Dracula – asa cum este perceput astazi – constituie rezultatul interferentei unor fapte istorice reale, intrate în legenda, legate de domnia lui Vlad Tepes – Dracula, al consemnarilor unor cronicari ai vremii, cu intentia de a-l pune pe marele voievod într-o lumina nefavorabila, amplificate în secolele urmatoare prin asocierea cu personajul romanului de fictiune „Dracula”, aparut în Anglia, în 1897, avându-l ca autor pe scriitorul irlandez Bram Stoker.
Adevarul despre domnitorul Tarii Românesti Vlad Tepes (1456-1462; 1476) este cunoscut din numeroase lucrari apartinând istoricilor români si straini. Convins ca numai o domnie puternica în interior putea sa asigure ordinea în tara si sa organizeze cu succes apararea ei de primejdiile externe Vlad Tepes recurge la o domnie autoritara, impune supusilor sai cinstea si harnicia ca virtuti; necinstea (hotia) lenevia si viclenia erau pedepsite cu asprime prin tragerea în teapax, o pedeapsa cruda, dar care poate fi înteleasa doar în raport cu epoca în care a trait, o epoca de mare cruzime, care a cunoscut si alte pedepse, la fel de aspre, cum ar fi arderea pe rug, spânzuratoarea etc..
Ca urmare a masurilor sale drastice, Vlad Tepes a reusit sa instaureze ordinea în tara: „strain de mila si de îndurare – spune istoricul A.D.Xenopol – el puse cumplita lui fire în slujba tarii sale si dupa ce o curata de rele launtrice, el puse piept înjosirii în care cazuse tara”.
Faptele sale au atras însa ura multora dintre contemporanii sai. Acestia l-au defaimat si acuzat de întelegeri cu turcii contrare intereselor tarii; a fost închis de catre regele Matei Corvin si mai târziu chipul sau de om crud, dar care a pus „cumplita lui fire în slujba tarii sale”, a fost asociat cu vampirul Dracula, personajul principal din celebrul roman de fictiune „Dracula” al scriitorului irlandez Bram Stoker aparut la Londra în 1897 si considerat de catre Oscar Wilde „poate cel mai frumos roman din toate timpurile”.
Legatura care se face între personajul din romanul lui Bram Stoker si domnitorul Vlad Tepes-Dracula este sugerata chiar de catre autor, care consemneaza: ”… a fost într-adevar acel voievod Dracula care si-a dobândit numele împotrivindu-se turcilor peste marele fluviu chiar de la frontiera cu Turcia”6. Bram Stoker crede ca acesta nu a fost un om obisnuit „caci de-a lungul secolelor s-a vorbit de el ca de cel mai iscusit, cel mai viclean dar si cel mai viteaz dintre fiii tarii de dincolo de padure, spiritul lui ager si vointa lui de fier au intrat cu el în mormânt si lupta si acum”. Aici autorul face legatura cu credinta legata de strigoi, a caror existenta, imaginata de credintele populare, nu se sfârseste odata cu generatia din care provine: „Ne-mortii (adica strigoii, vampirii) sufera de blestemul nemuririi, spune Bram Stoker, trec dintr-o epoca în alta înmultindu-si victimele, sporind relele lumii …”.
Personajele din romanul „Dracula” sunt rezultatul fanteziei autorului, dar faptele contelui Dracula si sfârsitul acestuia au la baza credintele populare legate de existenta unor forte ale raului: vampiri sau strigoi. În credintele mai multor popoare vampiri sunt oamenii morti care în virtutea unei pedepse sau a unui blestem din timpul vietii, îsi parasesc noaptea mormântul si ratacesc printre oamenii vii care dorm si le sug sângele – singura lor hrana. Tot vampir este considerat si liliacul, un animal care ziua traieste în pestera iar noaptea iese si le suge sângele oamenilor.* În America centrala si în America de Sud vampirii sunt o specie de lilieci mari care se hranesc cu sângele pasarilor si mamiferelor surprinse în somn. În celebra sa lucrare Odisseea, poetul antic Homer, identifica liliacul cu sufletele mortilor.
Asa cum este interpretat astazi, Dracula apare în persoana voievodului Tarii Românesti, Vlad Tepes, sub al carui chip (înfatisat într-o xilogravura din „Povestirile germane despre Dracula Voievod” aparuta la Nurenberg în 1488) este reprezentat în numeroase reclame comerciale. În aceasta ipostaza nu mai este privit ca o adevarata personalitate istorica, ci ca un vampir asa cum este cunoscut, de catre turistii occidentali, din romanul lui Bram Stoker si din numeroasele filme care au fost turnate în Vest, începând din anul 1922.
Astfel, în timp ce portretul domnitorului român, care apare pe coperta editiei Povestirilor germane, publicata la Bamberg, în 1491, sugereaza un simt al dreptatii pe care l-a transpus în viata, cu mijloace de o cruzime deosebita, judecate dupa normele epocii contemporane, dar tipice epocii în care a trait, imaginea transpusa pe ecran ne reda un Dracula cu o figura de o cruzime ce nu mai are de-a face cu spiritul de dreptate. Aceasta imagine, fantezista si înfioratoare, este pe gustul turistului plecat în cautarea senzationalului si care, odata ajuns în România, a asociat si castelul Bran (care prin înfatisarea si amplasarea sa degaja un aer de mister) cu locurile pe unde a bântuit imaginarul Dracula.
Castelul Bran, unul dintre cele mai valoroase monumente de arhitectura medievala din România, cu functii istorice, militare si economice, este cunoscut de catre turistii din întreaga lume drept Castelul lui Dracula.
Majoritatea turistilor, dupa ce viziteaza castelul Bran, pleaca dezamagiti ca nu l-au întâlnit pe Dracula – Vampirul care suge sângele oamenilor, cunoscut din filme si asociat cu figura domnitorului român Vlad Tepes – Dracula. Si nu-l întâlnesc pentru ca vizitatorii nu fac distinctie între o realitate istorica si o povestire la originea careia stau atât personajul din romanul lui Bram Stoker, intitulat Dracula, în care actiunea are la baza credintele populare despre strigoi si vampiri cât si legendele despre Vlad Tepes, în special acelea care-l prezinta ca pe un voievod crud. Interferenta personajului principal din romanul Dracula cu legendele despre domnitorul real Vlad Tepes – Dracula, o personalitate de referinta a istoriei românilor, a dat nastere unui personaj imaginar cunoscut sub numele de Dracula vampirul, ca întruchipare a unui duh rau, care tulbura linistea oamenilor, îi chinuie si pe cei intrati sub stapânirea lui îi transforma în aceste forte ale raului. Acest personaj exista la nivelul imaginarului si nu poate fi ilustrat într-o expozitie muzeala asa cum este cea din Castelul Bran.
Castelul Bran a fost botezat castelul lui Dracula în urma cu trei decenii, de catre turisti, în special americani, veniti în cautarea lui Dracula din filmele de groaza realizate dupa romanul lui Bram Stoker. Turistii au surprins la intrarea în Transilvania un castel care prin înfatisare se asemana cu castelul descris de catre autorul irlandez. De aceea l-au botezat Castelul lui Dracula. Ce legatura poate fi între Dracula din imaginatia turistului venit în cautarea vampirului si Castelul Bran? Este simplu. Daca este vorba de domnitorul Tarii Românesti, istoria consemneaza mai multe campanii întreprinse de catre Vlad – Tepes – Dracula de pedepsire a negustorilor sasi brasoveni care nu se supuneau poruncilor voievodului cu privire la comertul prin târgurile din Tara Româneasca. Si este logic ca trecerea sa se fi facut pe la Bran, trecatoarea cea mai apropiata de Brasov, care facea legatura cu Târgovistea, resedinta domnului muntean. Relatiile cu castelanii de la Bran nu vor fi fost prea cordiale, întrucât acestia erau reprezentanti ai cetatii Brasovului, ostil lui Vlad Tepes.
Daca Vlad Tepes a stapânit Castelul Bran e greu de raspuns întrucât documentele scrise nu consemneaza acest lucru. Dar documentele existente în arhive cu privire la Cetatea - Castel Bran, atâtea câte se mai pastreaza, sunt cu caracter preponderent administrativ; se refera la veniturile si cheltuielile de pe domeniul cetatii Bran si în foarte mica masura la evenimente cu caracter politico-militar. Se poate sustine însa ca în toamna anului 1462, dupa ce oastea regelui Ungariei, Matei Corvin, l-a prins în apropierea cetatii de la Podul Dâmbovitei, de lânga Rucar, situata la cca 25 km de Bran, domnitorul Vlad-Tepes a fost dus la Castelul Bran si închis aici timp de vreo doua luni, dupa cum consemneaza recentul volum Vlad-Tepes Dracula, Editura Mirador, Arad, 2002, autor Gheorghe Lazea Postelnicu. De aici a fost dus si întemnitat la Cetatea Visegrad.