Manastirea Dealu
Pe teritoriul satului Viforâta se află Mănăstirea Dealu, unul din cele mai interesante monumente religoase din judeÅ£. Este situat pe platoul unui deal, la N-V de orasul Targoviste, pe malul opus al vaii Ialomita , la cca 4 km, de un alt edificiu, aproape tot la fel de vechi, Manastirea Viforata.
Mănăstirea exista la 17 noiembrie 1431, când Alexandru Vodă Aldea îi face danie două sate, Alexeni ÅŸi Răzvad, pentru pomenirea lui Mircea cel Bătrân, tatăl ÅŸi prezumtivul ctitor. La 28 martie 1451, Vladislav al II-lea întărea mănăstirii alte 3 jumătăţi de sate, precum ÅŸi muntele Brateiul, ceea ce dovedeÅŸte că, încă din această vreme, exista aici o mănăstire mare ÅŸi bogată. La moartea sa, în 1456, domnul Tării RomâneÅŸti a fost îngropat în această mănăstire, devenită apoi necropolă domnească.
Această primă construcÅ£ie de la Dealu a dispărut, fiind înlocuită cu o alta în vremea domniei lui Radu cel Mare (1495 - 1508). Astfel, Radu cel Mare "a început să zidească ÅŸi să înnoiască ÅŸi din temelie a ridicat cu toate bunătăţile ÅŸi cu mare frumuseÅ£e a înfrumuseÅ£at acest hram". Lucrările au început la 26 august 1499, după cum se arată într-o inscripÅ£ie rămasă de la vechea clopotniţă a mănăstirii ; mai întâi au fost reconstruite clădirile mănăstirii ÅŸi apoi biserica. LăcaÅŸul a fost sfinÅ£it la 4 decembrie 1501, purtand hramul Sfantului Nicolae. Radu cel Mare a murit înainte de a termina măreaÅ£a ctitorie de la Dealu.Ramasitele trupesti ale ctitorului au fost ingropate in 1508, anul mortii sale, in incinta bisericii de la Dealu.
Cei care au continuat lucrările au fost VlăduÅ£ Voievod ÅŸi, după aceea, Neagoe Basarab (1512 - 1521), domnul atât de legat de istoria TârgoviÅŸtei prin ctitoriile sale. Ansamblul de la Manastirea Dealu este terminat de Vlad cel Tanar ( Vladut), fratele lui Radu cel Mare, taiat tanar de tot, din porunca lui Neagoe Basarab, fiind inmormantat alaturi de acesta.
In această vreme biserica uimea pe contemporani prin splendoarea ei. La mijlocul sec. XVII diaconul Paul de Alep va remarca unele asemănări cu biserica mănăstirii Curtea de ArgeÅŸ ; tot el arată că zidurile bisericii erau "lucrate ÅŸi ornate cu piatră fină, iar ferestrele încadrate cu marmură albă".
Dintr-un document din 13 decembrie 1514, al voievodului Neagoe Basarab, reiese ca, la acea data,biserica Manastirii Dealu era zugravita si peretii, impodobiti cu scene din Sfanta Scriptura.
Pictura a fost executata de mesterul Dobromir, acela care, in 1526, zugravea si peretii Manastirii Argesului.
În sec. XVI după reclădirea ei, mănăstirea Dealu a fost o importantă necropolă domnească, îndeplinind acest rol începând din 1508, data înmormântării aici a lui Radu cel Mare, ctitorul bisericii. După această dată au fost înhumaÅ£i aici : jupâniÅ£a Caplea, sora lui Radu cel Mare (1511), VlăduÅ£ voievod, fratele lui Radu cel Mare (1512), Radu vodă Bădica, fiul lui Radu cel Mare(1524), Vlad Înecatul (1532), PătraÅŸcu vodă cel Bun, nepotul primului ctitor (1567) ÅŸi Mihai Movilă (1608).
În 1603 tot aici a fost adus, prin grija clucerului Radu Buzescu, capul lui Mihai viteazul, ucis miÅŸeleÅŸte pe Câmpia Turzii. Pe lespedea de mormânt care acoperă capul ,arelui erou, clucerul Buzescu a pus să se sape această frumoasă inscripÅ£ie : "Aice zace cinstitul ÅŸi răposatul capul creÅŸtinului Mihail, marele voievod, ce au fost domn Tării RomâneÅŸti ÅŸi Ardealului ÅŸi Moldovei ; cinstitul trup zace în Câmpia Tordei. Si cînd l-au ucis nemÅ£ii anii au fost 7109 (1601), în luna lui aug. 8 zile. Această piatră o-u pus jupan Radu Buzescu ÅŸi jupăniÅ£a ego Preda", adus aici de catre Turturea paharnic.
După domnia lui Mihai Viteazul mănăstirea Dealu a avut de suferit din pricina oÅŸtilor principelui Gabriel Bathory, care au intrat pe neaÅŸteptate în Å£ară pentru a-l inlatura de la tron pe Radu Serban, în decembrie 1610, a treia zi de Craciun, fiind pradata si pricinuind nenumarate pagube. După cum spune fostul mitropolit Matei al mirelor, egumenul de atunci al mănăstirii, oÅŸtenii au furat "toate giuvaerele" bisericii, "sfărmînd mormintele domnilor... ÅŸi stricînd lespezile bisericii", în speranÅ£a că vor găsi aici comori ; cu acelaÅŸi prilej a fost luat ÅŸi plumbul ce acoperea biserica.
La 1614 Radu vodă Mihnea (1611 - 1616) a vizitat mănăstirea ÅŸi a găsit locaÅŸul "stricat ÅŸi lovit ÅŸi sărăcit ÅŸi jefuit ÅŸi surupat cu totul de unguri". Impresionat, voievodul a dăruit mănăstirii Satul Nou, scutit de dări, din veniturile căruia (100 de galbeni anual) călugării trebuiau "să întărească ÅŸi să dregă sfînta mănăstire".
La fel ca si inaintasii sai, Matei Basarab, se ingrijeste si el de buna sporire a Manastirii Dealu, prin scutirea de taxe, recunoasterea mosiilor manastiresti si prin diferite donatii facute manastirii, printre care di o cruce mare, lucrata in aur, ce se gaseste in muzeul bisericii.
In aceasta perioada, Manastirea Dealu reinvie din punct de vedere cultural, prin aducerea aici a tipografiei de la Manastirea Govora si tiparirea de carti Evanghelia invatatoare ( 1644), Liturghierul ( 1646) si Imitarea lui Hristos de Thomas de Kempis.
Marele ctitor care a fost Constantin Brîncoveanu nu a neglijat mănăstirea Dealu, a făcut bisericii o nouă zugrăveală "peste tot", precum ÅŸi o tâmplă nouă ; pisania ne păstrează ÅŸi numele zugravilor : Constantin, Preda, Nicolae ÅŸi Radu, adică aproximativ aceeaÅŸi echipă care a pictat mitropolia din TârgoviÅŸte la 1707 - 1709. După domnia lui Constantin Brîncoveanu, în epoca fanarioÅ£ilor, ca ÅŸi alte multe mănăstiri din Å£ară, mănăstirea Dealu, neângrijită de călugări a început să se ruineze.
In octombrie 1738, manastirea este devastata de catre turci, care se aflau in razboi cu austriecii.Perioada fanariota nu a fost o perioada benefica pentru Manastirea Dealu. Dupa moartea lui Constantin Brancoveanu, ea a inceput sa se ruineze, vitregia vremurilor care a urmat producandu-i noi pagube.
Viata monahala ramane in aceasta situatie pana la inceputul secolului al XIX-lea, cand egumen al manastirii ajunge Dionisie Lupu, viitorul mitropolit, care se ingrijeste de repararea bisericii si a chiliilor, refacand si Pantocratorul, dupa cutremurul din 26 octombrie 1802.
După o perioadă grea pentru mănăstrire, în prima jumătate sec. XIX, când a avut de suferit de pe urma cutremurelor din 1829 ÅŸi 1838, a fost restaurată de George Bibescu între anii 1844 – 1854, finalizandu-se de abia in 1857. Biserica afost totodata pictata de pictorul francez A. Derigny si impodobita cu odajdii, clopote si argintarie noua, lucrata la Vilna, fiind tarnosita din nou in 1857.
În anul 1879, în noile clădiri ale mănăstirii, s-a instalat "Scoala divizionară de ofiÅ£eri", apoi, la 1890 - 1891 "Depozitul de arme al armatei", la începutul sec. XIX "Scoala copiilor de trupă", iar la 1912 "Liceul militar Nicolae Filipescu". Cu acest ultim prilej, chiliile au fost înlocuite cu clădiri noi, din vechile construcÅ£ii rămânând numai biserica.
La începutul sec. XIX biserica mănăstirii Dealu se înfăţiÅŸa lui Nicolae Iorga ca o "minune a artei orientale". "Lespezi mari de piatră, prinse cu scoabe de fier, alcătuiesc păreÅ£i de o putere neobiÅŸnuită în grosime ÅŸi-n înjghebarea lor de stîncă. Două turnuleÅ£e octogonale în faţă, unul mai mare la mijloc. Cele mai delicate ÅŸi mai felurite horbote de piatră înconjoară pisania împărÅ£ită la dreapta ÅŸi la stînga uÅŸii de intrare sau împodobesc baza, tivesc ferestrele turnurilor. Gustul cel mai ales s-ar opri fermecat înaintea acestei armonii, durate pentru o mie de ani".
Un eveniment emotionant din viata manastirii si a tarii a fost cel de la sfarsitul Primului Razboi Mondial, cand capul Voievodului Mihai Viteazu a fost readus cu mare alai la vatra sa traditionala, de vesnica odihna, din Dealul Targovistei.
Cutremurul din 10 noiembrie 1940 a cauzat mari stricăciuni mănăstirii, dărâmând turlele bisericii, partea superioară a clopotniÅ£ei ÅŸi avariind clădirile din 1912, care au fost refăcute în 1953 - 1956, perioadă în care mănăstirea ÅŸi-a recăpătat strălucirea de odinioară, prin efortul Patriarhului Justinian Marina.
Mănăstirea Dealu îÅŸi leagă numele de apariÅ£ia primei cărÅ£i din România ÅŸi organizarea celui de-al patrulea centru tipografic european de literă chirilică, prin patronajul voievodului Radu cel Mare ÅŸi acÅ£iunea călugărului cărturar Macarie. S-a reusit tiparirea a trei lucrari in limba slavona Liturghierul ( 1508), Octoihul ( 1510) si Evangheliarul ( 1512), sub atenta indrumare a tipografului Macarie, scolit la Venetia.
CărÅ£ile apărute la Dealu în 1508, 1510, 1512, 1644, 1645, 1646 ÅŸi 1647 constituie nu doar forme unice ale unui model editorial autohton, ci ÅŸi expresia perfectă a unui concept cultural ÅŸi ideologic specific, prin care TârgoviÅŸtea voievodală îÅŸi asumă rolul de important centru cutural sud-est european, loc de apariÅ£ie a cărÅ£ilor necesare românilor ÅŸi creÅŸtinilor din Imperiul Otoman, punct de maximă concentrare a valorilor cărturăreÅŸti naÅ£ionale ÅŸi europene, chemate să lucreze pentru dezvoltarea culturii ÅŸi a limbii literare. Mai ales în sec. XVII - prin Matei al Mirelor ÅŸi UdriÅŸte Năsturel - Mănăstirea Dealu devine suport pentru activitatea miniaturiÅŸtilor, traducătorilor ÅŸi tipografilor care scot ediÅ£ii Toma Kempis, mitropolitul Varlaam al Moldovei ÅŸi desenază splendie portrete (precum cele ale lui Matei Basarab ÅŸi Doamna Elina, desenate de Antim caligraful în 1634 - 1644).