

 

Hram : Adormirea Maicii Domnului – 15 august

 

Cladita in anul 1785, Manastirea Varatec s-a unit 2 ani mai tarziu cu schitul Topolnita pentru ca in anul 1803 Mitropolitul Veniamin Costachi sa o uneasca si cu Manastirea Agapia, formand un puternic asezamant monahal.

 

Muzeul manastirii : datand din anul 1960 si cuprinzand :

- epitaf cusut de Smaranda Neculce in anul 1798, in fir de aur si argint pe matase albastra;

- vesmintele grele pe catifea grena brodate in fir de aur de maica Safta Brancoveanu ( sec al XIX-lea) din data de 1807 octombrie 20;

- un sfant epitaf in fir de aur si de argint pe catifea grena din sec al XIX-lea; - manuscrise in chirilica, reprezentand randuielile bisericesti si muzica psaltica, cu aceeasi vechime; - icoane imparatesti din secolul al XV-XVIII-lea ; - o icoana pictata de Nicolae Grigorescu in anul 1859, reprezentand pe Maica Domnului cu Pruncul, daruita de arhimandritul Ghenadie Caraza; - o cruce cu trei brate sculptata in lemn de chiparos, ferecata pe margine cu argint aurit, din secolul al XVI-lea; - doua Evanghelii : una ferecata in argint aurit tiparita la Manastirea Neamt ( 1821) si alta greceasca ferecata in filigram de argint si picturi de email, tiparita la Venetia ( 1811).

 

In incinta manastirii se afla mormantul Veronicai Micle ( 1850 – 1889) “... Nimicul te aduce, nimicul te reia”.

 

Manastirea Varatic este manastire de maici.

 

Icoana Sfintei Ana, facatoare de minuni

 

Statuia Saftei Brancoveanu se afla in preajma locului de veci al Veronicai Micle.

 

In pronaosul bisericii mari se afla ingropat, fara piatra Duhovnicul Iosif, adormit in anul 1828, decembrie 28, cel dintai ctitor si povatuitor al sfintei manastiri Varaticu. Alaturi de el, este asezat un sicrias din lemn sculptat in care se afla sfintele moaste ale sfintilor care ocrotesc sfantul locas, spre cinstire si inchinare.


Biserica Manastirii

Biserica manastirii, inchinata Adormirii Maicii Domnului, imbina stilul moldovenesc cu elemente noi, aparute in Moldova prin secolele XVIII-XIX.

Biserica se afla inaltata in centrul curtii interioare, precum la mai toate manastirile ortodoxe, fiind zidita din piatra de rau, luata din zona, cat si din caramida.

Biserica are forma de nava, avand pridvor, naos, pronaos si Altar. Cele doua turle ale acesteia sunt cilindrice, fiecare avand cate un acoperis in forma de clopot.

In fata bisericii se afla statuia de bronz a Saftei Brancoveanu, care a ctitorit o parte din cele de folos manastirii. Statuia a fost lucrata de Ion Jalea, in anul 1935.

Pridvorul bisericii are intrarea pe peretele sudic, fiind acoperit cu doua calote sferice sustinute de un singur arc longitudinal si de alte doua arce laterale.

Pronaosul si naosul sunt despartite de un zid sustinut de doua coloane.

Aceste doua cupole sunt separate printr-un semicilindru de mici dimensiuni, sprijinit pe arce transversale, in timp ce altarul prezinta un arc dublou spre apus, fiind boltit in sfert de sfera la rasarit.

n pronaos se afla "Mormantul duhovnicului Iosif", adormit in Domnul la data de 28 decembrie 1828. Acesta este primul duhovnic de la Manastirea Varatec.

Langa acesta se crede ca au fost inmormantate si primele starete ale manastirii: Olimpiada, Nazaria si Magdalena, insa mormintele acestora nu au fost inca descoperite.

Sfantul Altar este despartit de restul bisericii printr-o superba catapeteasma sculptata in lemn de tisa si poleita cu aur, lucrare cu o deosebita valoare artistica, executata de Constantin Zugravul, in anul 1816, pe cheltuiala logofetesei Elenco Paladi.

Pictura bisericii a fost realizata in anul 1841, ea fiind refacuta in anul 1882, de pictorii T. Ioan si D. Iliescu. Intre anii 1968-1969 pictura a fost din nou spalata si intarita de pictorul Arintiu Avachian si ajutoarele sale D. Gurita, G. Popescu, G. Salagian, cu binecuvantarea Mitropolitului Moldovei Teoctist, cu pornirea si staruinta maicii Pelaghia Amilcar, stareta a intregului sobor, si cu obolul credinciosilor.

 

In afara bisericii, langa zidul acesteia, se afla mormintele unor maici mai de seama din istoria manastirii: Evghenia Stefanescu, Eufrosina Lazu, Eugenia Negri, iconoama Veniamina Pribagu, arhimandrita Veniamina Hermeziu, si Ecaterina Bals, mama Saftei Brancoveanu.

Clopotnita manastirii, amplasata la o distanta de 80 de metri mai spre est de biserica, este o constructie din zid, cu aspect masiv, cu gang de intrare si doua etaje in forma patrata. Turnul are acoperisul in forma de mitra arhieresca. La primul etaj se afla paraclisul Sfantul Ierarh Nicolae.

 Clopotnita este cuprinsa in corpul de chilii pe doua nivele, cu prispa larga, sprijinita pe siruri de coloane din lemn. Pe latura nordica a incintei se afla staretia si cladirile administrative, iar pe cea sudica, la parter, s-a amenajat o bogata si atractiva colectie muzeala in spatiul fostului Atelier Regina Maria, construit in anul 1934, de catre regele Carol al II-lea, la indemnul Mitropolitului Pimen.

 


Muzeul Manastirii Varatec

Muzeul Manastirii Varatec pastreaza un valoros patrimoniu cultural-artistic si istoric, alcatuit dintr-un mare numar de hrisoave autentice, acte de danie si de intarire, obiecte de cult din metal pretios, icoane vechi, broderii, covoare si vesminte preotesti

Printre cele mai deosebite obiecte din muzeu se numara: icoanele din secolul al XV-lea, de la Manastirea Rasca, cat si cele din veacurile XVI-XVII, de la Valeni - Piatra Neamt si Topolita, crucea din lemn de chiparos, facuta in anul 1596, si crucea de procesiune din lemn de maslin, donata in anul 1852 de Gheorghe si Maria Hermeziu, potirul din argint aurit daruit in anul 1840 de Safta Brancoveanu, Epitaful lucrat in fir de aur si argint de Smaranda Niculce in anul 1798, Evangheliarul grec tiparit la Venetia in anul 1811 si Evanghelia cea Mare tiparita la Manastirea Neamt, in anul 1821, ambele ferecate in argint aurit si impodobite cu icoane emailate.

 Staretele manastirii au acordat o deosebita atentie pregatirii profesionale a monahiilor, in cadrul Manastirii Varatec creandu-se mai multe ateliere-scoala, dintre care mentionam: Scoala monahala de pregatire profesionala pentru mai multe indeletniciri si cultura generala pentru calugarite (infiintata la 1 septembrie 1803, de Veniamin Costachi), Scoala de fete pentru calugarite (deschisa la 18 decembrie 1860), Scoala de adulte (infiintata la 1 septembrie 1911), Seminarul monahal pentru calugarite.

In luna noiembrie 1940, functionau la Manastirea Varatec urmatoarele ateliere: broderie bisericeasca si legatorie de carti, covoare, tricotaj, tesut panza, pictura bisericeasca si arta decorativa, majoritatea acestora mentinandu-se si in prezent. La Manastirea Varatec a lucrat mai multi ani arhimandritul scriitor Valeriu Anania, ales in anul 1993 drept Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului.


Sfinte Moaste

 

 

Manastirea Varatec este un colt binecuvantat de Maica Domnului.

In incinta manastirii, in partea stanga se pot observa frumos asezate particele din sfinte moaste apartinand mai multor sfinti :

  •  
    • o particica din Cinstitul lemn al Sfintei Cruci;

    • Sfantul Apostol Toma;

    • Sfantul Apostol Simon Zelotul;

    • Sfanta Mironosita si intocmai ca apostolii Maria Magdalena;

    • Sfantul Mare Mucenic Gheorghe;

    • Sfantul Mare Mucenic Mina;

    • Sfantul Mare Mucenic Teodor Tiron;

    • Sfantul Mare Mucenic Haralambie;

    • Sfantul Muncenic Longhiu sutasul;

    • Sfinte Moaste ale celor 14.000 de prunci ucisi de Irod;

    • Sfanta Mare Mucenita Marina;

    • Sfantul Mucenic Chiriachi;

    • Sfantul Ierarh Grigore de Nyssa;

    • Sfantul Ierarh Grigore Taumaturgul;

    • Sfantul Ierarh Partenie al Lompascului;

    • Sfantul Cuvios Onufrie cel Mare;

    • Sfantul Cuvios Gheorghe Hozevitul;

    • Sfantul Cuvios Dimitrie Basarabov;

    • Sfantul Cuvios Lavrentie de Cernigov;

    • Sfintii Cuviosi Parinti ucisi in Sinai si Rait;

    • Sfanta Cuvioasa Xenia;

    • Sfantul Doctor fara de arginti Grueolae