In 1893 familia Hasdeu petrece cateva zile de vara in locuinta de la Campina a chimistului dr. Constantin Istrati. B.P. Hasdeu admira parcul vast din vecinatatea proprietatii prietenului sau si se hotaraste sa-l cumpere pentru a inalta acolo Castelul inchinat memoriei fiicei sale defuncte.

De la moartea copilei iubite, savantul B. P. Hasdeu a consacrat un adevarat cult fiicei sale. Ca si Victor Hugo, a ales calea spiritismului ca unic mod de a se consola si de a experimenta comunicarea cu lumea de dincolo.

Intre 1894 si 1896 a inaltat Castelul "Julia Hasdeu", plnul fiind dat de spiritul Juliei B.P.Hasdeu prin medium B.P.Hasdeu, apoi desemnat arhitectonic de T.Dobrescu, constructiunea de N.Angelescu.

Prima schita a castelului, desenata de catre savant si descoperita pe fila unui manuscris spiritist, dateaza din 3 septembrie 1893. Ea jsutifica intrucatva motivul pentru care B.P.Hasdeu a comandat ca deasupra usii principale a castelului sa apara nu anul 1894 cand a inceput efectiv inaltarea edificiului, ci anul 1893, in care omul de stiinta a trasat planul monumentului.

Documentele dar si manuscrisele spiritiste, fac referire la constructia unui castel la Campina, pentru cele doua Iulii, atat sotia cat si fiica. Savantul a dorit sa-l numeasca Castelul celor 2 Iulii. In fiecare an, pe 2 iulie, le aniversa pe cele doua iubite Iulii. Intr-o conferinta acadeica din anul 1903, Hasdeu avea sa afirme : “ Cat timp erau pe pamant amandoua : Iulia nevasta mea si Julia fiica noastra eu serbam pe ale mele doua Iulii in ziua de 2 iulie. La 19 iunie 1902, tocmai 2 iulie stil nou- a raposat si a 2-a Iulie a mea. Ei bine, si de acum inainte eu voi serba linistit si multumit, caci pentru mine, da, pentru mine, ele nu au murit”.

Data de 2 iulie, sapata in piatra pe crenelurile de la terasa medie, dezvaluie faptul ca monumentul a fost creat pentru cele doua Iulii.

Cercetarea documentelor a condus la informatia ca decorator al castelului era Ignat Silber.

Manuscrisele arata ca planul initial al Castelului era altfel conceput, asemanandu-se cu cel al unei catedrale. Treptat, el a fost modificat pana la forma finala: trei turnuri de piatra, crenelate, cel din mijloc fiind domul si avand un rol simbolic de biserica. Pe fatada din nord, erau doua contraforturi, iar in partea exterioara a domului, din spatele castelului, se gasea inca o camera pe unde se putea cobora in demisolul central.

In 1896 s-a terminat zidirea castelului.

In 1897, familia Hasdeu s-a mutat la Campina, parasind vechea locuinta de la Arhivele Statului.

Existau langa turnul din stanga doua contraforturi intre care circula un lift pentru urcarea merindelor la terasa medie, acolo unde omul de stiinta obisnuia sa petreaca ore in timpul zilelor calduroase. Usa de piatra, pe care se observa blazonul familiei domnitorului Stefan Petriceicu ( cu care B.P.Hasdeu se inrudea prin alianta) deviza familiei Hasdeu ("Pro fide et patria") si cuvintele lui Galileo Galilei ("E pur si muove” - si totusi desi parea de neclintit, usa de piatra se misca, intocmai cum Pamantul, desi in aparenta este imobil, se misca in jurul Soarelui), se rotea in jurul unui ax si reprezenta intrarea principala in Castel. Usa era loc de trecere intre doua stari, intre doua lumi, intre cunoscut si necunoscut, intre sacru si profan.

Blazonului ai lipseste astazi un element important : coroana. Ea a fost indepartata la prima restaurare a monumentului. Usa este flancata de doua tronuri de piatra. Tronul simbolizeaza puterea suprema, puterea divina.

Pe tronuri sunt gravate legiel si simbolurile pitagoreice – cercurile si pentagrama.. Pe fiecare tron se afla cate un sfinx feminin, pazitor al intrarii, simbolizand ideea enigmei, a destinului care este mister si necesitate. Deasupra usii se gaseste Ochiul Lumii, iar pe creneluri se poate citi o data: 2 iulie, data la care B.P. Hasdeu obisnuia sa le aniverseze simbolic pe cele doua Iulii ale sale: sotia si fiica.

Erau odinioara douaspreze legi, cate sase pe spatarul fiecarui tron. Legile au fost scrise in franceza, de mana lui Vasile Cosmovici, intr-o sedinta spiritista, la 18 decembrie 1890. Ulterior, au fost traduse si ordonate, avand ca punct de plecare anuite simboluri, soarele si patraturi. Razele soarelui simbolizeaza influentele celeste, din soare izvorand lumina, caldura si viata. Patratul sugereaza stabilitatea, el fiind un simbol al pamantului.

Tronurile au fiecare ca suport sapte tomuri de piatra suprapuse, pe cotoanele carora pot f citite urmatoarele nume : Agnodika ( tanara ateniana ce a vrut sa imbratiseze tainele medicinei), Hypatia ( profesoara de neo-platonism din Alexandria), Beatrice Portinari ( iubita lui Dante), Juana Veranvez ( de origine spaniola), Elisabeta Tudor ( regina Angliei), Charlotte Corday ( girondina care l-a asasinat pe Marat in timpul Revolutiei franceze) si Iulia Hasdeu. Legatura dintre aceste nume este ca toate au murit de tinere, exceptand-o pe Elisabeta Tudor care insa a murit virgina, referindu-se la puritatea sufleteasca si trupeasca a Iuliei.

Usile laterale sunt prevazute cu grilaje simbolizand Soarele, de aceea ele erau pictate in galben si albastru spre verde. Copertinele aveau vitralii colorate in aceleasi nuante, iar deasupra lor se aflau doua simboluri: Crucea in pozitie verticala, iar dedesuptul ei Semiluna in pozitie orizontala. Ferestrele Castelului au, deasemenea, grilaje si vitralii taiate de o cruce, iar la interior de o parte si de alta sunt oglinzi paralele. Rolul oglinzilor paralele este unul simbolic: cu ajutorul lor, tot ce patrunde pe acolo este recreat la infinit. Se ajungea in rotunda.
Castelul "Julia Hasdeu" are demisol si terase. Pe terasa din mijloc se poate observa, privind din spatele cladirii, o incapere mica deasupra careia se afla Crucea. Ea se proiecteaza pe ochiul rotund de geam, iar la interior descoperim aceasta, atunci cand privim Crucea pictata in rosu si sferturile de cerc pictate in galben.
O constructie din zidarie si fier, sub dorma unei cruci imense, Marele Crucifix, se inalta in mijlocul domului. Privita din fata sau din spate, avea forma unei cupe. In partea superioara a acestei cruci fusese asezata statuia lui Christos. Savantul comandase sculptura la Paris. B.P.Hasdeu dorise o decoratie moderna a statuii. Vesmintele lui Iisus au fost pictate in alb si rosu. Artistii Evului Mediu foloseau aceste culori atunci cand creau imaginea Mantuitorului dupa Inviere. In februarie 1896, statuia ajunge la Castelul Iulia Hasdeu.
Putem afirma ca templul castelului sugereaza Muntele Cosmic strabatut de Stalpul cosmic, Axis Mundi, ce uneste cei doi poli ai manifestarii : Cerul si Pamantul. Pe cupola domului Castelului Iuliei Hasdeu fusese pictata in vremea savantului o bolt cereasca, avand toate atributele vestmantului ceresc : fondul albastru, stele, nori, si, desi nu exista marturii iconografice, credem ca nici ingerii nu lipseau de acolo. “ Norul intuneca lumea sensibila, conducand si obisnuind sufletul cu contemplarea ascunsului, ajutandu-l sa cunaosca realitatea invizibila dupa traversarea lucrurilor vizibile”.

Lumea celesta reprezinta domeniul spiritului, lumea terestra, pe cel al materieiIn simbolismul constructiv, ochiul Domului din varful boltii ceresti sau al cupolei templului, evoca imagine aportii stramte, situate la zenitul cosmosului sau boltii instelate care se deschidea catre necunoscut.

Prin ochiul Domului, trebuia sa treaca orice fiinta ajunsa in starea de a-si regasi sinele. Prin el se producea reintoarcerea la Principiu.

Bolta instelata sugereaza progresia spirituala, cosmosul. In simbolistica crestina, bolta albastra invaluie Divinitatea. Albastrul sugereaza regenerarea sau desavarsirea spirituala a fiintei, constienta de starea de superioritate pe care a atins-o. Albastrul simbolizeaza spiritul adevarului.

Stelele care erau pictate pe cupola castelului erau aurite. Aurul si galbenul, alaturi de Soare, sunt simboluri ale inteligentei umane iluminate de revelatia divina. Pe balconul metalic circular, in spatele statuii lui Christos se afla bustul Juliei, in marime naturala si pictat in ulei. Era asezat pe o masuta si langa el se gaseau doua cutii muzicale reproducand Recviemul , “ o mica melodie, perlata, argintie, ceva ca o rugaciune din voci de copii” si imnul Sursum care “ intr-un ton mai grav, reda, printr-o serie de acorduri impresionante un fel de mars funebru, dar si triumfal”.

Despre Recviem, savantul povesteste in Sic cogito cum a fost primita prin intermediul mediumului Vasile Cosmovici, aflat la Paris, la 10 iunie 1891. Melodia a fost aranjata in cvartet de compozitorul George Stephanescu si reprodusa pe aristonul fabricat de Leopold Stern. La 17 septembrie 1891, ziua comemorarii mortii Juliei, Recviemul a fost redat la templul-mormant de o orchestra condusa de violoncelistul C.Dimitrescu.

Notele imnului Sursum au fost scrise de B.P.Hasdeu, in sedinta din 11 septembrie 1894. In 16 septembrie, savantul priema indicatia de a aseza imnul “ in celalalt colt al mesei” din cavou. El a fost gravat in marmura neagra si cantat, pentru prima oara, la 17 septembrie 1894, fiind aranjat tot de George Stephanescu.

In legatura cu prezenta celor doua sculpturi – a lui Iisus si a Juliei – B.P.Hasdeu avea sa scrie, in 10 iunie 1894: “ Ingerul meu, Lili , ingerul meu, Nicolae, ingerii mei, Cand invoc pe unul dintre voi, nu uit niciodata ca voi sunteti pentru mine un singur tot, cu Lili a mea ca centru si Christos ca varf accesibil, marele mediator”.

La carti si manuscrise accesul era facilitat de prezenta scaritelor mobile, avand la baza niste rotite care alunecau usor pe niste sine. Incaperea din mijloc, inalta si ingusta, avea geamurile rosii si infatisarea unui salonas vesel, acoperit cu un covor de buna calitate si de aceeasi culoare, iar in capat, sub fereastra, era asezata pianina din lemn de trandafir, incrustrata cu cateva mici si fine ornamente de sidef, pianina Juliei. La interior, monumentul este decorat cu fresca si stuco-marmura, in diferite culori. in turnul din partea stanga a edificiului se afla salonul de primire si sufrageria, ambele sali avand ca decoratii coloane cu capitelii.

In sufragerie se afla portretele de familie, pictate pe zid, incercuite de coroane de lauri. In turnul din partea dreapta se gasesc biroul savantului, camera de zi si camera pentru sedintele de spiritism. Pictura murala a primelor doua sali are ca motiv florile si sunt incaperile cele mai luminoase in cursul unei zile, deoarece orientarea Castelului este spre nord, turnul din dreapta spre est si cel din stanga spre vest. Camera pentru sedintele de spiritism era obscura si pe pereti erau pictate simboluri: un cap de inger, un triunghi, un fluture (dupa cum apar intr-o fotografie a picturii murale originale) si, probabil altele pe care nu le-am descoperit inca. in zilele noastre, pictura murala din aceasta sala nu este restaurata.

B.P. Hasdeu a trait aici zece ani, din 1897 pana in 1907, cand la 25 august s-a stins din viata. Sotia murise la 2 iulie 1902. Pe langa Castel, sotii Hasdeu mai ridicasera trei case. Doua au fost demolate dupa cel de-al doilea razboi mondial, desi starea lor era buna. A treia a scapat distrugerii si adaposteste astazi biblioteca, arhiva si sala de lectura a Muzeului memorial "B.P. Hasdeu".

Dupa moartea savantului, executorii testamentari (trei din cei sase numiti de Hasdeu au acceptat legatul) s-au confruntat cu problema intretinerii monumentului si a patrimoniului sau.

Presa interbelica locala si centrala atragea atentia asupra "templului metafizic" al lui Hasdeu ajuns "o paragina scumpa". Un ziarist scria ca daca n-ar fi frumoasa statuie a lui Christos acolo, Castelul s-ar narui.
In anii ’50 cunoscutii istorici literari Perpessicius si Calinescu se pronuntau in privinta importantei monumentului si pentru crearea acolo a unui muzeu memorial inchinat savantului B.P Hasdeu si ilustrei sale familii. O fotografie din anii ' 50 ne demonstreaza ca schita desenata de savant nu s-a materializat. B.P.Hasdeu prelucra un plan pana la o forma finala acceptata. In schita facuta de Hasdeu, observam ca savantul reprezentase simbolic spatiile de cultura si civilizatie definite astfel : Palestina -vointa, Egiptul – mister, Persia -lumina, Tracia – ritmul, India – ruga, Grecia -extazul.

La inceputul anilor ’60, Castelul figura deja in lista monumentelor de arhitectura si era sectie a Muzeului Regional de Istorie (director fiind prof. emerit Nicolae Simache). Dupa consolidarea, repararea si restaurarea edificiului (realizata de pictorul tent) in aprilie 1965 Muzeul Memorial "B. P. Hasdeu" a fost deschis pentru vizitare.

La cutremurul din 4 martie 1977 zidurile Castelului au crapat, amenitand sa se prabuseasca, incat imediat dupa aceea muzeul a fost inchis iar monumentul a fost supus din nou unui, de data aceasta, foarte lung proces de reparatii si restaurari, cele din urma nefiind incheiate nici pana astazi.

Fara a se incheia restaurarea, Castelul "Julia Hasdeu" a fost reintrodus in circuitul cultural si turistic in februarie 1995.

Castelul Iulia Hasdeu este “ ca o imensa carte, ca un imens poem de genul celor lui Dante sau Milton”, scria Eugeniu Sperantia, fiul mediumului savantului.

Invitat sa viziteze castelul, I.L.Caragiale, avea sa spuna ca “ la castel, in fiecare colt, materia spune ceva”.

B.P. Hasdeu s-a nascut la 26 februarie 1838, in Cristinestii Hotinului (Hotinul se afla in Basarabia,astazi este pamant ucrainean), ca fiu al lui Alexandru si al Elisabetei Hasdeu . Acolo si-a petrecut copilaria, apoi, insotindu-l pe tatal sau in Polonia, a urmat cursurile primare in scoli cu predare in limba poloneza. Din 1850 si-a continuat studiile liceale la Chisinau. In mediul universitar de la Harkov, Bogdan devine un personaj cunoscut si admirat pentru inteligenta si memoria sa, dar mai ales pentru usurinta cu care invata limbi straine.
A urmat cursurile Facultatii de Drept, insa era atras de literatura si de domeniul istorico- filosofic. Eforturile sale de autodidact demonstreaza varietatea preocuparilor care-i vor caracteriza activitatea de savant in intreaga sa viata.
Nu si-a terminat studiile universitare la Harkov. Odata intors, el s-a inrolat in armata rusa. A luat parte, ca sublocotenent, la Razboiul Crimeei. Dar, temperamentul sau independent l-a determinat sa paraseasca mediul militar, si chiar Basarabia, pentru a se stabili in Romania.
A sosit in Romania in 1856, anul Tratatului de la Paris. A fost numit judecator de Cahul, cu ajutorul lui Nicolae Vogoride, mare om de stat, dar a fost curand destituit, deoarece milita pentru unirea Basarabiei cu patria-mama.
S-a stabilit la Iasi, unde a publicat, cu multe sacrificii personale, cateva reviste, printre care: Romania (1858), Foae de storia romana (1859), Foita de istorie si literatura (1860), Din Moldova (1862-1863),transformata mai tarziu in Lumina.
In septembrie 1859 a daruit Bibliotecii Scoalelor din Iasi 4.000 de volume din biblioteca sa particulara,iar el a devenit conservator.

In ianuarie 1860 a fost numit profesor de istorie, geografie si statistica la Scoala Reala din Iasi si doi ani mai tarziu, profesor de istorie la cursul superior al Colegiului National. Temperamentul sau l-a pus in conflict cu colegii si mai ales cu directorul colegiului, Titu Maiorescu. Adversarii sai au profitat de aparitia nuvelei Duduca Mamuca pentru a-i intenta un proces, acuzandu-l de imoralitate. A fost exclus din invatamant si din functia de la biblioteca. Trimis de Al. I. Cuza intr-un voiaj de studiu in Polonia, in 1861, a facut cercetari in bibliotecile si arhivele din Cracovia si Lemberg (astazi Lvov) adunand o mare colectie de documente din care o mare parte a fost publicata in Arhiva istorica.
Ministrul cultelor, Alexandru Odobescu, l-a numit, in 1863, membru in Comisia Istorica, avand misiunea de a cerceta patrimoniul manastiresc. B.P.Hasdeu s-a stabilit la Bucuresti. A colaborat la jurnalele din capitala: Ateneul Roman, Dacia, Instructiunea publica, Steaua Dunarii, condusa de Mihail Kogalniceanu, Trecutul, Tribuna Romaniei. A fondat in 1863 o revista, Aghiuta continuata de Satyrul, publicatii satirice care criticau anumite aspecte ale societatii, motiv pentru care au fost interzise.
Anul 1864 a deschis o noua etapa in activitatea stiintifica a lui Hasdeu: a inceput sa publice documente pe care le-a comentat din punct de vedere istoric si filologic. Arhiva istorica a Romaniei a aparut in 1868 cu consecinte importante asupra destinului savantului.
In 10 iunie 1865 s-a casatorit cu Iulia Faliciu, din Rosia Montana ( Transilvania), in Bucuresti, sub cupola Bisericii Sf. Ilie din Gorgani. Pentru savant, nevasta lui era "un aur ales de la Abrud", un suflet devotat si cu un caracter inalt, Evenimentul se petrecea la doi ani dupa ce se cunoscusera.
A inceput o serie de conferinte la Ateneul Roman, si in octombrie al aceluiasi an, a deschis un curs liber de istorie a dreptului constitutional al romanilor.
Intre 1867 si 1871 Hasdeu a fost deputat liberal de Bolgrad. Discursurile sale din Camera au aparut in "Monitorul Oficial". In 1868 a calatorit in Occident prilej cu care a efectuat cercetari in biblioteci si arhive, fructuoase pentru formarea sa stiintifica si pentru lucrarile sale. A scos o noua publicatie periodica, Traian, in aprilie 1869. Ziarul a fost interzis in februarie 1870 pentru atitudinea sa prea independenta si mai ales pentru atacurile la adresa monarhiei. B.P. Hasdeu a fost chiar arestat intre 8 si 17 august 1870. La mai putin de o luna de la disparitia lui Traian a scos Columna lui Traian unde declara ca va continua linia politica a precedentului, fara nici o modificare. Incetul cu incetul revista s-a specializat in "istorie, lingvistica si psihologie poporana" si aparitia sa a devenit lunara.O mare parte din operele sale capitale a aparut acolo, de-a lungul timpului, pana in 1883. Multi oameni de stiinta si de litere romani si straini au c olaborat la ea: Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu, Costache Negruzzi, Grigore Alexandrescu, IonCreanga, Simion Florea Marian, Petre Ispirescu, Alexandru Odobescu, George Baritiu, Grigore Tocilescu, Aron Densusianu, Lazar Saineanu, Hugo Schuchardt, G. Vegezzi - Ruscalla, H. Wolzogen etc.

In 14 noiembrie 1869, s-a nascut primul si unicul sau copil, Julia. Un copil minune, care calca pe urmele tatalui, deoarece la 2 ani si jumatate stia sa scrie si facea dovada unei memorii exceptionale, recitand lungi poezii. La opt ani, vorbea curent franceza, germana si engleza. In afara acestor indeletniciri, ai placa sa scrie, canta la pianina, picta si era inzestrata cu o voce de nezzosoprana.
Publicarea Arhivei istorice a Romaniei i-a deschis o noua cale: a fost numit director ale Arhivelor Statului (1876 - 1900) si membru al Consiliului Permanent al Instructiunii Publice.
A calatorit pentru studii la Budapesta unde a descoperit documente pretioase pentru istoria si culturaromaneasca. Voiajul sau a continuat la Belgrad, unde a descoperit un foarte vechi text biblic in limba romana. Mai tarziu, a devenit membru al Academiei Regale din Serbia, al Academiei Imperiale de Stiinte din Sankt Petersburg.
S-a oferit adesea sa tina cursuri gratuit, ca cel de Istoria arhitecturii la Facultatea de Arte Frumoase.
Aparitia Istoriei critice a romanilor (tomul I) a crescut prestigiul sau stiintific si i-a deschis portile universitare.. A tinut primul curs la 14 octombrie 1874, un mare eveniment pentru viata stiintifica romaneasca. Demonstra o eruditie fara egal in Romania acelei epoci si calitati pedagogice care-i asigurau o larga audienta. A fost si decan al Facultatii de Litere (1882 - 1885).
In 1878, a luat parte la Congresul Orientalistilor de la Florenta, unde l-a intalnit pe marele lingvist italian G.I. Ascoli, prietenul sau de corespondenta. In 1880 a vizitat Londra si in 1882 a fost trimis ca delegat oficial la inaugurarea monumentului lui Jules Michelet, la Paris.
Discursul sau rostit cu acea ocazie a fost publicat in trei jurnale pariziene. Dupa cateva luni a fost ales in unanimitate membru al Societatii Lingvistice din Paris, la propunerea marilor lingvisti Michel Bral siAbel Bergaigne.
Apreciat in strainatate, se bucura de prietenia si stima marilor savanti, precum Th. Benfey, G.I. Ascoli, G. Curtius, Hugo Schuchardt, Angelo de Gubernatis. In 1895, a fost ales membru al Academiei de Stiinte din New York.
Pozitia sa sociala si stiintifica a fost suficient de solida pentru ca in 1877 sa devina membru al Academiei Romane. In 1880 si 1881 a primit premiul "Ion Heliade Radulescu" pentru volumul al doilea, respectiv al treilea din opera sa, Cuvente den batrani. Titu Maiorescu a trebuit sa recunoasca meritele sale stiintifice si sa admita ca Hasdeu era singurul care putea sa realizeze o Istorie a limbii romane. In 1884 Academia Romana i-a incredintat misiunea de a redacta un Dictionar al limbii romane.L -a consacrat 14 ani din viata pentru a acoperi mii de pagini ajungand pana la cuvantul"barbat". Un monument al limbii romane, dictionarul Magnum Etymologicum Romaniae, a ramas neterminat, deoarece vastul "santier" necesita un efort supraomenesc, iar Academia si Regele se grabeausa se incheiei lucrarea.
B.P. Hasdeu avea 49 de ani cand a acceptat sa fie directorul unei publicatii stiintifice si literare, "Revista Noua" (1887-1895).

Disparitia precoce a Juliei, in 29 septembrie 1888, Julia cazand victima tuberculozei – o boala la moda si din pacate fara leac la acea vreme - l-a impins pe Hasdeu catre meditatia asupra mortii, inteleasa de el ca punct de unde incep "formele" fara sfarsit, care duc spiritul spre perfectiune. Intr-una dintre cugetarile sale testamentare, nota: "In ziua mortii Juliei Hasdeu a murit si tatal sau. El nu putea sa mai traiasca. Din mosi, el mostenea trei iubiri: patria, stiinta, femeia. Tot ceea ce era mai pur in aceste trei iubiri, chintesenta lor, o concentrase in fiie-sa, mare patrioata, mare geniu, mare femeie, ea devenise pentru el prisma tuturor iubirilor sale. Cand ea muri, patria- stiinta- femeia, totul murise pentru el".
Cartea sa, Sic Cogito (1892) exprima o "viziune tragica de crepuscul". Capitolele sale ne introduc in sistemul filosofic al savantului dominat de logica si unde intalnim ecoul vechilor credinte asupra Divinitatii. Va apela la serviciile unor cunoscuti mediumi la acea vreme – Th. Sperantia.
Durerea l-a indreptat catre spiritism, ca pe multi dintre contemporanii sai. Astfel a construit la Campina, intre 1894 - 1896, un castel-templu asigurandu-ne ca planurile i-au fost inspirate de catre fiica sa iubita, Julia, ingerul sau protector. Acolo s-a stabilit definitiv cu sotia sa, in 1897, parasind vechea locuinta d ela Arhivele Statului. Singuratatea a caracterizat ultimii sai ani.

In 2 iulie 1902, moare a doua sa Iulie, cea care l-a suportat dar ca l-a iubit, singura lui consolare dupa moartea prematura a fiicei. Va fi inmormantata in mausoleul in care isi dormea somnul de veci, fiica lor iubita Julia.

La 25 august 1907, dupa o lunga suferinta, la ora doisprezece fara un sfert, a trecut in nefiinta, intr-o casuta din spatele Castelului. Trupul sau a fost inmormantat la Bucuresti, alaturi de Iulia - sotia sa si de Julia - fiica sa. Doar sapte - opt persoane l-au urmat pe B.P. Hasdeu pe ultimul sau drum. Era o zi caniculara, trista, si cortegiul funerar a trecut repede pe strazile Bucurestiului.

"Trebuie sa recunoastem" scria Mircea Eliade, "ca destinul lui Hasdeu nu a fost dintre cele mai fericite. Acest mare scriitor, nu trebuie numai citit, el trebuie asimilat."

Nascut la 1811, Alexandru Petriceicu-Hasdeu, inzestrat cu o memorie miraculoasa si condus de catre insusi parintele sau Tadeu, la varsta de zece ani vorbea greceste si latineste.

A intrat foarte tanar la Universitatea din Harcov, unde a urmat cursul de drept, studiind totodata botanica cu atata succes, incat a obtinut prin concurs o medalie de aur pentru o dizertatie " despre viata plantelor "; a trecut apoi la Universitatea din Lemberg in Galitia, de acolo la Universitatea din Munchen in Bavaria, unde se aflau atunci profesorii cei mai ilustri ai Germaniei, GÅ‘rres, Schelling etc.; in fine s-a intors in Rusia, si voind a-si face o cariera mai independenta, s-a apucat de avocatura, in care ajunse la o celebritate atat de mare, incat clientii de pe la capetele cele mai departate ale Rusiei veneau la Chisinau pentru a incredinta procesele lor lui Alexandru Hasdeu.

Societatea Academica Romana de la Bucuresti l-a ales membru, dar guvernul muscalesc, persecutandu-l sistematic, nu i-a permis a iesi din Basarabia.

Era un poliglot in toata puterea cuvantului; stiind limbile clasice, germana, franceza, slavona antica, polona, ruseasca, italiana si spaniola.

A fost insurat de doua ori, avand doi baieti din prima sa casatorie (pe Nicolae, cel mai mic, mort in varsta de 18 ani dupa ce studiase intr-un mod stralucit la Academia de Pictura de la Petersburg, si pe Bogdan) si o fiica, Alecsandrina, din a doua casatorie.

Alexandru Hasdeu a murit in 1872 la mosia sa din Cristinesti, la varsta de 61 de ani.

Datorită trecerii în nefiinţă a consoartei sale, la 7 martie 1903, Hasdeu Å£ine o conferinţă în Aula Academiei Române intitulată, “O nevastă româncă”, cu scopul de a-i evoca spiritul. Nu se ÅŸtie din care motive, să înÅ£elegem că ar fi din conjuncturi politice, unii din colegii lui din Academie declanÅŸează o campanie prin care încercau a aduce dovezi că Iulia nu a fost româncă, ci unitarie, adică de rit Greco-Catolic.
SoÅ£ia sa este Iulia, născută Falicz, de loc din RoÅŸia de Munte, Å¢inutul MoÅ£ilor despre care “AcÅ£iunea” din noiembrie 1908, scria: “În copilăria sa, Iulia Faliciu, luase parte ÅŸi la RevoluÅ£ia lui Avram Iancu. (…) Cu acest prilej, un glonte puÅ£in cavaleresc i-a izbit piciorul ÅŸi toată viaÅ£a a purtat urma ranei vindecate.” (În onomastica română, cu ocazia căsniciei celor doi, apare în Registrul Stării Civile, transcris: Falinciu. Se presupune că numele de familie i-a fost maghiarizat pe vremea ofensivei asimilării cu orice preÅ£ a populaÅ£iilor străine de către Austro-Ungari).

In aces sens,textul din „AcÅ£iunea”, în care se eroifica participarea Iuliei la revoluÅ£ia Iancului, nu se baza pe nici un document

Prin căsnicie, Hasdeu se consideră „întreg ÅŸi luminos” ÅŸi atribuie fericitului eveniment următoarele sale rezultate intelectuale. „Chiar în anul cununiei, eu am publicat cele trei conferinÅ£e care făcuseră o mare impresiune: «Talmudul ca profesiune de credinţă a poporului israelit», apoi «Trei ovrei», «Industria naÅ£ională, industria străină ÅŸi industria ovreiască faţă cu principiul concurenÅ£ei» ÅŸi, în fine, «Jupînul Moise a lui Alecsandri»” (B. P. Hasdeu, O nevastă româncă, BucureÅŸti, Ed. Librăriei Socec, 1903).

În broÅŸura prin care îÅŸi anunÅ£a candidatura la electoralele din anul 1884, B. P. Hasdeu scria despre familia Iuliei că: „Aproape întreaga familie a pierit la 1848, în lupta contra ungurilor.” Åži în „O nevastă româncă”, scria: „Tu eÅŸti moldovean, eu sunt ardeleancă, Lilica este munteancă; locaÅŸul nostru prin întemeietori ÅŸi oaspeÅ£i va fi dară o miniatură a Daciei.” După cum se înÅ£elege, o cita pe soÅ£ia sa, iar Lilica este fiica lor, Iulia.
Din conferinta savantului aflam ca traiul acestuia alaturi de Iulia a cuprins vreo patruzeci de ani, presarati cu incercari de tot felul, care insa nu i-au separat, ci i-au unit mai tare. "Am fost pacatos, rau si iute" recunoaste omul de stiinta aducandu-si aminte ca "uneori nu o data pe luna" se certau. Insa continua: "dar o secunda noi nu ne-am gandit la divorti, ci ne-am iubit si ne iubim din ce in ce mai mult, amandoi ajunsi batrani".

Pentru savant, nevasta lui era "un aur ales de la Abrud", un suflet devotat si cu un caracter inalt, de care si-a legat destinul la 10 iunie, 1865, in Bucuresti, sub cupola Bisericii Sf. Ilie din Gorgani. Evenimentul se petrecea la doi ani dupa ce se cunoscusera.

Desi saraci, chibzuinta si harnicia nevestei care " ii facea nesimtite nevoile ", i-au facut sa urce treapta cu treapta. in plus, mangaierile ei i-au umplut savantului golul din suflet, facandu-l sa se simta " intreg si luminos ". " Domnita Rosanda " si " Razvan si Vidra " sunt, intre altele, marturii ale efervescentei creatoare ce l-a cuprins pe B.P.Hasdeu in acel timp. Ambele piese de teatru evidentiaza " un mare caracter femeiesc ". Dedicatiile catre Iulia sugereaza influenta acesteia asupra scriitorului. La inceputul primei piese stau emotionantele cuvinte: " Scumpei mele sotii Iulia Petriceicu-Hasdeu, nascuta Faliciu de la Rosia Abrudului, aceasta mica incercare, scrisa din indemul si sub inspiratiunea iubirii sale ".

Conferinta ne ofera informatiii despre sacrificiile pe care Iulia Hasdeu le-a facut de-a lungul casniciei, cand a trebuit sa joace diverse roluri, precum acelea de " doica, dadaca, pedagoga, colega de studiu ". Desi privirea ei o cauta inca pe fiica, isi purta cu noblete suferinta pierderii fiicei, spunea contele Angelo de Gubernatis in 1898, cand a vizitat pe cei doi soti la Campina.

" Disparand Lilica ", zicea B.P.Hasdeu, " ramasi noi doi fara dansape pamant, amandoi mai traiam numai unul pentru altul si unul prin altul, unul in altul iubind pe Lilica ".

La 2 iulie 1902, Iulia Hasdeu s-a stins din viata, fiind inmormantata alaturi de fiica sa mult iubita, in cimitirul Serban-Voda, din Bucuresti. Dar spiritual a continuat sa existe, dupa cum afirma savantul in aceeasi conferinta, din 7 martie 1903, " Cat timp erau pe pamant amandoua: Iulia nevasta mea si Iulia fiica noastra, eu serbam totdeauna pe ale mele 2 Iulie in ziua de 2 Iulie. La 19 iunie 1902 - tocmai 2 Iulie stil nou - a raposat si a 2-a Iulie a mea. Ei bine, si de acum inainte eu voi serba nestramutat aceeasi zi de 2 Iulie, o voi serba linistit si multumit, caci pentru mine, da, pentru mine ele n-au murit ".

Simbolismul constructiv este un alt domeniu in care geniul nelimitat al lui B.P. Hasdeu s-a manifestat din iubire pentru adorata sa Julia. Doua temple a inaltat savantul : cavoul familiei din cimitirul Serban-Voda ( Bucuresti) si Castelul Julia Hasdeu ( Campina). Poezie si simbolism caracterizeaza primul monument, deoarece la mormantul – templu “ nemic nu este necugetat”.

Pentru a intelege mesajul templului trebuie sa-i descifrezi simbolurile care sunt asezate cu un anume rost. Acest tip de limbaj este universal, insa necesita efortul initierii. Cei neinitiati, dupa cum scria B.P.Hasdeu in legatura cu inscriptia de pe tripoduri, nu pot descifra “ nestiind de unde sa inceapa si privind ca enigma lucrul cel mai simplu”.

Dupa cum el insusi scria in Sic cogito, cavoul a fost construit intre anii 1888 – 1891 si decorat fara a exista un plan general dinainte si o viziune de ansamblu a viitorului monument, fiecare detaliu fiindu-i inspirat “ intr-un mod inconstient fie prin scrisoare laconica, fie printr-o figura rudimentara”.

B.P.Hasdeu era convins ca spiritul Juliei era cel care-l inspira totdeauna in privinta templului si ca spiritul fratelui sau, Nicolae, i-a sugerat pictarea celor doi ingeri pe oglinzi.

La 16 octombrie 1890, pe fila unui manuscris spiritist, savantul explica ideea scrisa de medium, aceea ca in fiecare unitate exista si o trinitate, prin faptul ca ai fusese comandat de spiritul Juliei sa aseze un cavou trei busturi : al lui Cristos, da o Shakespeare si Victor Hugo, toate formand trinitatea a carei fiecare unitate cerea o noua trinitate, adica noua – numarul portretelor membrilor familiei Hasdeu, amplasate in suporti-stea, pe tocul luminatorului mormantului.

La 12 aprilie 1891, mediumul fiind Th. Sperantia, savantul primeste indicatia de a aseza de o parte si de alta a scarii de la intrarea in cavou, doua oglinzi pentru a avea infinitul. B.P.Hasdeu avea sa comande lui G.D.Mirea sa picteze cate un inger al carui chip se rasfrangea in oglinda cealalta producand o uimire totala.

La 23 august 1891, lui Hasdeu ai este sugerat , tot prin mediumul Th. Sperantia, a aranja ca aripile ingerilor pe oglinzi sa nu fie de culoare alba, ci de o culoare azur.

La 6 septembrie, primeste si explicatia aripilor de culoare azur “ in albastru, adica in culoarea azur a aripilor, trebuie lasat pe ici pe colo sa se vada oglinda; aceasta va da o idee minunata si asupra naturii reale a aripilor.

In Sic cogito, Hasdeu va mentiona despre prezenta celor doi ingeri cu aripi azurii diafane si cu o scrisoare in mana.

Un manuscris datat 7 iunie 1891, cuprindea ideea de a pune in cavou si figurile apostolilor, cu exceptia lui Iuda pentru care va exista un mic piedestal cu numele sau. In 1892, apostolii – busturi de teracota, avand o inaltime de 25-30 cm – nu fusesera inca asezati. Ei erau lucrati in teracota la Paris, in atelierul sculptorului Raphael Casciani, un specialist in crearea de statuete si statui religioase.

Un document nedatat, cuprinde trei intrebari adresate de Hasdeu sufletului Juliei, legat de marimea busturior, forma – busturi sau statuete si din ce material – teracota sau portelan.

Alaturi de acestea, urmau a se gasi si alte busturi, in total saisprezece, care s-ar fi alaturat busturilor deja existente : cel al Juliei, din marmura si trinitatea : Christos, Shakespeare si Victor Hugo, spre care se pare ca Julia priveste.

Ceea ce observa savantul era faptul ca sugestiile primite aveau un anumit rost si ca materializarea lot cnducea catre producerea unor efecte neasteptate. Spre exemplu, busturile lui Christos, Shakespeare si Victor Hugo puteau fi descoperite doar privind sub un anumit unghi revelator.

Arhiva spiritista arata faptul ca Hasdeu urma intocmai ce i se sugera, pas cu pas, in reuniunile cercului sau, prin mana mediumului sau direct.

O invocare scrisa pe fila unui manuscris spiritist era chiar o confesiune a savantului facuta fiicei sale preaiubite “ Ingerul meu, Lili, dorinta de a te auzi mai intai este esentiala; apoi nevoia de a fi ghidat de tine si de ai nostri”.

Un alt manuscris, din 14 septembrie 1891, aduce elemente noi : pictorul Mirea a fost insarcinat cu pictarea unui craniu cu ochi de inger intr-un medalion sub care se gasea legenda “ Moartea e viata. Nici un regret!”. Medalionul trebuia sa fie agatat in fata masutei, cu scopul de a sterge lacrimile si regretele celor care vin si scriu impresiile in albumul templului.

In partea terestra a mormantului, sub globul pamantesc de deasupra tronului – biblioteca se aflau suspendate intr-un lant vopsit in negru, prins in doua gauri, o cruce, o inima si o ancora, toate trei lucrate in nichel. Sugestia de a le aseza acolo aparea in 17 septembrie 1892. “ Astept cu nerabdare muzica” scria omul de stiinta, in prezenta mediumului Arbore, la 11 septembrie 1894, pe fila unui manuscris spiritst unde vor fi insirate notele imnului Sursum! . “Imnul va fi pus pe celalalt colt al mesei”, i se va indica lui B.P.Hasdeu, in sedinta din 16 septembrie. Imnul va fi gravat in marmura neagra si asezat pe biroul Juliei din cavou.

Se pare ca mormantul-poema, ar fi un fel de descifrare a simbolismului edificiului format din doua parti : una terestra, exterioara, si una mistica, subterana.

Prima – cea terestra – este compusa din coloane, capitelii, un tron-biblioteca cu carti importante ale umanitatii, sfinxi feminini sustinuti de un glob pamantesc, coroane si porumbei, condeie incrucisate, lanturi si flacari – toate acestea sugerand lumea “ sfera materiala cu ocupatiunile si preocuparile ei”. O lume ce poate fi vazuta de trecatorul mergand pe “aleul cimitirului”.

Jos, inauntrul cavoului, se infatiseaza “ sfera ideala cu aspiratiunile ei spre infinit”, unde limbajul in forma de sculpturi, picturi, de lucrari in feir si bronz, completat cu texte filosofice si poezie poate fi inteles de cel ce cauta – filosoful/initiatul.

Cele doua sfere, materiala si ideala, sunt cele doua jumatati ale intregului edificiu, care coexista armonios prin simbolurile ei. Sfinxii din piatra de Campulung – simbol al enigmei – si globul pamantesc de marmura alba cu dimensiunea de 70 de cm, cu cele cinci contimente colorate si trei pietre localizand Bucurestiul, Roma si Parisul sunt opera sculptorului Storck. Globul simbolizeaza Pamantul, lumea. Cuvintele sapate pe frontispiciul tronului de piatra, “ Mai sedi putin - Mai sezi putin”, arata rostul acelui monument avand ca suport tomurile de piatra, piatra sugerand perenitatea si intelepciunea. Asezandu-se acolo si inaltandu-si privirea, trecatorul va descoperi chiar in interiorul micii cupole a tronului un cap de mort si cuvintele ce-l inconjoara “ Lasati randunica sa-si faca cuibul”. O expresie oferind un continut ideatic aproape de cel revelat prin cuvintele alaturate craniului ar putea fi “ Moartea da viata!” expresie asezata pe o placa de la intrarea in sfera ideala a cavoului, dupa alte doua sugestive propozitii “ Trecatori priviti deasupra! Cugetatori, cautati inlauntru!”.

Coborarea in cavou, se facea pe o carita formata din zece trepte, ultimele cinci putand fi ridicate si ancorate, intocmai ca o punte din epoca medievala. Jos, oglinzile, vitraliile, candelele, albul marmurei, totul producea efecte luminoase si caldura.

In loc de mormant rece si neprimitor, un templu al intelepciunii se desfasura in fata ochilor. In centrul lui, se afla bustul Juliei, sculptat de Ioan Georgescu in 1890, asezat pe un soclu flancat de doua usi de fier, reprezentand fiecare cate un soare “ cu raze de argint si aur, inconjurat fiecare de cate 24 de stele de argint pe fond azuriu”. In partea dreapta, era biroul poetei. Pe el se gaseau cartile ei si un registru pentru impresiile zilnicilor pelerini, supranumit albumul templului. Alaturi erau sapte scaune sub forma de domino-uri ( patru) si trepieduri ( trei). Lanturile aurite si nichelate legau coloanele de fier care sustin si astazi bolta mormantului. De lanturi erau suspendate coroane.

Tablele legilor ( legea religioasa, morala, filosofica si sociala) se aflau gravate in marmura, de-o parte si de alta a scarii, sub o stea octogonala albastra.

Plafonul era de un albastru admirabul, iar pe ferestrele luminatorului fusesera pictati ingeri trandafirii. In interiorul luminatorului, pe suporti, sub forma de stea inchipuind trei hexagonuri suprapuse, erau noua portrete de familie, in dreapta Julia Hasdeu ( 1869 – 1888), B.P.Hasdeu ( 1838 – 1907), Iulia Hasdeu ( 1840 – 1902), Tadeu – bunicul savantului ( 1769 – 1835), Nicolae – fratele ( 1840 – 1860) si in stanga Alexandru - tatal scriitorului ( 1811 – 1874), Valeria – bunica ( 1790 – 1860), Elisabeta – mama ( 1824 – 1848), Boleslas – unchiul ( 1812 – 1886).

Mai jos, se gasea un un mic altar suspendat, dand impresia ca s-ar afla in cer. Pe el erau cele trei busturi lucrate in teracota : Christos, Shakespeare si Victor Hugo.

In fata si in spatele lor, in firida, fusesera amplasate doua oglinzi, astfel incat atat chipurile celor trei cat si ingerii se reflectau producand o infinitate de imagini.

Dincolo de bustul Juliei si de portitele sub forma de sori, se afla altarul cel mare sub care erau ramasitele trupesti ale poetei. Plafonul de deasupra reprezenta doua pagini de marmura alba, cu marginile indoite peste colturile unde se aflau candelele. Pe file era scris in aur numele lui Dumnezeu , in opt limbi – greceste, latineste, arabeste, evreieste, chinezeste, cu hieroglife, cu cuneiforme si in devanagari.

Fluturi si flori – operele pictorului Juan Alpar – completau tabloul plin de viata al templului inchinat Juliei, un veritabil mormant – poema.

Si astazi se mai pot citi,pe altarului mare, cuvintele sapate in mamura :

“ Cu voia lui Dumnezeu

S'a savarsit acest templu spiritist intocmai

Dupa planul dat cu toate amanuntele de

Iulia Hasdeu

Executor fiind B.P.Hasdeu

Dupa indemnul caruia au lucrat

Sculptura I.Georgescu

Marmura si mosaic fratii Axerio

Fierarie A.O.Czipser

Bronz Ph. Schweickert

MDCCCXC

Cu voia lui Dumnezeu “

Tadeu Hasdeu, fiul lui Ioan Hasdeu si al Margaretei Piorkuszewski, s-a nascut in Polonia, in 14 noiembrie 1769. La varsta de 14 ani scria versuri in limba poloneza. In copilaria sa, Tadeu Hasdeu a primit o excelenta educatie. In afara limbii romane, a rusei si polonezei, vorbea germana si franceza, stia latina si greaca veche. Desena foarte frumos si incerca chiar portrete in ulei. Un pic muzician de asemenea, canta la flaut, instrument pe care, intr-un cantec al primei sale tinereti, il numeste singura consolare in grijile si mizeriile sale

La varsta de 17 ani, ca urmare a unei aventuri amoroase, fugea din Polonia si intra in armata austriaca.

Promovat la gradul de locotenent si decorat pentru bravura sa, purtandu-si sacul plin cu poezii revenea in Polonia si se casatorea cu o domnisoara din ilustra familie Denhof.

Din aceasta casatorie, care a fost de scurta durata, a avut in 1806 un fiu, Tadeu. Apoi, a luat de sotie a doua oara o frumoasa evreica pe care a cucerit-o si a botezat-o sub numele Valeria. A avut cu ea doi baieti: Alexandru si Boleslav. Dintre cei trei fii, Tadeu, a intrat foarte tanar in garda imperiala ruseasca, si s-a afirmat cu multa distinctie in razboiul impotriva turcilor in 1828. A fost colonel si comandant de regiment la varsta de 30 de ani, dar, a cazut in mizantropie dupa pierderea logodnicei sale, a renuntat la tot, s-a retras la tara si a murit intr-o izolare completa, lasandu-l mostenitor pe valetul sau. Canta foarte bine la vioara. Al doilea, Boleslav, naturalist, a murit la Viena, fara urmasi.

In 1812, dupa anexarea Basarabiei, Tadeu Hasdeu s-a dus in aceasta provincie pentru a-si revendica pamanturile strabunilor sai, cazute de secole in mainile catorva familii aliate. Deja in 1805 guvernul rus il recunoscuse ca descendent al printului Moldovei, Stefan Petriceicu.
Reuseste sa recastige doua proprietati in judetul Hotin si s-a stabilit pentru totdeauna in Basarabia.
Era adorat de taranii din Hotin, in timp ce stiinta, verticalitatea si energia sa il transformau intr-un fel de oracol pentru toti vecinii sai.

Tadeu Hasdeu a murit in 1835 la varsta de 66 de ani. Se gandise intotdeauna la moarte cu mult sange rece.

In literatura poloneza Tadeu Hasdeu este cunoscut aproape exclusiv prin doua volume de traducere a teatrului lui Kotzebue, o traducere magistrala dupa opinia atat de autorizata a lui Bentkowski

Cele douasprezece legi

Legea religioasa

Crede in Dumnezeu .

Crede in nemurirea sufletului.

Crede in darul comunicarii cu cei dusi.

Legea morala

Iubeste si ajuta neamul.

Iubeste si ajuta pe cine te ajuta si te iubeste.

Iubeste si ajuta fara a cugeta la folosul tau.

Legea sociala

Nu te necinsti pe tine insuti, ca sa te cinsetasca altii.

Nu necinsti pe altii ca sa te cinstesti pe tine insuti.

Nu necinsti munca, caci munca e viata.

Legea filosofica

Cand faptul tii, atunci adevar stii.

Cand nu vrei sa crezi, atunci nu poti sa vezi.

Cand cauti dovada atunci gasesti tagada.